Analist, despre Polonia: „Situația este cât se poate de gravă. Se pare că intrăm într-o nouă etapă a tensiunilor cu Rusia”

×
Publicitate

Incidentele reclamate de Polonia, după ce au depistat mai multe drone rusești pe teritoriul său, este foarte posibil să fi fost ”mai mult decât o eroare”, este de părere politologul Cristian Pîrvulescu.  

Într-un interviu acordat jurnalistului PRO TV Cosmin Stan, Pîrvulescu spune că, cel mai probabil, a fost o încercare de a surprinde forțele antiaeriene ucrainiene, „care nu pot în niciun fel să acționeze pe teritoriul Poloniei”.

Astfel, rușii ar fi încercat să testeze reacția Poloniei și a statelor NATO.

„Dacă este vorba, așa cum explică primul ministru polonez, Donald Tusk, de 19 incidente, este mai mult decât o eroare. Pe de altă parte, înțelegem că dronele plecau din Belarus și tranzitau teritoriul Poloniei spre Ucraina. Probabil că a fost o încercare de a surprinde forțele antiaeriene ucrainiene, care nu pot în niciun fel să acționeze pe teritoriul Poloniei. Dar par foarte clar o provocare, în orice caz, o intenție vădită de a vedea care este reacția Poloniei și a țărilor NATO.

Și este o consecință a înțelegerii pe care Vladimir Putin a avut-o după întâlnirea din Alaska și după reacțiile foarte slabe ale americanilor și în special ale președintelui Trump la prezența sa la Beijing alături de liderii chinezi, în acest acord Shanghai, care vrea să înlocuiască de fapt acordurile pe care statele din Europa și nordul Americile au de atâta vreme.

Deci, este o încercare de a pune sub semnul întrebării solidaritatea europeană și euroatlantică, la care pentru moment s-a răspuns doar prin discursuri. S-a activat la cererea Poloniei, articolul 4 din tratatul Atlanticului de Nord. Dar mai departe, ce răspunsuri foarte concrete se vor da Rusiei? Nu știm.”, a declarat Cristian Pîrvulescu pentru Știrile Pro TV.

„Se pare că intrăm într-o nouă etapă a tensiunilor cu Rusia”

Politologul subliniază faptul că țările baltice sunt deja îngrijorate din cauza acestui incident de securitate, pentru că ”se pare că intrăm într-o nouă etapă a tensiunilor cu Rusia”.

„Trebuie să spunem că țările baltice sunt deja foarte îngrijorate, pentru că se pare că intrăm într-o nouă etapă a tensiunilor cu Rusia. Dacă e să-l cităm pe primul-ministrul polonez Donald Tusk, nu suntem încă în război, dar suntem în cea mai apropiată situație de un război și acesta este provocat de Rusia.

Rusia însă refuză să recunoască faptele, spune că nu i s-au prezentat probe ori, după cum știm foarte bine, există o supraveghere aeriană foarte clară a cerului european și traiectoria și prezența acestor drone a fost foarte bine documentată.”, a mai afirmat Pîrvulescu.

El mai avertizează asupra faptului că ”situația este cât se poate de gravă”, mai ales că este o situație cu care ne putem întâlni și noi în România.

„Deci situația este cât se poate de de gravă. Revin. 19 drone. Este vorba despre o situație pe care nu am mai întâlnit-o și cu care ne putem întâlni și noi în România, pentru că știm foarte bine că atacurile rusești care se dau în zona sudică a Ucrainei, în apropierea Deltei Dunării, sunt la marginea frontierei cu România, uneori chiar încalcă frontiera cu România și ne aducem aminte că am încercat să trecem prin Parlament o legislație care să ne permită să răspundem de aceeași manieră ca polonezii și partidele care se declară sprijinitoarele păcii au fost împotrivă. Nu spun că suntem expuși, dar riscurile sunt foarte mari, mai ales pentru populația din apropierea frontierei și, este clar, Rusia încearcă în momentul de față să surprindă și să slăbească, să surprindă Ucraina, să surprindă Moldova, să surprindă statele de frontieră și să slăbească Uniunea Europeană în primul rând”, a mai declarat Cristian Pîrvulescu.

Este stare de alertă în Polonia după ce mai multe drone rusești i-au invadat spațiul aerian. Spre deosebire de dățile anterioare în care s-a întâmplat acest lucru, autoritățile de la Varșovia au decis să doboare acele aparate.

În plus, autoritățile poloneze au decis să activeze Articolul 4 din tratatul NATO.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62573691
Ministrul Apărării din Rusia susține că atacul cu drone nu a vizat Polonia: „Suntem pregătiţi să avem consultări”

Ministerul Apărării din Rusia afirmă că nu a planificat să atace niciun obiectiv din Polonia, după ce Varșovia a declarat că drone rusești au intrat în spațiul său aerian.

62414332
Dialog tensionat între China și SUA: cooperare pentru stabilitate, dar divergențe pe Taiwan și Asia-Pacific

Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, a purtat marţi o discuţie prin videoconferinţă cu omologul său american, Pete Hegseth, la iniţiativa acestuia din urmă, a informat miercuri agenţia chineză Xinhua, transmite Reuters.

 

62562904
UE lansează un proiect de șase miliarde de euro cu Ucraina pentru producția de drone. Anunțul Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri o colaborare cu Ucraina pentru producția de drone, potrivit dpa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.