Americanii se chinuie să-și recupereze avionul F35 de pe fundul Mării Chinei de Sud, ca să nu le-o ia chinezii înainte

×
Publicitate

O cursă contra-cronometru are loc în Marea Chinei de Sud. Marina militară americană încearcă să recupereze epava unui avion de luptă F-35C, prăbușit la începutul săptămânii.

Operațiunea este complexă, iar experții americani spun că vor exista cu siguranță încercări din partea Chinei de a obține epava.

Avionul de luptă F-35C, de ultimă generaţie, în valoare de 100 de milioane de dolari, s-a prăbușit în urmă cu câteva zile în Marea Chinei de Sud, în timpul unei operațiuni de rutină. Aeronava a lovit puntea portavionului şi a căzut în apă. Pilotul a reușit să se catapulteze și a scăpat cu viață, dar atât el, cât și alți șase militari din marina americană au fost răniți în urma incidentului.

Nu se știe din ce cauză s-a produs acest accident. Iar militarii americani au o misiune extrem de dificilă: trebuie să găsească epava înaintea chinezilor.

Peter Layton, expert în aviația militară la Universitatea Griffith: „Chinezii au o istorie îndelungată de a "împrumuta" tehnologie din străinătate și de a face inginerie de reconstrucție. Astfel că acest avion ar fi cu siguranță o mină de aur din acest punct de vedere.”

Ivan Watson, corespondent CNN Hong Kong: „Prăbușirea a avut loc aici, în Marea Chinei de Sud - o zonă maritimă traversată de foarte multe nave - pe care Beijingul o revendică aproape în totalitate. Iar aici este locul în care două portavioane americane au operațiuni, alături de mai bine de o sută de avioane de luptă și cel puțin alte zece nave. O demonstrație de forță de necontestat a marinei americane, atât pentru aliații săi, cât și pentru rivalii din zona Asiei.”

Statele Unite contestă revendicările teritoriale ale Chinei în această zonă maritimă, pe care China o consideră în mare parte teritoriu propriu și menține o prezență militară constantă aici.

Alessio Patalano, profesor în domeniul securității la King's College London: „Este o dovadă clară că Indo-Pacificul este un loc important din punct de vedere strategic pentru administrația Biden. Este vorba despre a arăta altor puteri din regiune, în special Chinei, că trebuie luată în serios credibilitatea Statelor Unite.”

Chinezii se declară dezinteresați de avionul F35

Ministerul de Externe din China spune că nu este absolut deloc interesat de avionul american prăbușit în mare. Iar presa chineză a ironizat armata americană, spunând că acest incident demonstrează că eforturile de a face față Chinei au epuizat-o.

Nu este primul incident de acest gen cu care se confruntă marina americană în Marea Chinei. Anul trecut, un submarin nuclear american a lovit un munte subacvatic.

Peter Layton, expert în aviație militară la Universitatea Griffith: „Zborul de pe portavioane este o misiune cu risc ridicat. Drept urmare, uneori pot să apară și astfel de probleme. Deși este regretabil, astfel de evenimente se pot întâmpla când vorbim despre sute de astfel de operațiuni.”

Specialiștii spun că vor trece câteva săptămâni până când epava va fi recuperată de pe fundul mării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62239033
Măsuri de relaxare pe continentul european. Catalonia renunță la permisul sanitar

Tot mai multe țări relaxează regulile menite să combată răspândirea virusului Sars-Cov-2.

62239032
Primele imagini cu prăbușirea celui mai nou avion US Navy în timpul aterizării pe un portavion, în Marea Chinei de Sud VIDEO

Au apărut primele imagini cu un avion de luptă F-35C al Marinei SUA care se prăbușește în Marea Chinei de Sud, la începutul acestei săptămâni. Aparatul de 100 de milioane de dolari este cel mai nou avion al flotei US Navy.  

62239027
Un pod din SUA s-a prăbușit chiar înainte de vizita lui Biden. Președintele urma să țină un discurs despre infrastructură

Un pod rutier din oraşul american Pittsburgh s-a prăbușit vineri, cu doar câteva ore înainte de vizita președintelui Joe Biden în zonă.  

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.