Amenințarea care îi sperie pe londonezi. Cum îi poate afecta încălzirea globală

×
Publicitate

În timp ce la Londra este în plină desfăşurare summitul NATO, o altă problemă importantă ocupă un loc fruntaş pe agenda autorităţilor locale.

Este vorba de încălzirea globală. Nivelul râului Tamisa a crescut considerabil în ultima perioadă, şi chiar dacă există deja un baraj construit special pentru a evita o inundaţie de proporţii în capitala Marii Britanii, acesta va trebui înlocuit în curând.

Şi asta pentru că în ultimii ani Londra a devenit din ce în ce mai vulnerabilă în faţa ploilor torenţiale.

Bariera Tamisei, principalul obstacol în calea inundațiilor, este o fortăreaţă înaltă cât o clădire de 5 etaje. Construită la începutul anilor '80. Se estima că va fi folosită de cel mult trei ori pe an, însă în prezent numărul utilizărilor a crescut până la șapte. Este ridicată de fiecare dată când Marea Nordului devine agitată în urma furtunilor şi creşte nivelul Tamisei.

Ivan Haigh, oceanograf: „Dacă ar avea loc o inundaţie, ar fi catastofal. În mod special dacă s-ar întâmpla în timpul nopţii. Dacă ceva va merge greşit, orașul se va bloca în totalitate. Vor fi inundate stațiile de metrou.”

În această perioadă apele Tamisei sunt la cote ridicate.

Londra

Cu toate acestea, autorităţile au decis pentru moment să nu ridice barajul. Toţi spun însă la unison că nivelul crescut al râului este un efect al încălzirii globale, ceea ce pune în pericol capitala Marii Britanii.

Discuţie între reporterul CNN şi oceanograf:
„-În acest moment urmărim să vedem dacă va mai creşte cel puţin un metru.
-Iar acest lucru va fi luat în considerare? Să ne așteptăm la asta, indiferent de deciziile politice luate de acum înainte?
-Asta depinde foarte mult dacă ţinem cont sau nu de acordul încheiat la Paris.”

Acordul de la Paris, legat de schimbările climatice, are ca scop reducerea emisiilor de carbon pentru a limita încălzirea globală la cel mult două grade Celsius. Asta pentru a evita consecinţe grave asupra planetei. Potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă temperatura globală va fi ţinută sub control, gheţarii nu se vor mai topi într-un ritm accelerat, ducând la ridicarea nivelului mărilor şi oceanelor.

Phil Black, corespondent CNN: „Oamenii de știință spun că, chiar dacă cele mai bune prognoze se dovedesc a fi corecte, această construcţie mare şi impresionantă de infrastructură are o perioadă de valabilitate limitată. Dacă nivelul mării va continua să crească, asta înseamnă că înainte cu mult timp de sfârșitul acestui secol va trebui să fie înlocuit cu o barieră nouă, mai mare și mai scumpă, amplasată mai jos, aproape de gură de vărsare.”

Potrivit estimărilor, în cel mult 8 decenii, străzile Londrei din jurul Tamisei vor fi complet inundate. Peste alte două secole, râul va înghiţi o mare parte din centrul capitalei britanice. Şi cu toate resursele financiare pe care metropola le are, pentru autorităţi va fi o adevărată provocare să oprească acest scenariu sumbru.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62096418
Kim Jong Un, fotografiat călărind un cal alb în zăpadă. Soția lui îl însoțea
Media nord-coreene au difuzat din nou miercuri fotografii enigmatice cu Kim Jong Un călărind un cal alb în zăpadă pe un munte sacru, o punere în scenă simbolică, potrivit experţilor, care se întrec în teorii pentru descifrarea semnificaţiei acestui gest.
62096398
Investiția de peste 5 milioane de dolari care a stârnit indignare în rândul oamenilor
Un candelabru stârneşte controverse în oraşul canadian Vancouver. Asta pentru că a fost pus sub un pod, şi a costat aproape 5 milioane de dolari. Este o formă de artă, spune cel care a avut trăznita idee.
62071336
Trump: Iranul omoară mii de oameni pentru că protestează
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că Iranul omoară mii de oameni pentru că protestează şi a cerut lumii să dea mai multă atenţie acestui fapt, transmite Reuters., conform news.ro.