Un satelit Starlink s-a desprins de pe orbită şi cade pe Pământ. Compania spune că s-a produs o „anomalie”

62600312

Unul dintre sateliţii de internet în bandă largă Starlink ai SpaceX a suferit o anomalie pe orbită miercuri (17 decembrie) şi se apropie acum de Pământ, transmite vineri Space.com.

Accidentul a dus la pierderea comunicării cu satelitul Starlink, care orbita la o altitudine de 418 kilometri, potrivit companiei.

"Anomalia a dus la ventilarea rezervorului de propulsie, o scădere rapidă a semiaxei majore cu aproximativ 4 km şi eliberarea unui număr mic de obiecte de viteză relativ mică, ce pot fi monitorizate", au declarat reprezentanţii Starlink, o companie deţinută de SpaceX, într-o postare pe X făcută joi dimineaţă (18 decembrie). Această descriere sugerează că rezervorul de propulsie al satelitului Starlink s-ar fi putut rupe sau ar fi suferit alte tipuri de daune.

SpaceX colaborează cu NASA şi US Space Force pentru a monitoriza fragmentele de resturi spaţiale recent eliberate, a continuat postarea, subliniind că nu există motive de îngrijorare.

"Satelitul este în mare parte intact, se prăbuşeşte, va reintra în atmosfera Pământului şi va dispărea complet în câteva săptămâni. Traiectoria actuală a satelitului îl va plasa sub @Space_Station, fără a reprezenta niciun risc pentru laboratorul aflat pe orbită sau pentru echipajul său", au scris reprezentanţii Starlink.

"În calitate de cel mai mare operator de constelaţii de sateliţi din lume, suntem profund dedicaţi siguranţei spaţiale", au adăugat ei. "Tratăm aceste evenimente cu seriozitate. Inginerii noştri lucrează rapid pentru a identifica cauza şi a atenua sursa anomaliei şi sunt deja în proces de implementare a unui software pe vehiculele noastre care sporeşte protecţia împotriva acestui tip de eveniment".

Megaconstelaţia Starlink este de departe cea mai mare asamblată vreodată. În prezent, este formată din aproape 9.300 de sateliţi activi, ceea ce înseamnă că SpaceX operează aproximativ 65% din totalul sateliţilor funcţionali care circulă în jurul planetei noastre. Şi acest număr este în continuă creştere.

O sută douăzeci și două de misiuni Starlink numai în acest an

SpaceX a lansat 122 de misiuni Starlink numai în acest an, trimiţând peste 3.000 dintre sateliţi pe orbita joasă a Pământului.

Sateliţii Starlink au o durată de viaţă de aproximativ cinci ani.

Compania a luat şi alte măsuri pentru a atenua ameninţarea reprezentată de deşeurile spaţiale reprezentate de megaconstelaţie. De exemplu, sateliţii Starlink evită autonom potenţialele coliziuni, o abilitate pe care o pun în practică destul de des: în primele şase luni ale anului 2025, sateliţii Starlink au efectuat aproximativ 145.000 de manevre de evitare - o medie lunară de aproximativ patru manevre de evitare pentru fiecare satelit.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62600309
Muzee în miniatură în noile stații de metrou de la Roma. Mii de călători trec zilnic pe lângă băi termale și barăci militare

Două stații recent finalizate ale metroului din Roma, situate în zona Colosseumului, aduc istoria antică direct în viața de zi cu zi a metropolei italiene.

62600308
Tacticile îndrăznețe ale Kremlinului. Rusia a plasat spioni pe navele din flota fantomă

Personal rus care are legături cu armata și serviciile de securitate din Rusia a spionat în apele europene în timp ce lucra sub acoperire la bordul navelor care transportau petrol rusesc, susțin surse de informații occidentale și ucrainene.

62600310
TikTok a vândut operaţiunile din SUA şi scapă de interdicţia totală, după ani de controverse. Ce prevede acordul

E o veste bună pentru cei peste 170 de milioane de americani care „dau taptap” pe TikTok.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.