China: Acordul in dosarul nuclear iranian va "salva pacea" in Orientul Mijlociu

×
Publicitate

Marile puteri si Iranul au ajuns la un acord asupra programului nuclear al Teheranului in noaptea de sambata spre duminica, la Geneva, dupa patru zile de negocieri "dificile". Astfel, apare o speranta de iesire dintr-o criza care dureaza de 10 ani.

Acordul a fost anuntat dupa mai multe ore de blocaj asupra "dreptului" la imbogatirea uraniului al Iranului.

"Am ajuns la un acord", a scris intr-un mesaj postat pe Twitter Michael Mann, purtatorul de cuvant al Inaltului Reprezentant UE pentru Politica Externa Catherine Ashton, care a condus negocierile, mandatata de ONU si Grupul 5+1.

Mann nu a oferit detalii.

Presedintele Statelor Unite Barack Obama a calificat drept o "prima etapa importanta" acordul interimar incheiat cu Iranul asupra programului sau nuclear, subliniind totodata ca in acest dosar persista "dificultati enorme", relateaza AFP.

Intr-o interventie solemna, la Casa Alba, Obama a oferit asigurari ca acest acord, obtinut cu greu la Geneva, "bareaza calea cel mai evident" Republicii islamice spre bomba atomica si a indemnat Congresul american sa se abtina de la adoptarea unor noi sanctiuni impotriva Iranului.

Hassan Rohani

Presedintele Rohani saluta acordul de la Geneva ca deschizand "noi orizonturi"

Presedintele iranian Hassan Rohani a salutat acordul incheiat duminica la Geneva intre Iran si marile puteri asupra controversatului program nuclear al Teheranului, afirmand ca acesta "deschide noi orizonturi", relateaza AFP.

Negociatorii, prezenti la Geneva, au salutat la randul lor un "succes" pentru Iran, dupa cinci zile de negocieri dure cu reprezentantii tarilor din cadrul Grupului 5+1 (China, Franta, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite si Germania).

"Votul poporului pentru moderatie si angajament constructiv, dar si eforturile neobosite ale echipelor de negociere vor deschide noi orizonturi", a declarat, intr-un mesaj postat pe Twitter, presedintele moderat, care a lansat o politica de deschidere catre Occident dupa ce a fost ales in aceasta functie in iunie.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care a condus negocierile alaturi de sefa diplomatiei UE Catherine Ashton, mandatata de tarile din cadrul Grupului 5+1, a declarat intr-un mesaj postat pe Facebook ca negocierile s-au "incheiat cu succes".

"Imbogatirea uraniului a fost recunoscuta, sanctiunile sunt pe o pista descendenta", a adaugat el, fara sa ofere alte precizari asupra prevederilor acordului.

Seful negociatorilor iranieni Abbas Araghchi a declarat, de asemenea, intr-un mesaj postat pe Twitter, ca programul iranian de imbogatire a uraniului a fost "recunoscut" in cursul negocierilor cu marile puteri, fara sa precizeze daca dreptul la imbogatirea uraniului, revendicat de catre Teheran, este mentionat in acord.

Diplomatii marilor puteri au negociat incepand de miercuri, la Geneva, cu Iranul, in cautarea unui acord interimar pentru o perioada de sase luni, care sa aduca garantii asupra caracterului pasnic al programului nuclear iranian, in schimbul unei relaxari "limitate" a sanctiunilor care afecteaza economia iraniana.

Activitatile de imbogatire a uraniului se afla in centrul unor ingrijorari ale occidentalilor si israelienilor, care se tem ca uraniu imbogatit la nivelul de 20% ar putea sa fie folosit de catre Iran pentru a obtine uraniu imbogatit la nivelul de 90% in scopuri militare, in pofida dezmintirilor Teheranului. Regimul iranian afirma ca acest uraniu este destinat reactorului sau de cercetare si unor scopuri medicale.

Iran, arsenal nuclear

Principalele puncte ale acordului asupra programului nuclear iranian comunicate de Casa Alba

Casa Alba a pezentat sambata seara principalele puncte ale acordului interimar asupra programului nuclear incheiat la Geneva intre Republica islamica si Grupul 5+1 (China, Franta, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite si Germania), relateaza AFP.

Tarile din cadrul Grupului au impus sactiuni economice pentru a exercita presiuni asupra Iranului cu scopul ca acesta sa-si intrerupa programul nuclear, suspectat de Washington si aliatii sai ca are scopuri militare, ceea ce Teheranul dezminte.

Acordul de sambata slabeste stransoarea unora dintre aceste sanctiuni, in schimbul unei revizuiri a programului nuclear de catre Teheran, care se va supune unor inspectii internationale aprofundate timp de sase luni, in vederea negocierii unei "solutii complete".

Iranul nu a dezvaluit modul in care interpreteaza acordul, dar a oferit asigurari ca programul sau de imbogatire a uraniului a fost "recunoscut". Casa Alba a afirmat, in schimb, ca acordul "nu recunoaste dreptul la imbogatirea" uraniului pentru Teheran.

Potrivit presedintiei americane, Iranul:

- a acceptat sa inceteze orice imbogatire a uraniului "la nivelul de peste 5% si sa desfiinteze procesul tehnic necesar imbogatirii la nivelul de peste 5%",

- "s-a angajat sa-si neutralizeze stocul de uraniu imbogatit la un nivel de pana la 20% diluandu-l",

- "nu va construi noi centrifuge pentru uraniu si va intrerupe avansarea catre punerea in functiune a unui reactor in uzina (nucleara) de la Arak pentru producerea de plutoniu",

- "nu va construi vreo uzina capabila (...) sa extraga plutoniu din combustibil uzat",

- "va permite accesul zilnic la instalatiile sale unor experti din cadrul Agentiei Nationale pentru Energie Atomica (AIEA) si va comunica date cu privire la functionarea reactorului de la Arak".

De cealalta parte, membrii Grupului 5+1:

- vor consimti la o relaxare a sanctiunilor, "limitata, temporara, tintita si care va putea sa fie anulata", echivalenta sumei de aproximativ sapte miliarde de dolari,

- nu vor impune noi sanctiuni in perioada ferestrei de sase luni, daca Iranul isi respecta angajamentele,

- vor suspenda "anumite sanctiuni impuse asupra aurului si metalelor pretioase, sectorului auto si exporturilor petrochimice ale Iranului" si vor permite "reparatii si inspectii in Iran pentru anumite companii aeriene iraniene"

- si vor debloca suma de aproximativ 4,2 miliarde de dolari, produsa de sanctiunile impuse asupra vanzarilor de petrol iranian.

In schimb, cea mai mare parte a sanctiunilor americane, comerciale si financiare, vor ramane in vigoare in urmatoarele sase luni, la fel ca sanctiunile decise de catre Consiliul de Securitate al ONU.

Acordul in dosarul nuclear iranian va "salva pacea" in Orientul Mijlociu, apreciaza Beijingul

China a salutat duminica acordul interimar incheiat cu Iranul asupra programului sau nuclear, care va "ajuta la salvarea pacii si stabilitatii in Orientul Mijlociu", in opinia Beijingului, relateaza AFP.

"Acest acord va contribui la mentinerea programului international de neproliferare (si) la salvarea pacii si stabilitatii in Orientul Mijlociu", a declarat ministrul chinez de Externe Wang Yi, citat intr-un comunicat postat pe site-ul ministerului.

Acordul va "ajuta diferitii actori sa inceapa sa aiba schimburi normale cu Iranul si sa contribuie la o viata mai buna pentru iranieni", a adaugat ministrul, care a fost prezent la Geneva, avand in vedere ca tara sa face parte din Grupul 5+1 care a negociat cu Iranul.

Wang Yi a evocat "un deceniu de munca dificila, in special in ultimele zile, cand am intrat intr-o faza finala a unor negocieri intense".

"Vrem sa ne exprimam satisfactia fata de actorii acestor negocieri, care au dat dovada de flexibilitate si pragmatism", a adaugat ministrul. Dupa cinci zile de negocieri-maraton la Geneva si o cenzura mediatica totala asupra atmosferei si evolutiei discutiilor, Iranul si marile puteri au pecetluit, in noaptea de sambata spre duminica, un prim acord istoric in vederea impiedicarii extinderii programului iranian.

Beijingul cauta cu orice pret sa evite instabilitatea in Orientul Mijlociu, o regiune producatoare de petrol, deoarece a doua economie mondiala depinde in mare masura de aceasta sursa de energie pentru a-si continua expansiunea. De asemenea, Beijingul a reclamat intotdeauna solutionarea conflictelor mai degraba pe cale diplomatica, decat militara. Impreuna cu Rusia, China a blocat eforturile occidentalilor de adoptare a unor sanctiuni severe impotriva Siriei, alta tara din Orientul Mijlociu.

Acordul de sambata slabeste stransoarea anumitor sanctiuni economice impuse Teheranului, in schimbul unei diminuari a programului sau nuclear. Iranul se va supune unor inspectii internationale timp de sase luni, in vederea negocierii unei "solutii complete".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A ajuns de nerecunoscut! John Cena, idolul copiilor din anii 2000, transformare radicală
FOTO A ajuns de nerecunoscut! John Cena, idolul copiilor din anii 2000, transformare radicală
Citește și...
Un bebeluș declarat mort de medici a fost găsit în viață înainte de autopsie, în SUA. A fost deschisă o anchetă

Un copil de 18 luni a fost declarat mort de medici, transportat la morgă și găsit în viață cinci ore mai târziu. Cazul șocant a declanșat o anchetă, iar părinții riscă acum să fie puși sub acuzare.

Nandito Badea şi George Stana, condamnaţi la închisoare după ce au înjunghiat un jurnalist iranian la Londra

Doi bărbaţi români, despre care procurorii britanici au afirmat că acţionau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnaţi vineri la închisoare pentru că au înjunghiat la Londra un jurnalist care lucra pentru o organizaţie media în persană.

Reforme radicale pentru relansarea Germaniei. Impozite mai mici, pensionare la 70 de ani, restricții la concedii medicale

Coaliţia de guvernare din Germania a prezentat joi un pachet cuprinzător de reforme, cu scopul de a readuce pe drumul cel bun economia ţării, care se află în stagnare, ceea ce a favorizat ascensiunea extremiştilor de dreapta din AfD. 

Recomandări
În ciuda acuzațiilor aduse familiei Pașca din Bihor, alți pacienți au venit să stea în cămin, trimiși de angajați din spitale

Familia Pașca, pe care procurorii DIICOT o acuză de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, s-a întors la Bihor.

Cum acționa rețeaua care ar fi fraudat examenul de Bacalaureat, din care ar fi făcut parte și profesori

Există suspiciuni de fraudă la examenul de Bacalaureat, în cinci județe. După zeci de percheziții, mai multe persoane au fost aduse la audieri, iar cinci dintre ele reținute.

Metodele simple prin care putem reduce facturile de energie electrică în casele cu mai multe aparate electronice

Casele moderne sunt mai confortabile ca niciodată, dar costurile pot fi însemnate. De la încărcătoarele uitate în priză, până la aparatele pe care le folosim fără să știm cât consumă, toate se adună într-o factură mai mare.