A câștigat 10.000 de dolari cu un gest banal. Secretul descoperit într-un contract

62027102

O femeie a câștigat 10.000 de $ făcând un gest la care puțini oameni recurg: a citit integral un document oficial, lung de 7 pagini, inclusiv scrisul cu litere mici.  

VEDEȚI IMAGINI CU CÂȘTIGĂTOAREA ÎN GALERIA FOTO A ACESTUI ARTICOL!

O americancă a câştigat 10.000 de dolari pentru faptul că a citit până la capăt condiţiile generale prevăzute în asigurarea ei de călătorie.

Acest premiu arată "importanţa lecturării contractului de asigurare de la început şi până la sfârşit", au subliniat reprezentanţii companiei SquareMouth, un agregator de contracte de asigurare. 

Compania, al cărei sediu se află în oraşul Saint Petersburg din statul american Florida, s-a aflat la originea acestui concurs secret intitulat "Merită să citeşti".

Donelan Andrews, rezidentă în Thomaston, localitate din statul Georgia, a cumpărat de pe internet o asigurare de călătorie de la compania Tin Leg, o filială deţinută de SquareMouth, înaintea unui sejur la Londra alături de un grup de prieteni.

După ce şi-a primit contractul, învăţătoarea americană, în vârstă de 59 de ani, a citit până la capăt acel document ce avea şapte pagini.

Pe ultima pagină, ea a fost surprinsă de o frază: "Dacă aţi citit până aici, sunteţi unul dintre foarte rarii clienţi ai Tin Leg care au studiat toată poliţa de asigurare". Compania îl invita apoi pe acel client foarte atent să o contacteze, pentru a intra în posesia acestui premiu.

Donelan Andrews a fost anunţată pe 12 februarie că a câştigat concursul, la doar 23 de ore după lansarea acestuia.

"În ultimii 16 ani, am remarcat că numeroşi turişti cumpărau o asigurare de călătorie şi se bazau pe principiul că erau acoperiţi dacă li se întâmpla ceva rău, fără să citească cu adevărat detaliile din contractul lor", au explicat reprezentanţii companiei SquareMouth.

"Eu citesc întotdeauna notele de subsol. Ştiu că pare puţin cam ciudat, dar am învăţat să citesc cu mare atenţie contractele pentru a nu fi înşelată", a explicat Donelan Andrews pentru cotidianul The Washington Post.

Ea a precizat că îşi va folosi banii câştigaţi în urma acestui concurs insolit achitând o vacanţă pe care o va petrece cu soţul ei în Scoţia.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Presa internațională, despre noul dosar al lui Kovesi: ”Erou la Bruxelles, demonizată la București”

Fosta şefă a DNA Laura Codruța Kovesi este, din nou, în atenţia presei internaţionale, după ce a fost învinuită într-un al doilea dosar.

Gestul inexplicabil făcut de un român în fața carabinierilor, în Italia. A ajuns după gratii

Un român din Italia a fost protagonistul unui incident mai puțin obișnuit în Trentino, în nordul țării, după ce a fost denunțat că a spart ușa unei tutungerii.

Bulgarii o susțin pe Kovesi și îi cer iertare. Mesaj emoționant pentru fosta șefă DNA

O scrisoarea emoționantă adresată Laurei Codruța Kovesi a fost postată pe un grup creat pe Facebook de 1.500 de bulgari, care susțin că fosta șefă DNA e cea mai potrivită alegere pentru funcția de procuror-șef european.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli încă caută profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Un fugar care a terorizat polițiștii din două țări este căutat cu elicopterul în Mehedinți. „E periculos”

Un tânăr de 26 de ani a pus pe jar autoritățile din două țări, după ce a intrat în România cu o mașină furată din Bulgaria.