Cel mai frumos drum din Romania, sufocat de gunoaie. Reactia unui turist din Germania: "Sa ma scuzati ca zic asta"

×
Codul embed a fost copiat

Straini din toata Europa vin sa se bucure de muntii nostri, dar ii gasesc sufocati de gunoaie. Lipsa cosurilor de gunoi si a personalului care sa le goleasca reprezinta probleme grave.

Daca in Bucegi autoritatile ne-au spus clar ca nu vor sa puna cosuri ca sa nu se adune si mai multe resturi, in Fagaras, la peste doua mii de metri, Inspectorul Vacanta a vazut tomberoane pe care nu le goleste nimeni.

Transfagarasanul si Balea Lac sunt un brand de tara. Drumul care duce la peste doua mii de metri altitudine atrage mii de vizitatori in cele cinci luni in care e deschis. Multi vin din strainatate ca sa vada aceste locuri splendide, care sunt pline insa de gunoaie. Salvamontistii incearca sa adune resturile lasate de turisti, care descopera ca tomberoanele sunt mereu pline pentru ca autoritatile nu le golesc la timp.

Balea Lac este locul ideal pentru racoare, mai ales in zilele toride. Temperatura nu depaseste aici 16 grade Celsius. Doar ca pentru o gura de oxigen si o duminica pe varf de munte pretul e mare: cateva ore petrecute in coloana.

Citește și
muntele baisorii
Muntele Baisorii, locul unde lipsa investitiilor transforma turistii in intrusi

Mare noroc insa cu peisajul intesat de brazi si stanci. Altfel oricine si-ar pierde rabdarea de la Cartisoara in sus.

Turiste: "Ziua e perfecta, dar drumul nu prea! Aglomerat! E prima data cand vin aici. Ea e prima data, eu am mai fost. Asa da-te mare! E foarte frumos!"

Turist: "Am avut ce sa vedem."
Reporter: "Cat ati facut de la baza, de la serpentine?"
Turist: "O ora si ceva si mai avem un pic ca lumea."

Florin si Ramona sunt din Oradea. Desi au venit tot pentru prima oara pe Transfagarasan au ales sa urce cu bicicleta si nu cu masina. Nici asa n-a fost bine.

Florin: "Sunt conditii foarte grele sa vii cu bicicleta, nu ai loc. In rest, Romania e frumoasa daca stii sa o descoperi."

Ramona: "Urcarea intr-adevar este destul de dificila daca esti incepator. Mai mergem si pe langa unde e mai greu, dar o sa fie ok."

Odata ajunsi la destinatie, dupa mai bine de doua ore de stat in coloana, urmeaza aventura parcarii. Sunt doar doua locuri amenajate, unde pot intra maximum 250 de masini, iar taxa e de patru lei pe ora.

Uiti de toate, si de drum, si de parcare cand dai cu ochii de mancare. 30 de tarabe, dintre care unele pline ochi cu pastrama de oaie, carnaciori de vita, carnati picanti, muschiulet, cotlet de porc, branzeturi, cascaval afumat, cas de oaie si de vaca, dar si cas impletit, te fac sa-ti fie foame pe loc.

Reporter: "Ati gasit ceva sa va placa?"
Cumparator: "Am gasit. Totul imi place, dar mai selectiv asa."
Reporter: "Ce ati incercat?"
Cumparator: "Pai deja am incercat acest muschi, niste sorici."

50 de lei kg de pastrama sau de carnati afumati, iar branza si cascavalul afumat se vand pentru 25 de lei pe kilogram.

Tica Florea, comerciant din Curtea de Arges: "Nebunie mai ales zilele astea, eu v-am zis nu am intalnit de opt ani de zile, 10 ani de cand vin aici aglomeratie ca zilele astea."

Lacul Balea e totusi tinta propusa pentru mai toti aceia care au urcat pe Transfagarasan.

Rebeca, o fetita de sase ani din Spania: "Imi place tot mie!"
Rerporter: "Ce ai vazut frumos?"
Rebeca: "Casacada! Apa! E un lac in spate."
Reporter: "L-ai incercat un pic? Cum e apa?"
Rebeca: "E rece!"

Frumusetea locului e fara margini. Doar omul il strica. Zona e plina de gunoaie din cauza celor care nu nimeresc tomberonul, dar si din cauza autoritatilor care uita sa le goleasca.

Madalina si Vali Barbulescu, turisti din Grecia: "Sunt tomberoane, dar degeaba, mai bine sa aruncam gunoaiele decat sa le strangem intr-o punguta."
Reporter: "Ceva fumos ati gasit?"
Madalina si Vali Barbulescu: "Peisajul! (rade)"

Turist Spania: "Prea multa lume, prea putine corpuri sanitare. Din pacate."

Si pierdem mult din cauza asta! Ne stricam si vacantele si imaginea in afara tarii, pentru ca zona atrage straini ca un magnet.

Richie, turist Germania: "Ce nu imi place e ca am urcat un pic mai sus sa fac niste poze si poti gasi o gramada de gunoaie lasate. Asta e un lucru trist! Din pacate unii se gandesc ca oricum nu vor mai reveni aici. Si ma scuzati ca zic asta, dar e plin de idioti in jur care nici macar nu apreciaza ce au."

Turist Germania: "Am venit sa facem niste drumetii in zona asta minunata si dupa ce esti pe carari toata ziua ajungi aici sus in varf si pe langa locul asta frumos te trezesti cu toate masinile in fata. O vom lua din cabana in cabana pe locuri mai putin umblate si unde suntem siguri ca va merita."

La cabane, din nou rabdare. Terasele sunt pline, iar locuri in restaurante, putine. Cine vrea sa ramana peste noapte intr-una din cele doua cabane de pe lac va plati 260 de lei pe noapte pentru o camera dubla. Cei care vin cu cortul pot campa tot aici pentru numai 15 lei pe noapte.

Reporter: "Ce va place in locul asta?"
Turist Slovacia: "Ca poti sa campezi aici, la 2000 de m deasupra nivelului marii si dimineata cand te trezesti e uimitor! Nu am mai fost intr-un loc ca asta! Si merita sa-l vezi."

Cuplu: "Muntele este viata noastra! Noi de copii am umblat in zona acesta si iubim in special cum a fost ea in trecut. Fara fum, fara muzica si cu lume mai putina."

Pentru pastrarea curateniei, comerciantii si cabanierii au un contract cu o firma de salubrizare din orasul Victoria, Brasov. Chiar daca sunt zeci de pubele, acestea devin intr-adevar neincapatoare atunci cand e puhoi de lume sus, la Balea. Si totusi asta nu e o scuza. Nu e normal ca salvamontul sa ajunga sa stranga mizeria din zona.

Adrian David, sef Salvsmont Sibiu: "Nu suntem gunoieri, nu vrem sa fim gunoieri ai muntilor, dar sunt situatii in care punem sacul de gunoi, luam gunoaiele si le punem in saci si le ducem la baza muntelui."

Ioan Solomon, viceprimar Cartisoara: "Suntem primul mandat ca vice, primarul la fel. Pe parcurs, din greseli si din experienta o sa invatam si o sa reinnoim contractul mai ales pe timp de vara macar de doua ori pe saptamana sa vina de la Victoria sa adune gunoaiele."

Transfagarasanul ramane deschis pana la intai noiembrie pentru toti aceia care vor dori sa ia muntele in piept.

Ideea construirii unui drum peste muntii Fagaras a aparut inainte de anii 60. Drumul a fost finalizat insa 14 ani mai tirziu, in 1974. Transfagarasanul are o lungime de 151 de km, iar cea mai inalta altitudine pe unde trece este de 2.042 de metri. Pasionatii de calatorii il numesc cel mai spectaculos drum din lume.
 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
"Inspectorul Vacanta" se intoarce. Unde ne puteti scrie si trimite poze despre problemele intampinate in timpul sejurului

 Stirile Pro TV lanseaza pe 1 august 2016, in cadrul jurnalului de la ora 19:00, campania Inspectorul Vacanta, semnata de Andreea Brasovean si Raluca Manita, corespondente Stirile Pro TV.

Muntele Baisorii, locul unde lipsa investitiilor transforma turistii in intrusi
Muntele Baisorii, locul unde lipsa investitiilor transforma turistii in intrusi

Inspectorul Vacanta a ajuns in Muntii Apuseni si a gasit o lume de poveste, de un pitoresc aparte, de care nu profita aproape nimeni. Localnicii nu stiu sau nu au posibilitatea sa-si faca reclama, iar autoritatilor prea putin le pasa de promovarea zonei

Cum arata un hotel de 2 stele din Mamaia, unde turistii platesc 250 de lei pe noapte
Cum arata un hotel de 2 stele din Mamaia, unde turistii platesc 250 de lei pe noapte

Pe litoralul romanesc, un concediu de doua stele poate sa vina cu necazuri all inclusive.

Recomandări
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare

Baia Mare are un tânăr special, cu o minte sclipitoare. La 15 ani a promovat bacalaureatul la Cambridge, iar acum, la 18 ani, își pregătește doctoratul tot la Cambridge.

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit
Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit să introducă această metodă inovatoare în comunitatea locală  

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.