Țara în care constructorii sunt obligați să garanteze cu bani clădirile pe care le ridică
Belgia poate fi un model urbanistic pentru România. Este țara unde constructorii sunt obligați prin lege să garanteze cu bani, timp de 10 ani, clădirile pe care le ridică.
Iar arhitecții rămân fără licență dacă își pun semnătura pe imobile ilegale. La noi însă ,dezvoltatorii ignoră de multe ori distanțele obligatorii dintre imobile și mărimea suprafețelor construite.
Inspectorul PRO a filmat în Leuven, unde vechile fabrici de bere s-au transformat în clădiri frumoase. Un oraș muncitoresc a fost regândit cu multă lumină naturală, pentru că belgienii își doresc să rămână în topul celor mai fericiți cetățeni din Uniunea Europeană.
Am mers la Bruxelles să vedem cum au început să facă belgienii ordine într-o țară care se confruntă cu aceleași provocări majore ca noi: deficit de locuințe, blocaje în trafic saurețele de utilități subdimensionate.
Pascal Smet: „Noi așa construim, este teribil, nu îți dă un sentiment bun.”
Fost ministru al mobilității, Pascal Smet este acum secretar de stat pe probleme de urbanism, în Bruxelles. I-am arătat cum se poate construi în unele cartiere din capitală României.
Pascal Smet, secretar de stat: „Nu poți construi doar case, doar birouri. Dar, pentru asta ai nevoie de un guvern puternic care are instrumente de planificare. Iar, în final, guvernul este cel care eliberează autorizațiile de construire, iar prin procesul de autorizare, tu, ca guvern, poți decide ce se construiește și ce nu se construiește.”
În Belgia, într-o clădire nouă, geamurile trebuie să acopere o cincime din suprafață. Dacă nu e lumină naturală, oamenii sunt posomorati și nu lucrează la fel de bine. Iar apa de ploaia trebuie colectată în cisterne și folosită în scopuri menajere.
Se știe în că în Belgia plouă foarte mult, așa că pentru a ridica presiunea de pe canalizare a fost dată o lege care se și aplică: dacă o clădire nouă are un acoperiș mai mare de 100 de metri pătrați, acesta trebuie să fie verde. Vegetația nu doar absoarbe apă de ploaie dar prezintă și o izolație naturală foarte bună: de exemplu, vara, temperatura la nivelul acoperișului verde poate să scadă și cu 50 de grade.
Nici dezvoltatorii lor nu s-au disciplinat de bunăvoie. Dar în Belgia, sancțiunile sunt clare. Un constructor este obligat prin lege să ofere o garanție de 10 ani și pune gaj o sumă de bani în funcție de valoarea lucrării.
Un arhitect își pierde dreptul de practică dacă semnează pentru recepția unei clădiri care nu respectă legile și proiectul. Și suportă din buzunarul lui, „corecturile”.
Alexandru Bunis a venit la 19 ani în Bruxelles, unde a urmat cursurile facultății de arhitectură. Acum are propria firma. Un arhitect, când proiectează o locuință, trebuie să respecte anumite suprafețe minime, impuse prin lege. Nu le respectă, este amendat.
Alexandru Bunis: „De exemplu, pentru o sufragerie și un salon nu poate să fie suprafață mai mică decât 22 de metri pătrați și dacă este și bucătăria inclusă atunci este 28 suprafață minimă. Primul dormitor ar trebui să fie de 14 metri pătrați și următoarele trebuie să aibă cel puțin 9 metri pătrați. Legea impune să aibă nu numai o pivniță, dar în interior trebuie să fie și un spațiu de stocaj.”
Reporter: „Ce se întâmplă dacă nu se respectă aceste suprafețe?”
Alexandru Bunis: „Nu se obține proiectul.”
Și în România există o lege a locuințelor, ignorată de unii dezvoltatori cu aprobarea tacită a autorităților, care eliberează autorizații de construire chiar dacă proiectele nu respectă suprafețele minime legale. Iată ce declara arhitectul șef al Capitalei pentru Inspectorul Pro.
Reporter: "Dacă eu merg la un dezvoltator și îl întreb de spațiile de depozitare, el îmi poate arăta un perete sau să-mi spună: peretele acesta este spațiu de depozitare?
Sincron Cătălin Dumitrașcu, arhitectul șef al Capitalei: „Cu mobilier suspendat"
Reporter: "Dar mobilierul îl aduc eu, el pune peretele la dispoziție."
Arhitect: "Da.”
Reporter: "Și așa îl considerați și dumneavoastră când dați autorizația de construire?"
Cătălin Dumitrașcu: "Da"
Aflat la doar 30 de kilometri de Bruxelles, Leuven s-a dezvoltat în jurul unui important producător de bere, dar și lângă una dintre cele mai mari universități din regiune.
Are 100.000 de locuitori și peste 50.000 de studenți. Cum populația era în creștere, noi cartiere au început să se dezvolte la periferie. A fost momentul în care a intervenit viziunea unor autorități cărora le pasă de orașul pe care îl administrează.
Pe un teren al Cailor Ferate Belgiene, autoritățile au decis să construiască locuințe pentru toate categoriile sociale, de la cei mai nevoiași până la cei bogați. Constructorii au respectat reguli dure de izolație și ventilație, și au fost obligați să folosească pentru fațade cărămidă roșie, pentru ca oamenii să nu uite că în zonă au fost cândva ateliere de reparat vagoane.
Halele părăsite, unde altădată se reparau vagoane, au fost dărâmate pentru a face loc noului cartier. Doar câteva au rămas pentru ca locul să își păstreze identitatea. Una dintre clădiri a fost cedată, temporar, asociației de locatari pentru un centru al comunității. Au apărut câteva localuri, un loc de joacă pentru copii, dar și magazine.
Câțiva antreprenori din Leuven au preluat exemplul autorităților și au cumpărat fosta fabrică a unui producător de bere. La început au fost șapte oameni de afaceri care căutau birouri. Acum sunt 25. Au renovat 600 de metri pătrați, urmează încă pe atât. Investiția totală se ridică la 23 de milioane de euro.
Pentru că este o clădire monument, noii proprietari au păstrat aproape integral linia de producția de altădată. 250.000 de oameni din domenii creative lucrează acum printre vechile instalații de fabricare a berii. Costă 275 de euro pe lună, ai totul asigurat.
Ionuț este de 10 ani în Belgia și este arhitect de soft pentru o companie din domeniul financiar.
Ionuț: „E foarte diferit de spațiul corporatist și unde e foarte greu să găsești un spațiu unde să îți găsești flowul mental. Aici ai diferite colțuri.”
În Belgia, autoritățile au înțeles că blocajele în trafic sau cartierele fără viață le afectează sănătatea oamenilor. Dar și că trebuie să își depășească limitele și să aibă viziune.
Dacă vi se pare că există asemănări cu realitatea românească, nu va înșelați. Și noi avem fabrici abandonate, blocaje în trafic sau poluare excesivă. Diferența este că ei au început să aleagă în fruntea orașelor politicieni cărora le pasă.
Etichete: belgia, inspectorul pro, romania, urbanism,
Dată publicare:
