Doi soti din Romania, tratati ca niste sclavi dupa ce au ajuns la munca in Spania. "Nu puteam sta pe genunchi sau sprijiniti"

×
Publicitate

Aveti grija cu cine bateti palma atunci cand va cautati o slujba in strainatate. Internetul este plin de firme care va promit luna de pe cer, pentru ca legea este plina de hibe si nu le sanctioneaza pe cele care si-au inselat clientii.

 

Statul nu este in stare sa-si promoveze propriul program de trimitere a fortei de munca in strainatate si le permite intermediarilor sa-i pacaleasca pe oameni si sa le ia banii. Un nou material, realizat cu camera ascunsa, in cadrul campaniei "Inspector Pro".

CAMERA ASCUNSA - discutie intre un tanar care vrea sa se angajeze si angajata firmei

Tanar: "Sa va uitati ce scrie pe internet despre aceasta firma si cate persoane se plang."
Angajata: "Nu am sincer timp sa intru pe internet. Acum, comentarii si publicitate negativa are toata lumea."
Tanar: "Cate plangeri aveti dvs la politie?"
Angajata: "Sincer nu stiu, uitati!"
Tanar: "Sa verificam noi?"
Angajata: "Da. Puteti verifica."

Acesti tineri din Gorj nu au gasit de lucru in tara si si-au pus toata speranta intr-o firma de recrutare din Sibiu, care le-a promis locuri de munca la o fabrica de ciocolata din Marea Britanie. Transportul, cazarea si o masa calda pe zi ar fi trebuit sa fie incluse in contractul de munca.

Piata Muncii - Inspectorul Pro

Alina Giurescu, pagubita: "Ca fiecare, mergem sa ne castigam traiul. Pe cand noi am cumparat niste vise."

Vise frumoase dar desarte, pentru care au platit firmei din Sibiu o taxa de mediere de 540 de lei. Si cum oferta promisa in Marea Britanie nu s-a concretizat, oamenii au cerut socoteala intermediarilor.

Angajata firma: "In 60 de zilem noi trebuie sa va prezentam oferte de munca, da? Pe langa cea pentru care ati venit trebuie sa va prezentam oferte."
Tanar: "Deci de la unul la altul, de la o persoana la alta, de la un etaj la altul aici se spun vorbe diferite. De ce?
Angajata firma: "Acum, fiecare are preceptia lui si interpratare."

Piata Muncii - Inspectorul Pro

Ionut Giurescu, pagubit: "Ni s-a bagat de vina ca nu am citit contractul cum trebuia. Dar cu toate, cand o persoana iti vorbeste, pui baza putin si pe cuvintele persoanei."

Cazul a ajuns in atentia Inspectiei Muncii. Societatea a fost controlata si amendata cu suma de 5 mii de lei. Inspectorii de munca de la ITM sustin ca firma nu e la prima abatere.

Anca Mihalache, inspector de munca ITM: "S-a trecut in contractul de mediere denumirea unui angajator, cu care agentul nu avea contract si atunci asta este o incalcare a legii 156, pentru care societatea a fost sanctionata."

Fata in fata cu toate aceste acuzatii, societatea a ales sa nu comenteze.

Ionut si Georgiana, doi tineri din Titu, judetul Dambovita, au avut si mai mult ghinion. S-au lasat convinsi de un alt mediator, gasit pe internet, sa mearga la munca in Spania, la cules de capsuni. Li s-a promis marea cu sarea. Cand au ajuns acolo, nu s-a adeverit nimic. De unde ar fi trebuit sa incaseze 30 de euro pe zi, s-au ales cu 39 de euro pe saptamana.

Piata Muncii - Inspectorul Pro

Ionut Dumitru: "Nu s-a muncit 5 zile pe saptamana, se munceau 7 zile si nu era salariul promis. Se muncea greu 6 ore, fara pauza, nu se permitea sa stea pe genunchi sau sprijiniti."

Georgiana Dumitru: "Eram terminata de mijloc, sotul a muncit mai mult. Nu te lasa nici sa pui mana pe picior, nu sa vorbesti. Am avut o sticla de apa la noi ne-au luat-o si pe aia. Contract de munca ? Nimic n-am avut."

Au fost tratati ca niste sclavi! Li s-au luat actele de identitate si NU li s-a permis sa plece acasa decat dupa ce si-au amenintat patronii ca vor face plangere la politie si la ambasada Romaniei in Spania.

Ionut Dumitru: "La un km de noi erau romani in corturi de celofan, cu copii mici. Initial, am crezut ca sunt refugiati, dar i-am auzit vorbind romana. Feriti-va de camatarii astia care sunt pe internet."

Piata Muncii - Inspectorul Pro

Astfel de firme pot functiona daca fac dovada ca au un sediu, o baza de date cu oferte de munca in strainatate, dar si contracte incheiate, cu diversi angajatori din afara tarii. Problema nu pare sa fie lipsa acestor cerinte, eliminatorii de altfel. Scandalurile vizeaza corectitudinea contractelor de mediere. Adica acelea care sunt incheiate direct intre firme si solicitantii de joburi, precizeaza clar inspectorul de munca Cristian Petcu.

Cristian Petcu: "Aceasta lege 156 este extrem de toleranta, extrem de permisiva. Suntem sesizati in extrem de multe cazuri, chiar unele care, din punctul meu de vedere, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune."

Inspectorii de munca sustin ca legislatia actuala nu le permite sa verifice corectitudinea medierilor si nici sa sanctioneze nerespectarea promisiunilor. Nu numai ca nu pot verifica medierile, dar nici macar nu li se permite inspectorilor sa faca publica lista firmelor, care se scalda in reclamatii si care au fost amendate in repetate randuri.

Piata Muncii - Inspectorul Pro

Anca Mihalache, inspector de munca: "Lista firmelor intra in categoria datelor cu caracter personal. Solutionarea litigiilor privind contractul de mediere trebuie facuta de instanta."

Si astfel, inselatoriile de acest gen sunt tot mai multe. Pentru ca oamenii care nu-si pot gasi un loc de munca in tara isi cauta in numar mare joburi in afara. Isi lasa acasa copiii, familia, de multe ori si demnitatea. Iar deseori se intampla ca, printre straini, sa se trezeasca fara banii promisi.

Corina Scarlat, sef serviciu comunicare ANOFM: "Ar trebui sa se adreseze ANOFM, pentru a fi mediata prin EURES, pentru ca locurile de munca sunt sigure, medierea e gratuita."

Bun sfat, dar cati au auzit de EURES? Cati stiu oare ca, pe langa firmele de mediere, statul roman are, ca orice tara europeana, un program pentru ocuparea fortei de munca in UE? Extrem de putini, din moment ce, in ultimii 10 ani, doar 11 mii de romani, dintr-un total de 3,4 milioane cati lucreaza in strainatate, au plecat prin EURES.

Corina Scalar, sef serviciu comunicare ANOFM: "Acele perioade muncite in strainatate se pot valorifica la deschiderea dreptului de pensie, pentru ajutorul de somaj, lucru foarte important, pentru ca fiecare trebuie sa se gandeasca la viitor."

Si in prezent, EURES are de dat aproximativ 1200 de locuri de munca, in intreaga Uniune Europeana, in agricultura, constructii, ingrijire persoane, asistenti medicali, soferi, IT si inginerie. Doritorii trebuie doar sa le ceara, de la agentiile de ocupare a fortei de munca.

EURES este un organism administrat direct de Comisia Europeana. Are peste 1000 de consilieri in intreaga Uniune, dintre care 45 in Romania. Si un buget urias, de aproape 166 de milioane de euro, pentru perioada 2014 - 2020.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Problemele intalnite de cei care s-au mutat in noile zone rezidentiale. "Trotuare nu, trecere de pietoni nu, nimic nu e aici"

Dezvoltatori care ascund adevarul, zone rezidentiale fara utilitati si fara infrastructura, iata principalele probleme reclamate de cei care s-au mutat in casa noua.

Romania, invadata de haine contrafacute, neetichetate si cu efecte toxice. Rezultatele analizei unui tricou 100% bumbac

Chiar daca suntem dependenti de moda sau dimpotriva, dezinteresati, trebuie sa ne cumparam haine anual. Intrebarea este ce haine purtam?

Experiment Stirile ProTV. Din 6 produse comandate de pe internet, cate au ajuns intregi? Curier: "Nu puteti deschide coletul"

Desi comandam tot mai multe lucruri online, nu ne cunoastem drepturile. Curierii sunt mereu grabiti, iar obiectele cumparate nu ajung intotdeauna in stare buna.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.