De ce zace nefolosita unitatea de elita de la Floreasca, in care pot fi tratati arsii. Autoritatile vin cu "noi explicatii"

×
Publicitate

Unitatea ultra-moderna pentru tratarea ranitilor cu arsuri grave de la Spitalul Floreasca nu a fost folosita dupa incediul de la Colectiv pentru ca personalul medical si-a dat demisia din cauza salariilor mici.

"Oamenii nu stateau acolo mai mult de doua saptamani'', potrivit noului Ministru al Sanatatii. In plus barocamera, un echipament unic in Romania, care poate trata in acelasi timp arsuri si intoxicatii nu a fost nici macar instalata, din motive tehnice, spune profesorul Ioan Lascar.

14 tineri gravi raniti au ajuns in noaptea de 30 octombrie la Spitalul Floreasca. Aceleasi spital care cu 7 luni inainte inaugurase o unitate unica in Romania destinata marilor arsi. Cu sali de operatii, echipamente de ultima generatie, paturi speciale, rezerve cu usi etans, gandite pentru a minimiza orice risc de infectie. Pe scurt o investitie de minimum 4 milioane de euro care nu a servit la nimic.

Reporter: Ati aflat ce s-a intamplat acolo?
Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu: Problema este a personalului. Perioada medie de existenta a acestor cadre medicale in spitale a fost de doua saptamani deoarece vazand efortul pus cap la cap cu veniturile i-au determinat sa abandoneze.

Asadar oamenii se inscriau la concursuri, stateau doua saptamani si isi dadeau demisia, spune ministrul. Prea mult stres, prea multa munca, prea putini bani. Din aprile si pana acum s-au organizat patru concursuri din acest motiv.

Reporter: Deci pe parcursul unui an ati angajat 35 de oameni in aceasta unitate si tot pe parcursul unui an au plecat toti?
Ioan Lascar: Nu toti…Au plecat jumatate.

Lipsa de oameni: este motivul oficial pentru care cele mai perfomante echipamente medicale pentru ingrijirea arsilor nu au fost folosite. Nu medicii lipsesc ci infirmierele si brancardierii, adica personalul mediu. La inagurarea din aprilie nimeni nu isi punea problema personalului. Din contra, atunci eram anuntati ca toata schema este ocupata.

“O buna parte din personalul mediu si elementar a fost deja recrutat si in momentul de fata se afla in diferite etape de instruire” declara Ioan Lascar in aprilie 2015.

Profesorul Lascar sustine ca oamenii au plecat deoarece la angajare le-a fost promis un spor de 100% , care intre timp n-a mai fost acordat desi a depus memorii atat la Ministerul Muncii cat si la cel al Sanatatii. Totusi pe 2 noiembrie, la 3 zile de la accidentul Colectiv, ministrul de atunci, Nicolae Banicioiu, declara ca unitatea de arsi nu a fost deschisa din cauza unei probleme la instalatia de aer, nu din lipsa de personal.

“Da, dar asta nu era treaba mea, ca eu sunt chirurg. Au rezolvat-o inignerii. La momentul respectiv au avut o problema cu uzina, cu fabrica de aer steril, care intre timp au rezolvat-o. Dar nu e treaba mea asta”, a declarat Ioan Lascar.

Instalatia de aer a fost cea mai scumpa achizitie din toata sectia. O alta, tot costisitoare, a fost barocamera. Ranitii din Colectiv au suferit atat arsuri cat si intoxicatii cu cianuri. Barocamera e utila in ambele cazuri.

Reporter: A fost folosita aceasta barocamera?
Ioan Lascar: Nu. Pentru ca nu e instalata din motive tehnice, eu sunt chirurg nu am cum sa comentez. Dar barocamera este o bomba. Este un echipament extrem de pericuols. Reclama anumite exigente.

Asadar la 7 luni de inaugurare unitatea de arsi de la Floreasca sta inca nefolosita. Din cand in cand, echipele medicale din sectia de chirurgie plastica opereaza si in salile din noul departament. Insa niciun bolnav nu e internat in post operator.

Pe de alta parte noul guvern a initiat si un program national pentru arsi pentru plata tratamentelor extrem de costisitoare. Printr-un alt program de 26 de milioane de euro al Bancii Mondiale executivul vrea sa construiasca inca 4 sectii similare cu cele de la Floreasca: in Iasi, Targu Mures, Timisoara si inca unul in Bucuresti.

De la 1 octombrie salariile din sistemul sanitar au fost majorate cu 25%.

Reporter: Este suficienta aceasta majorare pentru a atrage personalul necesar pentru cele 5 acum sectii de arsi?
Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu:Ca sa fiu sincer nu cred ca va pot raspunde la aceasta intrebare.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61736698
Alex si Nico Serban, cei doi frati raniti in incendiul de la Colectiv, alaturi de membrii trupei Nightwish: FOTO

Alex si Nico Serban, cei doi frati care au fost raniti grav in incendiul de la Colectiv, zambesc din nou. Puterea lor uimitoare i-a ajutat sa se recupereze si sa se puna din nou pe picioare.
 

61739712
STAREA RANITILOR din Colectiv: 4 pacienti de la Bagdasar Arseni vor fi externati. 3 persoane, in continuare in stare critica

Patru dintre cei cinci pacienti raniti in clubul Colectiv si internati la Spitalul "Bagdasar Arseni" vor fi externati luni, a declarat pentru Agerpres managerul unitatii medicale, Bogdan Paltineanu.

61740999
Dosar Colectiv: Inca 30 de zile de arest la domiciliu pentru patronii si pirotehnistul de la firma de artificii

Judecatoria Sectorului 4 a admis joi cererea Parchetului General de prelungire cu 30 de zile a arestului la domiciliu pentru pirotehnistul Viorel Zaharia si cei doi patroni de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.