Realitatea augmentată, folosită într-un maraton chirurgical. Au participat medici din 13 țări, printre care și un român

×
Publicitate

Medicina are de-acum un ajutor de nădejde: realitatea augmentată- mixtă. Aceasta presupune o îmbinare de elemente virtuale şi reale, iar rezultatele sunt spectaculoase.

Totul pleacă de la o inovaţie a companiei lui Bill Gates botezată Holo-Lens. Producătorii dispozitivului au avut curajul de a testa ochelarii în timp real în cadrul unui maraton chirurgical global. Au participat medici din 13 țări, printre care și un român care a reprezentat însă, Belgia.

Timp de 24 de ore, 15 chirurgi din 13 țări au realizat mai multe intervenții ortopedice cu ajutorul tehnologiei HoloLens 2.

Transmisiunea a fost făcută din Franța, iar procesul a fost coordonat de un profesor care, în decembrie 2017, a făcut și prima intervenție chirugicală cu ajutorul realității mixte.

Statele Unite ale Americii, India, Africa de Sud, Ucraina, Germania şi Belgia sunt doar câteva dintre țările în care s-au desfășurat cele 13 operaţii. Printre cei implicați este și un român.

Jean Florin Ciornohac este din Botoșani. A făcut Medicina, la Iași, iar în 2009, a plecat cu o bursă la Liege, în Belgia. În prezent, lucrează ca specialist într-un centru important din această țară, pe care a și reprezentat-o.

Jean Florin Ciornohac: ”A fost un moment unic în care lumea reală s-a întâlnit cu lumea virtuală a blocului operator. Avantajele sunt multiple. Poate cel mai important este faptul că asigurăm o securitate pentru pacienți, iar acest lucru este obținut prin standardizarea intervenției chirurgicale și diminuarea erorilor umane”.

Ochelarii Hololens au un sistem dual-camera, care permite filmarea pacientului în timp real, dar și reproducerea scheletului sub forma unei holograme direct în raza vizuală a utilizatorului.

Ochelarii HoloLens 2 sunt folosiți în construcții, în domeniul ospitalităţii, în design interior, retail, aviație, dar mai ales în industria auto.

Urmăriţi subiectul pe larg smb[t[ în emisiunea iLIKE IT, de la ora 10.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62177695
Fenomenul ”Clubhouse”. Cum funcționează aplicația de audio chat pe care o folosesc Elon Musk și Bill Gates
Într-o lume digitală în care imaginile sunt intens folosite pe toate reţelele de socializare o aplicaţie de audio chat câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi.
62177610
Beesers, aplicația care îți aduce serviciile medicale acasă. A fost gândită pentru românii din diaspora cu rude în țară
Mulți părinți plecați peste hotare au aici părinți, bunici, copii, iar pandemia i-a ținut departe. O nouă aplicație îi ajută să beneficieze de asistență medicală la domiciliu.
62167110
WhatsApp lansează apelurile audio şi video pentru desktop. Care este dezavantajul
După un preview limitat, iniţiat în decembrie, toţi utilizatorii WhatsApp pot acum să realizeze apeluri audio şi video din cadrul versiunii de desktop a aplicaţiei.