Război între Facebook și TikTok. Americanii cer interzicerea aplicației chineze

62138045
Getty

Facebook promovează o campanie plătită de la cel mai înalt nivel care cere interzicerea TikTok în SUA, fapt care a determinat o reacție dură a aplicației chineze.

 

Campania electorală pentru realegerea preşedintelui american Donald Trump a difuzat la sfârşitul săptămânii trecute reclame în reţeaua Facebook în care susţine că aplicaţia TikTok îşi spionează utilizatorii și cere închiderea aplicației în SUA.

Reclamele conţin linkuri către un sondaj de opinie privind interzicerea în Statele Unite a platformei online pentru materiale video scurte TikTok, proprietate a companiei ByteDance, cu sediul la Beijing.

Campania lui Trump solicită numele şi datele de contact ale celor care răspund la sondaj.

”TikTok te spionează”, afirmă una din reclame, adăugând că ”TikTok a fost prinsă în flagrant monitorizând conţinutul clipboard-ului din telefonul tău”.

Aplicaţia chineză este în atenţia Washingtonului din cauza suspiciunilor că guvernul de la Beijing ar putea obliga compania proprietară să comunice datele utilizatorilor.

 

Pompeo: SUA au în vedere cu certitudine interzicerea TikTok

 

Luna aceasta, secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că SUA ”au în vedere cu certitudine” interzicerea aplicaţiilor media sociale din China, inclusiv Tik Tok.

Aceasta este deja interzisă în India, alături de alte aplicaţii chinezeşti, încă din iunie.

TikTok susţine că nu a pus niciodată datele utilizatorilor la dispoziţia Chinei şi că ar refuza o astfel de solicitare, dacă ar fi făcută.

Luni, o purtătoare de cuvânt a declarat agenţiei Reuters că firma ”nu are nicio prioritate mai mare decât promovarea unei experienţe sigure cu aplicaţia, care să protejeze confidenţialitatea utilizatorilor”.

Luna trecută, când Apple a comunicat dezvoltatorilor o versiune a sistemului de operare iOS, aceştia au arătat imagini ale unor notificări generate de TikTok privind copierea datelor din clipboard, unde sunt stocate temporar datele utilizatorului între copierea dintr-o aplicaţie şi transferul către o alta.

 

TikTok acuză Facebook că ”ia bani pentru o reclamă politică în care este atacat un concurent”

 

TikTok a arătat că notificările sunt provocate de o funcţie anti-spam, însă a încetat practica respectivă din 27 iunie.

În privinţa reclamelor de pe Facebook, TikTok a acuzat reţeaua socială că ”ia bani pentru o reclamă politică în care este atacat un concurent, în timp ce se pregăteşte să lanseze o imitaţie a TikTok”.

Facebook nu a comentat imediat, la solicitarea Reuters.

Conform unor informaţii din presă, aplicaţia Instagram a companiei, dedicată până acum fotografiilor, va extinde în curând în SUA un test pentru formate video scurte, numit Reels.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62125033
Măsura radicală pe care ar putea s-o ia China, dacă UE va interzice folosirea echipamentelor Huawei în rețelele 5G

China ar putea lua măsuri împotriva Nokia şi Ericsson, dacă UE va interzice folosirea echipamentelor Huawei în reţelele 5G.

62137896
Mai mulți șoferi Uber, opriți de polițiști la Constanța

Polițiștii au tras pe dreapta mai mulți șoferi Uber și le-ar fi confiscat plăcuțele de înmatriculare.

62118892
Aplicația care îți va spune când tușești, dacă ai sau nu Covid-19. Ce legătură are cu Bill Gates

Un cercetător din India pregătește o nouă aplicație care va putea ajuta la depistarea pacienților infectați cu Covid-19, scrie Analytics India Magazine.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.