Lovitură pentru Huawei! Ce companie a câștigat contractele pentru reţele 5G în Belgia

62144830
Getty

Companiile Orange şi Proximus au selectat Nokia pentru construcţia de reţele 5G în Belgia, renunţând la Huawei pe fondul presiunilor americane de a exclude echipamentele de telecomunicaţii ale companiei chineze.

Măsurile sunt printre primele luate de operatori comerciali din Europa de a exclude Huawei din reţele de generaţie viitoare şi survin după luni de presiuni diplomatice din partea Washingtonului, care acuză că echipamentele Huawei pot fi folosite de Beijing pentru spionaj, scrie Reuters, citat de News.ro.

Capitala belgiană Bruxelles este locul unde se află sediul NATO şi Executivul şi Parlamentul Uniunii Europene, fiind un motiv de îngrijorare specială pentru agenţiile de informaţii americane.

”Belgia depindea în proporţie de 100% de furnizorii chinezi de reţele de telecomunicaţii, iar cei care lucrează la NATO şi UE efectuau apelurile telefonice prin intermediul acestor reţele”, a declarat John Strand, consultant independent danez în domeniul telecomunicaţiilor.

Acesta a mai spus că ”operatorii dau un semnal că este important să ai accces la reţele sigure”.

Reacția SUA

 

Statele Unite au salutat deciziile luate de operatorii Orange Belgium şi Proximus, care au un acord de folosire în comun a reţelei.

”Este cel mai recent exemplu al evaporării acordurilor Huawei şi o nouă confirmare a tendinţei mondiale spre furnizori de încredere”, a declarat Keith Krach, subsecretar al Departamentului de Stat pentru creştere economică, energie şi mediu.

Huawei, cel mai mare furnizor de echipamente de telecomunicaţii din lume, neagă cu tărie acuzaţiile americane şi a criticat puternic apelurile SUA de blocare a accesului său la reţelele 5G.

Cu toate acestea, compania chineză a anunţat vineri că acceptă deciziile luate de Orange Belgium şi Proximus.

Companiile nu au dezvăluit valoarea contractelor. Acţiunile Nokia au urcat vineri cu circa 3%.

 

Articol recomandat de sport.ro
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Citește și...
62138762
Pakistanul a interzis aplicația TikTok din cauza „conținutului imoral și indecent”
Pakistanul a interzis aplicația TikTok din cauza „conținutului imoral și indecent”.
62152048
Aplicația unui psiholog ajută părinții să se descurce acasă cu copiii, în pandemie
Stresul acestei perioade de pandemie, cu reguli stricte îi afectează în mod special pe copiii mici, care nu înţeleg întotdeauna de ce trebuie să se supună şi acumulează tot felul de frustrări.
62152045
A apărut înșelăciunea „mesaj de la șef”. Cum încearcă infractorii cibernetici să ia banii de la firme
Cea mai nouă înșelăciune online este frauda de tip „mesaj de la șef”, o variantă rafinată a deja clasicei înșelăciuni accidentul.