iLikeIT. Iulia Ionescu a testat în Las Vegas unele dintre cele mai spectaculoase gadgeturi ale momentului
Las Vegas a devenit pentru aproximativ o săptămână capitala mondială a tehnologiei. 4.400 de expozanți din aproape 50 de țări și-au prezentat anul acesta ideile la Consumer Electronics Show - CES 2020.
Am testat unele dintre cele mai spectaculoase gadgeturi ale momentului și au reușit să vedem și aplicații sau dispozitive care încă nu au fost lansate pe piață.
Tot mai mulți producători de dispozitive au învățat să se adapteze la serviciile de streaming sau chiar la rețelele sociale. Am văzut televizoarele care se învârt și trec foarte ușor de pe orizontal pe vertical. Dar și cu filtre pentru divertisment.
Iulia Ionescu: ”Aici avem următorul nivel pentru filtrele de pe Instagram. Cei de la TCL ne propun un astfel de sistem pentru televizoarele inteligente. Practic ne jucăm cu aceste filtre, iar video-urile pe care le facem în acest program pot fi încărcate într-un cloud, iar apoi accesate de pe telefonul mobil. Ce este distractiv din punctul meu de vedere este că în cazul acesta putem face asta cu toți membrii familiei. Așa cum facem noi acum cu echipa de la CES 2020.”
Ne-am jucat, însă, și cu gadget-urile pe care le folosesc o bună parte dintre asiatice pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Coreea de Sud este, din acest punct de vedere, un reper.
Iulia Ionescu: ”Așa arată oglindă inteligentă pe care ar trebui s-o aibă orice femeie modernă în casa viitorului. Asta pentru că este un fel de asistent virtual, bazat pe inteligență artificială, care în fiecare dimineață îți poate analiza tenul și îți poate recomanda și o rutină zilnică pentru îngrijirea tenului tău. Depinde, însă, și de vârsta pe care o ai, dacă ai riduri. Ideea este că vine la pachet cu toate aceste dispozitive din preajma oglinzii și un astfel de set poate să coste până la 3000 de dolari.”
N-am pierdut foarte mult timp la stand-urile celor care vor să revoluționeze industria de ”beauty”. Mult mai spectaculoase ni s-au părut mașinile viitorului. Servicii, nu bunuri. Bosch, LG, Panasonic sau Sony sunt doar o parte dintre companiile care s-au asociat în 2020 cu diverși producători auto pentru a-și prezența soluțiile inteligente. Mașinile autonome din 2030 vor fi mai sigure, mai confortabile și mai practice.
Iulia Ionescu: ”Acesta este modelul Vision S. Ne-am îngrămădit acum printre sute de oameni care au venit să vadă mașina prezentată zilele acestea la CES de cei de la Sony. Mașina este expusă aici mai mult pentru a ne prezenta tehnologiile celor de la Sony. Ei au lucrat inclusiv cu cei de la Bosch pentru acest concept și cu cei de la Blackberry, dacă vă vine să credeți, și este foarte important că a primit deja gradul 4 de autonomie din 5 posibile.”
Iulia Ionescu: ”Distanța dintre prezent și trecut este de aproximativ 3 metri aici, la CES. Am văzut televizoarele 8K, 4K, QLED, dar ne-am întâlnit și cu cei de la RCA, care anul trecut au sărbătorit 100 de ani de când există pe piață și au avut o expoziție foarte interesantă. Sunt televizoare din 1975, 1974, 1988 sau 1945. Imaginați-vă! Cum aratău televizoarele din 1945 și cum arată cele de acum.”
Pe lângă standurile propriu-zise, au fost organizate zeci de evenimente, conferințe de presă, concursuri și prezentări individuale de produse pentru jurnaliști, bloggeri și vloggeri.
Iulia Ionescu: ”Aici avem camionul electric NIKOLA. Este făcut aici, în Statele Unite ale Americii, în Arizona. Nicio legătură, însă, cu compania TESLA, deși se numește NIKOLA și probabil că Elon Musk s-a gândit și el la ideea asta, dar de dată asta vorbim despre un camion ceva mai special, pentru că are nivelul 2 de autonomie și poți merge cu el până la 1200 km după o singură încărcare. ”
Și așa am ajuns de la dispozitive pentru casele viitorului și mașini autonome la soluții pentru o viață mai bună, mai sigură și în armonie cu mediul înconjurător.
Am băut apă colectată din aer cu ajutorul unor panouri solare, am mâncat celebrul "Impossible burger", 100% vegetal, dar cu gust de carne și am simțit pe pielea noastră cum vom trăi în viitor.