iLikeIT. Dispozitivele medicale la domiciliu, la ce folosesc și cât costă

×
Publicitate

Evoluția tehnologiei ne-a adus într-un punct în care putem face și acasă tot felul de analize sau verificări medicale, pe care înainte le puteam face doar prin intermediul unor laboratoare specializate.

 

Pulsoximetrul determină saturația sângelui și a pulsului, foarte recomandat în această perioadă. Avem și un aparat ce ajută la determinarea INR-ului, adică timpul de coagulare al sângelui, care se recomandă persoanelor cardiace ce au avut intervenții pe cord.

Un astfel de dispozitiv costă în jur de 1.700 de lei, explică Mădălina Simion, specialist în dispozitive medicale.

Astfel de dispozitive au o garanție cuprinsă între 12 și 24 de luni, în funcție de utilizator.

Glucometrul ajută la determinarea glicemiei, poate fi conectat la o aplicație pe telefonul mobil și costă în jur de 120 de lei.

Există și un dispozitiv care determină glicemia, colesterolul total și acidul uric, care se utilizează de către persoane care au nevoie de monitorizarea constantă; este undeva la 180 de lei.

Detalii complete, în emisiunea Iuliei Ionescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62207253
iLikeIT. Ce este "New Media Art" și cum vor arăta expozițiile viitorului
Tehnologia este mai prezentă ca niciodată în artă. Conceptul se numește "New Media Art", iar tinerii pasionați de acest domeniu se pot pregăti gratuit pentru expozițiile viitorului.
62207055
iLikeIT. Cum arată noile smartphone-uri pliabile Samsung - Galaxy Z Fold3 şi Galaxy Z Flip3
Samsung a lansat smartphone-urile pliabile Galaxy Z Fold3 și Galaxy Z Flip3, care nu aduc multe îmbunătăţiri faţă de modelele anterioare.  
62205739
TikTok a devenit cea mai descărcată aplicaţie mobilă din lume
TikTok a devenit cea mai descărcată aplicaţie mobilă din lume în 2020, devansând Facebook şi aplicaţiile sale de mesagerie, semn că pandemia de coronavirus a extins popularitatea platformei de clipuri dincolo de publicul său iniţial, adolescenţii.