Apple prezintă noi produse pe 15 septembrie. Când va fi lansat noul iPhone 12

62140342
Getty

Apple organizează un eveniment online pe 15 septembrie, la care va prezenta noi produse, dar iPhone-urile ar putea veni mai târziu, relatează News.ro, care citează CNBC.

Apple îşi prezintă de obicei noile iPhone-uri în timpul unui eveniment organizat la sediul central din Cupertino, California, în septembrie, dar anul acesta acest lucru s-ar putea întâmpla mai târziu, deoarece Apple a sugerat deja la prezentarea rezultatelor financiare trimestriale că iPhone-urile vor întârzia câteva săptămâni.

În timpul evenimentului, este posibil ca Apple să prezinte Apple Watch Serie 6, o versiune actualizată a iPad Air şi alte produse.

Apple nu a furnizat detalii suplimentare, dar probabil va transmite evenimentul online, aşa cum se întâmplă de obicei.

Pe invitaţia pe care Apple a trimis-o pentru anunţarea evenimentului scrie ”Time Flies”, sugerând că va fi prezentat Apple Watch Serie 6.

Analiştii se aşteaptă ca Apple să anunţe Apple Watch Serie 6. Cel mai recent software watchOS 7 susţine urmărirea somnului şi va fi disponibil pentru ceasurile Apple actuale, dar sunt aşteptate şi alte funcţii. Zvonurile au sugerat că ceasul va măsura şi saturaţia oxigenului în sânge. Anul trecut, Apple a scăzut preţul modelului Serie 3 şi a făcut ca versiunea de bază a Apple Watch să fie mai accesibilă.

Apple ar putea face acelaşi lucru anul acesta, scăzând costul modelului Serie 5 şi introducându-l ca o opţiune mai accesibilă faţă de noul Apple Watch Serie 6.

Apple ar urma să prezinte în această toamnă şi un nou iPad Air care seamănă mai mult cu un iPad Pro, cu un ecran edge to edge. Dar este posibil ca Apple să păstreze acest dispozitiv pentru un eveniment din octombrie, aşa cum a făcut în 2018, când a anunţat iPad-uri şi MacBook-uri noi.

Bloomberg a relatat în august că Apple se pregăteşte, de asemenea, să lanseze un pachet de servicii, numit în prezent ”Apple One”. Pachetul premium va include Apple Music şi Apple TV +, dar oamenii vor putea comanda şi în alte servicii, cum ar fi serviciul de jocuri Apple Arcade şi Apple News +, care oferă acces la mai multe publicaţii de ştiri. Apple ar putea introduce, de asemenea, noi servicii de streaming pentru antrenament, ca un alt pachet de abonamente, potrivit Bloomberg.

Apple urmează probabil să anunţe patru noi iPhone-uri în acest an - două modele ”obişnuite” de iPhone 12 şi două modele de iPhone 12 Pro, cu designuri noi care includ margini mai ascuţite în jurul colţurilor. Acestea ar putea veni la câteva săptămâni după acest eveniment. Pentru referinţă, noul design va fi similar cu iPhone 4 din 2010, potrivit analistului TF International Securities, Ming-Chi Kuo, un analist Apple important. Dimensiunile ecranului includ un model de 5,4 inci, două cu ecrane de 6,1 inci şi un model mare cu un ecran de 6,7 inci, potrivit lui Kuo, care a mai spus că Apple nu va include căşti sau încărcător în cutie.

Bloomberg a scris în aprilie că modelele iPhone 12 Pro vor avea trei camere şi un nou senzor lidar 3D care ajută la aplicaţiile de realitate augmentată. Acest senzor a fost lansat pentru prima dată la ultimele modele iPad Pro, la începutul acestui an.

Kuo a spus că noile modele de iPhone vor fi compatibile cu reţelele de nouă generaţie 5G, deşi încă nu este clar care modele vor suporta şi cea mai rapidă, dar limitată gamă, mmWave 5G.

Acţiunile Apple au crescut în acest an şi au atins o valoare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari, devenind prima companie americană care ajuns la acest nivel, pe 19 august. Dar acţiunile Apple au scăzut săptămâna trecută şi au avut joi cea mai proastă zi după 20 martie, cu un declin de 8%. Scăderea a avut loc în contextul pierderilor generalizate la nivelul sectorului de tehnologie sectorului tehnologic are a închis în declin cu 5,8% în aceeaşi zi. Acţiunile Apple au scăzut marţi cu până la 4,3%, în acelaşi context negativ.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Mecha Chameleon, jocul care a cucerit lumea gamingului în doar o lună. S-au vândut deja 15 milioane de exemplare

Un nou joc video începe să atragă atenția la nivel global și are toate șansele să devină popular și printre copiii din România. 

Nouă tentativă de fraudă în numele Ghișeul.ro. Cum încearcă escrocii să fure datele cardurilor

Vorbim despre fraude. Se pare că schema ghiseul.ro care a pornit foarte tare în luna mai a revenit. 

Facebook și Instagram, nefuncționale în mai multe țări, inclusiv în România. Utilizatorii nu și-au putut accesa conturile

Platformele gigantului tehnologic Meta, Facebook și Instagram, au picat duminică, 19 iulie, pentru mai multe ore în mai multe țări, inclusiv în România. 

Recomandări
Proiectul legii salarizării, suspendat în instanță la cererea Sanitas. Dragoș Pîslaru: Nu se întâmplă nimic

Sanitas a obținut în instanţă suspendarea procedurii pe proiectul legii salarizării. Dragoș Pislaru, ministrul interimar al Muncii a explicat că decizia nu va avea efect, explicând că nu este vorba despre o procedură legislativă clasică.

„Lumi ideale nu există, dar putem tinde spre ele”. Cea mai bună șahistă a României, despre o Ungarie cu Polgár președintă

Marea maestră Irina Bulmaga spune că Judit Polgár are calitățile necesare pentru a deveni un simbol al unei Ungarii moderne, după ce fosta campioană mondială a refuzat funcția de președintă a țării.

„Trei drone ne-au lovit pe timp de noapte”. Mărturiile marinarilor de la bordul petrolierului atacat aproape de Sulina

Incident extrem de grav în Marea Neagră, în apropiere de portul Sulina. Un petrolier încărcat cu aproape 3.800 de tone de gaz petrolier lichefiat arde în urma unei explozii.