Ratele la bancă se măresc semnificativ de la 1 octombrie. Care sunt soluțiile pentru a mai ușura povara IRCC

×
Publicitate

Cresc din nou ratele de la 1 octombrie. Indicele IRCC urcă la un nivel record, de peste 6 la sută, astfel că cei care au credit cu dobândă variabilă vor plăti mai mult.

Vedem acum, la 6 luni distanță, efectele incertitudinilor politice din perioada alegerilor din primăvară. Pentru că, așa cum știm, indicele IRCC se calculează cu o întârziere de jumătate de an.

Astfel că, pentru prima dată de când există acest indice, vedem că depășește pragul de 6 la sută. Crește de la 1 octombrie, de la 5,55%, cât a fost în ultima jumătate de an. Asta înseamnă că cei care au credite cu dobândă variabilă se pot aștepta la creșteri de rată.

Concret, de exemplu, pentru un credit ipotecar de 250.000 de lei, nu unul mare, de 50.000 de euro pe 30 de ani, rata crește cu aproape 100 de lei. Diferența este și mai mare pentru cei care s-au împrumutat mai mult de la bancă, potrivit calculelor finzoom.ro.

Ce pot face cei care au credite cu dobândă variabilă, pentru a mai scădea rata. În primul rând, o refinanțare, care este încă o soluție bună, având în vedere că multe bănci au încă oferte bune pentru creditele cu dobândă fixă, bineînțeles pentru primii 3 sau 5 ani, iar apoi devine variabilă.

Dacă ne uităm la ofertele de luna aceasta, vedem că sunt multe bănci care au dobânda fixă sub 5%, deci mai mică decât IRCC, și să nu uităm că la un credit cu dobândă variabilă se adaugă și marja fixă a băncii, în general încă 2-3%.

Refinanțare sau negociere cu banca

De exemplu, dacă cineva cu un credit de 250.000 de lei are acum o rată de 1.900 de lei, dacă ar face refinanțare la una din băncile care au o dobândă fixă în jur de 5%, ar putea avea o rată mai mică cu aproape 550 de lei.

Sigur că procesul de refinanțare înseamnă de fapt un nou credit, ceea ce implică din nou costuri cu evaluarea imobilului și alte documente, dar unele bănci sunt dispuse să acopere o parte din costuri sau să facă reduceri, prin urmare merită să faceți o analiză.

Dacă nu alegeți refinanțarea, puteți încerca o negociere cu banca, pentru a mai reduce din dobândă. De asemenea, și rambursările anticipate vă pot ajuta să mai scădeți rata sau perioada.

Pentru sumele rambursate anticipat nu se mai calculează dobânzi sau comisioane.

În ceea ce privește situația din următoarele luni, chiar următorul an, șansele ca dobânzile să mai scadă considerabil sunt mici, au spus și oficialii BNR, mai ales că inflația a urcat din nou peste 10%. 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62576848
Transferurile bancare devin mai simple. Prin RoPay trimitem și primim bani instant între bănci doar cu numărul de telefon

Din septembrie, putem trimite sau primi bani doar în baza numărului de telefon și între bănci diferite, fără să mai fie nevoie de codul IBAN. Este un serviciu adoptat de majoritatea băncilor din România.

62574945
Provocarea virală care merită urmată: ”Septembrie fără cheltuieli”. Gesturile simple prin care economisești și 1.000 lei/lună

După vară și cheltuielile mai mari din vacanță, luna septembrie vine cu nevoia de a mai economisi niște bani - mai ales în astfel de perioade, cu scumpiri și instabilitate economică. Pe rețelele sociale, este virală o „cură de slăbire” pentru buget.  

62571427
Scumpirile masive care intră de pe 1 septembrie în vigoare. În cât timp cred românii că va trece greul

Până la adoptarea următoarelor pachete de măsuri pregătite de Guvern, de luni, 1 septembrie, intră în vigoare câteva majorări de taxe și măsuri din primul pachet. Sunt majorări pentru șoferi, de exemplu, dar și schimbări pentru coasigurați.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.