Schimbările la pensiile private, explicate de un expert: „În timp ce ești plătit lunar, suma rămasă poate să-ți aducă profit”

×
Publicitate

Legea privind pensiile private, adoptată la finalul săptămânii trecute de Guvern, elimină complet posibilitatea de a retrage toți banii acumulați în cont la vârsta pensionării.

Vom putea încasa cel mult 30% din sumă, iar restul,în tranșe, timp de opt ani. Care sunt cele mai importante modificări, dar și ce se mai poate schimba când legea ajunge în Parlament, aflăm la „iBani”.

Ștefana Todică: Acest subiect al pensiilor, despre care am tot vorbit în ultima vreme, mi-a amintit de acel experiment celebru din anii 70, în care unor copii li s-a adus o bezea și li s-a spus că dacă au răbdare și nu mănâncă imediat, peste ceva timp vor primi două bezele. Așa e și la pensii? Aș vrea să te întreb dacă avem răbdare, beneficiem de mai mult, pentru că principalul subiect de discuție a fost acesta legat de ideea de a retrage sau nu toți banii la vârsta pensionării.

George Moț, specialist în domeniul pensiilor private: Într-adevăr o dilemă, mai ales dacă ești copil și dacă vrei să primești ceva dulce, dacă vrei să întârzii recompensa pentru a primi mai mult. Este același principiu și atunci când vorbim de investiții și cu atât mai mult când vorbim de investiții pe termen lung, cum sunt pensiile private. Și ca să vedem cât de important este faptul să economisești pe o perioadă cât mai mult. De exemplu, dacă vrei să-ți faci o pensie facultativă, un Pilon III și ai undeva la vârsta de 30 de ani și începi să economisești de pe acum, vei avea undeva la final o sumă de 3,5 ori mai mare. Deci putem să zicem ca investitor, cât ai investit. Deci, în loc de o prăjitură, o să primești 3,5 prăjituri, dar dacă începi doar cu cinci ani mai devreme, de la 25 de ani, vei avea șansa să multiplici această sumă de 4,5 ori. Deci vedem o perioadă destul de mică de întârziere, să zic, a recompensei și cu efecte semnificative în buzunarul în buzunarul fiecăruia dintre noi. 

Ștefana Todică: Și dacă vorbim de recompensa finală, e mai bine să așteptăm să o luăm timp de 8 ani, așa cum zicea acest proiect de lege? Unii vor deodată, aici a fost subiectul de discuție pe acea toată această perioadă.

George Moț: Cred că ar trebui să ne uităm și puțin la istoric, ce s-a întâmplat în trecut, pentru că și la momentul actual, în afara acestei legi, se fac plăți și se fac inclusiv atât sub formă de plată unică, adică o singură tranșă, toți banii o dată, dar și plăți eșalonate. Ei bine, dacă ne uităm pe tot istoricul de când au fost introduse, introduse opțiunea de a plăti eșalonat, românii au ales din ce în ce mai des această opțiune. În anul 2022, de exemplu, era undeva pe Pilonul II 40% din plăți, atât ca număr, cât și ca valoare, erau sub formă de plată eșalonată, iar pe Pilonul III valoarea plăților eșalonate ajunsese la 60%. De ce? Pentru că erau și comisioane mai mici. 

Ștefana Todică: De ce? Pentru că erau și comisioane mai mici.

George Moț: Aici vreau să ajung. Pentru că nu era nicio obligație. Oamenii nu erau obligați să-și ia plata eșalonată. Ar fi putut foarte bine să-și ia toți banii odată. De ce au făcut această alegere? Pentru că era vorba despre sistemul de impozitare și de taxare. Atunci se aplică CASS, se aplică impozit și toate se aplicau la întreaga sumă. Pe măsură ce se modifică, putem să urmărim acest grafic și putem pe el să identificăm pe creșteri și pe scăderi cum au fost modificările fiscale în ceea ce privește domeniu pensiilor private.

Ștefana Todică: Hai să vedem șia cum ce s-a schibmat pentru că principala modificare e asta cu tranșe lunare timp de 8 ani. Putem să ridicăm cel mult 30% din sumă când ieșim la pensie. Ce altceva mai e de menționat?

George Moț: Sunt două modalități mari și late, să le spunem așa. Există plata programată, ceea ce înseamnă faptul că ei toată suma pe care acumulat-o la fondul tău de pensie îți va fi eșalonată într-un anumit număr de ani. Avantajul față de forma actuală îl reprezintă faptul că pe măsură ce tu ești plătit lună de lună, suma rămasă neplătită este investită în mod continuu și poate să-ți genereze un profit și în cazul decesului în această perioadă, toți banii rămași revin automat moștenitorilor. (...) Și mai există pensia viageră, care este cel mai aproape de conceptul de pensie pe care îl cunoaștem noi. Este o sumă lunară pe care o primești pentru tot restul vieții tale. Indiferent că mai trăiești doar un an sau că trăiești până la 100 de ani, vei avea parte de această pensie viageră și mai are mai multe avantaje. Dar din păcate nu o să vedem astfel de fonduri de pensie viageră pentru că din în ceea ce privește costurile de înființare al unui fond de pensii viagere și costurile lunare de operare a unui astfel de fond sunt mult mai mari decât la un fond de plată viageră, iar veniturile pentru furnizor sunt aceleași. Deci nu există niciun stimulent pentru un furnizor să ofere astfel de fonduri. Deci ne întoarcem doar la plata programată.

Mai multe detalii în video-ul de mai sus.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Doar o treime dintre români își fac asigurare de vacanță. Ce riscuri acoperă și cât costă o poliță completă

Planificăm vacanțele cu entuziasm, chiar și cu câteva luni bune înainte, dar puțini iau în calcul și surprizele neplăcute care pot apărea.

Ultimele zile cu TVA redus la imobiliare. Sfaturi pentru cei care vor o locuință nouă

Cei care vor o locuință nouă mai au doar două săptămâni la dispoziție să cumpere cu TVA redus. De la 1 august, taxa se majorează la 21%.

Cum facem față mai ușor scumpirilor. Economist: „Trebuie să fim puțin raționali și să facem niște calcule”

Din august, cresc cheltuielile pentru toată lumea, odată cu majorarea accizelor și a TVA, iar unele categorii de români vor avea și veniturile scăzute.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.