Psihologii financiari vorbesc despre patru personalități financiare. Bineînțeles, nu suntem 100% într-un anumit fel, dar fiecare dintre noi are anumite tendințe dominante.
Economul - este pregătit pentru zile negre, îi place să pună mereu ceva deoparte. Bineînțeles, știe mereu câți bani are în cont și pe ce s-au dus. Dar ca partener poate părea zgârcit, fără să își dea seama.
Cheltuitorul, nu prea se gândește la zile negre. Este optimist, sigur că se va descurca cumva, așa că nu prețuiește stabilitatea financiară, ci experiențele. Așadar, se bucură de moment, dar finalul de lună poate fi stresant.
Planificatorul gândește pe termen lung. Își face buget, stabilește obiective clare. Orice decizie financiară este analizată pe toate părțile. Poate fi însă un partener prea preocupat de control.
Iar investitorul este persoana cu gândul la înmulțit banii. Este atras de investiții, poate fi chiar antreprenor. Îi place să riște, chiar dacă știe că ar putea să piardă bani. Poate aduce prosperitate, dar și emoții intense pentru partener.
Este bine să știm cum suntem, unde ne regăsim cel mai mult, pentru atunci când știm ce tendințe avem, unde greșim și unde mai avem de lucrat, putem să luăm măsuri și să ajungem la un echilibru.
Și chiar să ne înțelegem mai bine cu partenerul, pentru că compatibilitatea financiară nu înseamnă cât câștigă fiecare, ci cum gândesc și cum se raportează la bani - dacă au valori similare, dacă sunt de acord cu deciziile financiare. Iar studiile arată că certurile legate de bani sunt principalele motive de despărțire.