Jocuri pentru Nintendo Switch 2. Donkey Kong revine cu ”Bananza”, aventura 3D care redefinește seria

×
Publicitate

Nintendo are multe personaje cunoscute în portofoliu, iar anul acesta, sub lumina reflectoarelor, intră celebrul „Donkey Kong - Gorila puternică are treabă în Bananza”.

Acum începem să vedem jocurile care pot exploata puterea lui Nintendo Switch 2. Bananza ne aduce cea mai tare aventură a lui Donkey Kong de la creația lui și până acum.

Donkey Kong a apărut prima dată în 1981, cu doi ani înaintea lui Mario. Iar Bananza este un joc care vrea să-l facă pe Donkey Kong din nou popular.

Explorare și gameplay

Spre deosebire de alte jocuri din serie, gorila aceasta simpatică nu se mai mișcă de la stânga la dreapta, ci poate să exploreze pe unde vrea, într-o lume 3D măricică. Ba mai mult, poate să interacționeze cu lumea construită în jurul lui; în special munții pot fi doborâți cu ușurință pentru recompense ascunse.

DK ajunge într-o mină ca să recupereze niște diamante în formă de banană. Aici, compania VoidCO este acuzată că a furat prețioasele fructe. Jocul încearcă să te aducă pas cu pas spre rezolvarea poveștii finale prin tot felul de joculețe sau zone ceva mai dificile, ori cu unelte precum cântatul care te ghidează prin vasta mină. Uneori, însă, luptele cu personajele negative sunt prea ușoare.

Pentru Nintendo nu este primul joc de genul acesta; Super Mario Odyssey sau Kirby and the Forgotten Land permit utilizatorului același stil de explorare într-un univers 3D.

Iar de anul acesta, este unul dintre cele mai bine primite jocuri. Pe OpenCritic are o recomandare de 99% de la critici, iar IGN a acordat notă maximă. Pe Metacritic are 91 de puncte din 100.

Bananza costă 400 de lei și, da, este mult mai bun când este jucat cu măsură.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62572496
Semnele subtile care arată lipsa de concentrare la copii. Cum îi putem ajuta, ne explică specialiștii la iLikeIT

Trăim într-o lume plină de notificări, jocuri, aplicații și ecrane care ne fură atenția în fiecare secundă.

62191403
iLikeIT. Emisiunea integrală din 13 septembrie 2025

iLikeIT. Emisiunea integrala din 13 septembrie 2025

62574367
La Palatul Culturii din Iași funcționează primul robot supraveghetor de muzeu din România. Vizitatorii îi ascultă ”ordinele”

La Palatul Culturii din Iași a fost adus primul robot supraveghetor de muzeu din România.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.