Barbatii care l-au rapit si batut pe un tanar de 19 ani din Orastie vor fi pusi in libertate

60383025

 Sergiu Stoica, in varsta de 19 ani a fost luat in urma cu o luna, cu forta dintr-un bar de trei barbati care l-au urcat intr-o masina si l-au dus intr-o padure din Muntii Orastiei. Acolo, dupa ce l-au batut, l-au abandonat.

 Doi dintre rapitorii tanarului au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, iar cel de-al treilea, care a condus pana in munti masina in care a fost urcat tanarul, a primit interdictie de a parasi localitatea.

Dupa ce magistratii Judecatoriei Orastie le-au prelungit saptamana trecuta arestul preventiv, cu alte 30 de zile, suspectii au facut recurs, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Hunedoara. Instanta a admis recursul facut de cei doi si a decis eliberarea provizorie sub control judiciar, a rapitorilor.

Tatal victimei, Constantin Stoica este foarte revoltat de aceasta decizie si spune ca judecatorii nu tin cont de lege. “Legea spune ca pentru a primi eliberare provizorie sub control judiciar nu trebuie sa existe date din care sa rezulte ca inculpatul incearca sa zadarniceasca adevarul, ori acestia au incercat sa ascunda probe, si anume telefonul mobil in care au fost inregistrate faptele lor. In plus si-au marturisit si faptele”, a spus tatal lui Sergiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
60607338
Austriecii care lucreaza la autostrada Deva-Orastie s-au dat pe brazda.Vor repara drumurile distruse
 Ultimatumul dat de Consiliul Judetean Hunedoara a avut efect si cei care construiesc tronsonul de autostrada Deva – Orastie s-au angajat in scris sa refacă drumurile judetene pe care le-au distrus.
Nunta cu cavaleri si domnite la Castelul Corvinilor. Cat te costa o nunta intr-o atmosfera medievala
  Intr-o tara, in care nuntile, nu mai sunt simple petreceri alaturi de cei dragi, ci adevarate spectacole fastuoas, nu avea cum sa nu prinda o idee ca cea a nuntilor, la castel.
60562269
Perchezitii la oamenii de afaceri din Hunedoara, suspectati de evaziune fiscala cu fier vechi
 Procurorii DIICOT si politistii de la Combaterea Crimei Organizate fac in aceasta dimineata perchezitii la adresele mai multor oameni de afaceri din Hunedoara, suspectati de evziune fiscala si delapidare.