66 de icoane pe lemn si sticla furate din biserici de patrimoniu, restituite Bisericii Ortodoxe

×
Publicitate

Potrivit purtatorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, icoanele pe lemn si sticla au fost furate din opt biserici de patrimoniu situate pe terioriul a trei judeţe.

„Cele 66 de icoane predate astazi preoţilor si reprezentanţilor bisericii au fost estimate la aproximativ 150.000 de euro, însa valoarea lor pentru comunitaţile din care fac parte este mult mai mare. Au încarcatura spirituala mare si fac parte din istorie. Ele sunt susceptibile ca fac parte din patrimoniul cultural naţional si urmeaza sa fie evaluate”, a declarat, miercuri, într-o conferinţa de presa, purtatorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu.

Icoanele înapoiate bisericii ortodoxe vor fi depuse în locuri de pastrare securizate, iar în curând vor fi expuse într-un muzeu pe care Episcopia Hunedoarei are de gând sa îl deschida la Deva.

Icoanele au fost descoperite în urma unor percheziţii efectuate în 10 noiembrie în mai multe judeţe din ţara. O parte dintre ele au fost restituite miercuri, iar altele urmeaza sa fie evaluate si apoi restituite.

„În perioada august-septembrie 2011, poliţistii au fost sesizaţi cu privire la comiterea a sase spargeri de biserici din lemn monument istoric, situate pe raza judeţelor Hunedoara, Mures si Vâlcea, reclamându-se sustragerea a 102 icoane vechi, pictate pe lemn si sticla, susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional. În urma investigaţiilor si cercetarilor efectuate a fost identificata o grupare infracționala care a valorificat o parte din icoanele sustrase la colecţionari din ţara si strainatate. Pe parcursul activitaţilor investigative au mai fost identificate si recuperate icoane vechi despre care s-a stabilit ca provin de la alte doua biserici de lemn situate pe raza judeţelor Hunedoara si Vâlcea, de unde s-au sustras 10 astfel de icoane, fapte care nu au fost sesizate iniţial organelor de poliţie. În urma percheziţiilor care au avut loc atât la locuinţele a cinci suspecţi din judeţul Sibiu, cât si la locuinţele unor colecţionari din Bucuresti si judeţul Mures, s-a reusit recuperarea a 66 de icoane sustrase din cele opt biserici ortodoxe, 19 de la colecţionari români si straini din Ungaria si Germania, celelalte 47 fiind recuperate de la membrii gruparii”, a declarat seful Parchetului de pe lânga Tribunalul Hunedoara, procurorul sef Nicolae Pastiu.

Potrivit acestuia, în acest caz au fost reţinute trei persoane din judeţul Sibiu suspectate de a fi implicate sub diferite forme la furtul si traficarea icoanelor catre colecţionari din ţara si strainatate, iar magistraţii au dispus arestarea preventiva pentru doi dintre ei, iar pentru al treilea s-a luat masura interdicţiei de a parasi localitatea de domiciliu.
„Toate cele opt cauze au fost preluate si conexate la Parchetul de pe lânga Tribunalul Hunedoara, unde se vor continua cercetarile pentru identificarea întregii reţele infracţionale si recuperarea în totalitate a prejudiciului”, a mai adaugat Pastiu.


 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60336081
Primarul din Branisca risca denunt penal pentru abuz in serviciu

Teodor Lazar a notificat cabinetul premierului MAI si Prefectura Hunedoara ca este nevoit sa inchida Primaria din cauza lipsei de personal, dar se va alege cu denunţ penal pentru abuz in serviciu daca isi va pune planul in aplicare.
 

60528594
Spitalul Judetean de Urgenta are de recuperat 900.00 de lei de la autorii unor accidente rutiere

Spitalul Judetean de Urgenta Hunedoara din Deva este parte civila in 914 de procese penale pentru a recupera cheltuielile medicale cu victimele accidentelor rutiere.

60529735
Fara poluare la munte. Pentru incalzirea cabanelor, la Straja se vor folosi doar lemne

Cei care detin pensiuni, hoteluri sau cabane la Straja vor trebui sa respecte noile norme antipoluare, in caz contrar vor fi amendati. Fara carbuni sau alte materiale combustibile in afara de lemn pentru incalzirea spatiilor de cazare!

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.