"Iesirea Greciei din Zona Euro pare inevitabila". Un ministru de finante din UE vorbeste despre finalul relatiei cu Atena

61686619

Referendumul propus de guvernul grec privind ultima oferta de acord facuta Greciei de catre creditorii sai (UE, FMI) a fost aprobat de majoritatea parlamentului grec in cursul noptii de sambata spre duminica, relateaza AFP, Reuters si DPA.

"Ministrul austriac de finante: GREXITUL pare inevitabil"

Ministrul de finante austriac Hans Jorg Schelling a declarat duminica ca un Grexit (o iesire a Greciei din zona euro) pare aproape inevitabil, dupa refuzul ministrilor de finante ai Eurogrupului de a prelungi programul de asistenta financiara pentru Grecia dupa 30 iunie, informeaza Reuters si AFP.

"Grecia este singura responsabila pentru esecul negocierilor", a afirmat Hans Jorg Schelling intr-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse. In opinia sa, iesirea Greciei din zona euro "pare in prezent aproape inevitabila", iar acest lucru ar fi posibil doar daca Atena va cere prima sa paraseasca Uniunea Europeana si alte tari vor fi de acord cu solicitarea sa.

Premierul Alexis Tsipras a anuntat vineri seara organizarea, la 5 iulie, a unui referendum in legatura cu acceptarea sau nu a conditiilor puse de creditorii Greciei, conditii pe care el le-a calificat drept 'umilitoare'. "Consecintele pentru tarile din zona euro nu sunt nici pe departe atat grave cum sunt pentru Grecia.

Este clar ca o tara nu poate sub nicio forma sa santajeze Comisia Europeana si tarile din zona euro", a mai spus Schelling.

Grecii au golit ATM-urile

Peste 500 de bancomate din Grecia au ramas fara bani, spun doi directori de banca pentru Bloomberg. Banca Greciei ar trebui sa faca o "injectie" de lichiditati pentru ca luni dimineata bancile sa poata face in continuare fata cererii de cash.

Syriza - Protothema

Un oficial al Comisiei Pietelor de Capital avertizeaza si ca Bursa din Atena ar putea ramane inchisa luni in cazul in care nu se vor debloca sume mari de bani cash.

Unii dintre deputatii partidului aflat la guvernare in Grecia, Syriza (stanga radicala), se aflau sambata in Parlament, reuniti intr-o sesiune plenara pentru a dezbate referendumul fulger convocat de premierul Alexis Tsipras, insa cel putin doi parlamentari se aflau in afara salii, stand la coada la un bancomat, asteptand sa retraga bani cash, relateaza portalul grec protothema.gr, citat de Hotnews.

Parlament Grecia - agerpres

REFERENDUMUL, votat in Parlament

In favoarea referendumului, propus pentru data de 5 iulie, au votat 178 de deputati, din totalul de 300. Deputatii majoritatii guvernamentale (stanga radicala Syriza si aliatii lor din cadrul dreptei suveraniste Grecii Independenti, ANEL) au votat in favoarea referendumului, la fel si deputatii partidului neonazist Zori Aurii, relateaza Agerpres.

Europa a spus adio mofturilor grecesti. Pe 30 iunie Grecia e obligata sa plateasca 1,6 mld. euro catre FMI

Adresandu-se parlamentarilor inainte de votul organizat in legatura cu propunerea privind referendumul, premierul grec, Alexis Tsipras, a estimat ca ''poporul va spune un mare NU ultimatumului, dar in acelasi timp un mare DA Europei solidaritatii''.

Conservatorii din cadrul partidului Noua Democratie si socialistii PASOK (Miscarea Socialista Panelena) au votat impotriva, la fel si comunistii (KKE) si partidul centrist Potami. Fostul premier grec Antonis Samaras, conservator, a estimat, in discursul sau inainte de votul in parlament, ca referendumul din 5 iulie va sfarsi prin a impinge Grecia in afara zonei euro.

Potrivit textului propunerii pentru referendum, grecii vor trebui sa spuna 'DA' sau 'NU' masurilor propuse vineri guvernului Tsipras de catre creditorii Atenei, UE si FMI, in cadrul ultimului ciclu de negocieri dintre cele doua parti, care dureaza de la sfarsitul lunii februarie.

Dar, in cursul saptamanii care separa Grecia de referendum, anuntat prin surprindere vineri seara, Grecia, din lipsa de bani, va fi expusa riscului unor seisme financiare in serie: pe 30 iunie, risca sa nu ramburseze catre FMI un imprumut de 1,5 miliarde de euro si, in aceeasi, zi va inceta planul de asistenta financiara de care beneficiaza Atena din 2012.

Considerand ca Grecia a rupt negocierile in curs, tarile din zona euro au refuzat practic sambata sa prelungeasca planul pana la referendum, cum cerea guvernul grec, cu riscul ca, in urmatoarele zile, BCE sa taie ultimul canal de finantare a bancilor grecesti.

Mentinerea ''umbrelei'' planului de asistenta era de fapt una dintre conditii, cu solvabilitatea bancilor, pentru acordarea unor imprumuturi de urgenta. Dupa luni de zile de negocieri fara rezultat, creditorii - UE si FMI - i-au prezentat in aceasta saptamana Atenei o propunere cuprinzand o prelungire cu cinci luni a programului de ajutor, cu un pachet financiar de 15,5 miliarde de euro de imprumuturi (12 miliarde de euro de la europeni si 3,5 miliarde de la FMI), in schimbul unor reforme si masuri de economii bugetare.

Guvernul grec a considerat suma ca ''inadaptata'', suficienta doar pentru a-si acoperi rambursarile in urmatoarele luni catre creditori, si conditiile neadecvate pentru a permite o relansare a economiei tarii.

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Chivu, ca niciodată! Imagini cu bucuria românului după „remontada” din Inter - Como
Cristi Chivu, ca niciodată! Imagini cu bucuria românului după „remontada” din Inter - Como
Citește și...
"Am evitat sinuciderea colectiva a tarii". Cum justifica fostul premier elen Tsipras acceptarea masurilor de austeritate

Liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat ca acceptarea programului de asistenta financiara a reprezentat o solutie necesara pentru a evita "sinuciderea colectiva" a tarii si pentru a garanta nivelul de trai al poporului grec, informeaza Agerpres.

Fostul ministru grec Yanis Varoufakis, atac la premierul demisionar Alexis Tsipras: "S-a lasat dominat de egoismul personal"

Fostul ministru de Finante al Greciei, Yanis Varoufakis, il ataca pe premierul demisionar Alex Tsipras pentru felul in care guverneaza tara aflata in criza.
 

Germania ii avertizeaza pe greci sa nu traga de timp, profitand de demisia premierului Tsipras. "Asteptam reformele"

Demisia premierul elen produce ingrijorare in Europa si schimbari rapide pe scena politica de la Atena. Opozitia conservatoare ar putea forma noul Guvern.

Recomandări
Ilie Bolojan, la Știrile ProTV: Baronii locali ai PSD au avut o nemulțumire. Măsurile de disciplină au deranjat

Premierul României, Ilie Bolojan, s-a aflat față în față cu Andreea Esca, în studioul Știrilor ProTV. Prim-ministrul a explicat că PSD a declanșat criza politică pentru că reformele luate de Guvern au tăiat accesul ”baronilor locali” la banii publici.

„Ne împușcăm singuri”. În plină criză mondială, România este în mijlocul propriei crize politice. Costurile retragerii PSD

„Noi ne împușcăm singuri". O spune președintele Consiliului Fiscal, cu privire la consecințele actualei crizei politice în economie. 

Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice au revenit în România. Cât costă să le vezi la Muzeul Național de Istorie

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice din aur, furate în Țările de Jos, s-au întors acasă. Piesele de tezaur au fost transportate în condiții de securitate sporite până la Muzeul Național de Istorie, unde publicul le va putea admira de mâine până pe 3 mai.