„Șefa PNRR” din UE critică modul în care România a cheltuit banii puși la dispoziție. Acum, riscă să piardă miliarde de euro

×
Publicitate

Cu reforme și investiții în întârziere, România riscă să piardă miliarde de euro din fonduri europene, dar și să dea înapoi din sumele încasate.

Avertismentul vine chiar de la "șefa PNRR" la nivel european, care a criticat lentoarea cu care România a cheltuit banii puși la dispoziție și lipsa unor măsuri, care să reducă deficitul bugetar.

Oficialii de la Bruxelles veniți la București atrag atenția și că am epuizat deja jumătate din timpul avut la dispoziție pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și nu vom avea parte de prelungiri.

Celine Gauer, director general SG Recover, Comisia Europeană: „Vedem că multe apeluri de proiecte sunt în întârziere și că multe investiţii nici n-au început în mod real, iar 29 de luni reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru a le finaliza. Orice jalon neîndeplinit până la 31 august 2026 se va traduce prin faptul că România va pierde bani din fondurile nerambursabile și din prefinanțare. Deci asta e destul de drastic”.

Până acum, România a încasat de la Comisia Europeană peste nouă miliarde de euro, adică o treime din toți bani pe care îi poate atrage - aproape 29 miliarde de euro. A cheltuit însă mai puțin de două miliarde de euro până acum, deși suntem la jumătatea timpului pus la dispoziție. Mai sunt 400 de reforme și investiții de făcut - adică aproape 80% din total. Iar termenul limită - august 2026 - nu va fi prelungit, avertizează oficialii europeni.

Oficialii europeni, nemulțumiți de mai multe ținte neatinse de România

În ciuda cifrelor, ministrul proiectelor europene vorbește de progrese remarcabile în PNRR.

Adrian Câciu, ministrul proiectelor europene: „Nu vă supărați, Guvernul României conduce România. Comisia Europeană poate avea opinii. Noi suntem în discuții. Discuțiile tehnice vor continua. Evident, opiniile pot fi diferite. Conciliem aceste opinii până când reformele sunt făcute în interesul României”.

Delegația de experți de la Bruxelles se află zilele acestea la București pentru a discuta cu resposabilii noștri despre cererea de plată numărul 3, în valoare de 2,7 miliarde de euro, aflată în întârziere.

Oficialii europeni sunt nemulțumiți de mai multe ținte neatinse de România. Este vorba de actualul regim prin care sunt taxate firmele mici, pentru care au cerut scăderea drastică a pragului până la care se încadrează microîntreprinderile și au atras atenția asupra cheltuielilor prea mari pe care le face statul.

Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN: „Vedem că tendința merge în direcția greșită. Mă aștept ca deficitul să fie 7% din PIB sau chiar peste în acest an”.

Comisia Europeană a cerut lămuriri și în ceea ce privește modul în care au fost numiți diverși oameni din conducerea companiilor de stat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62435135
Industria care merge cel mai bine în România. Analiștii avertizează, însă: „Anul viitor ar putea fi o problemă”

În timp ce industria din alte țări europene suferă, în special cea din Germania, la noi sectorul pare momentan stabil.

62343536
Gauer (Comisia Europeană), despre cererea de plată nr. 3: Este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm

Cererea de plată cu numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm, a declarat, miercuri, Celine Gauer, director general SG RECOVER.

62253359
Originea surprinzătoare a leului. Vezi de ce se numește moneda României leu

Te-ai întrebat vreodată de ce leul se numește leu? Răspunsul te va surprinde!

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.