Uniunea Europeană precizează faptul că NU interzice centralele de apartament, așa cum s-a vehiculat

62196718

Uniunea Europeană precizează faptul că NU interzice cazanele sau sistemele de încălzire, cum ar fi centrale, boilere, încălzitoare, etc., pe bază de combustibili fosili, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Conform sursei citate, UE ia masuri de reducere a emisiilor de carbon ale clădirilor, ceea ce se traduce în facturi mai mici pentru consumatori şi o calitate a vieţii îmbunătăţită.

În 2020, Comisia a prezentat Strategia privind valul de renovări ale clădirilor ca parte a Pactului verde european iar revizuirea Directivei privind performanţa energetică a clădirilor este o iniţiativă-cheie.

Recent, Parlamentul European a adoptat un document care prevede că, dacă o centrală se va strica, ea nu va mai putea fi înlocuită cu una nouă. Proprietarii vor fi nevoiți să găsească soluții alternative: fie se branșează la sistemul de încălzire centralizat dacă există, fie investesc în surse de energie regenerabilă.

Dispoziţiile Directivei privind performanţa energetică a clădirilor vor sprijini astfel eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniunea Europeană - susține Comisia Europeană în noul comunicat.

Acesta aduce beneficii concrete cetăţenilor în contextul Pactului Verde European prin:

- îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, acasă şi la locul de muncă c

- creşterea comfortului locuintelor şi reducerea facturilor la energie.

Concret, Directiva privind performanţa energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European şi statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.

După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.

În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizaţi pentru încălzire şi răcire până în 2040.

Directivele UE lasă guvernelor naţionale flexibilitate în ceea ce priveşte îndeplinirea de către acestea a aspiraţiilor şi a obiectivelor generale agreate.

Legislaţia este concepută astfel încât să ţină seama de toate particularităţile naţionale ale parcului imobiliar şi ale mixului energetic din fiecare ţară - mai precizează Comisia.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61907181
România a pus sechestru pe acţiunile Gabriel Resources, după ce compania a pierdut la Roșia Montana: ”ANAF își face datoria”

România a pus sechestru pe acţiunile Gabriel Resources, după ce compania a pierdut procesul Roșia Montana. Potrivit unui comunicat al companiei, țara noastră are de recuperat 10 milioane de dolari, însă Gabriel Resources mai are doar vreo 1,5 milioane $.

62437681
INS: O gospodărie a avut în medie venituri de 7.504 lei, în trimestrul IV 2023, şi cheltuieli de 6.514 lei

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul IV 2023, în termeni nominali, 7.504 lei pe o gospodărie, reprezentând 2.999 lei pe o persoană, în creştere cu 2,8% atât pe o gospodărie cât şi pe o persoană, faţă de trimestrul III 2023.

62439016
Noi tendințe în magazine, produsele de refill. Sunt chiar la jumătate de preț

Asaltați de scumpiri, mulți cumpărători români preferă să refolosească ambalajele unor produse și să plătească doar pentru conținutul lor. În unele magazine au apărut stații de reîncărcare pentru produse de curățenie și îngrijire personală.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.