Studiu. Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16.000 miliarde $, adică 90% din PIB-ul anual

62152691
Pro TV

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16.000 de miliarde de dolari, sau aproximativ 90% din PIB anual, estimează fostul secretar al Trezoreriei, Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard.

Potrivit unui articolul publicat luni în Journal of the American Medical Association, citat de Bloomberg şi Xinhua, circa jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină şi restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice.

Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria, scrie Agerpres.

Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.

"Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie", notează Cutler şi Summers.

Autorii subliniază importanţa testării pe scară largă şi a depistării şi izolării contactelor, apreciind că investiţiile în aceste demersuri "pot aduce beneficii de cel puţin 30 de ori mai mari" faţă de costurile iniţiale.

Testarea, identificarea contactelor şi izolarea trebuie aplicate permanent şi nu abandonate când încep să dispară preocupările legate de COVID-19, conchid Summers şi Cutler.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62152546
Furnizorii, puternic afectați de criza sanitară. Mii de localuri s-au închis în toată țara

Criza sanitară nu închide doar restaurantele, ci şi sectoare care sunt direct dependente de industria ospitalităţii.

62152459
Cât de mult s-au scumpit alimentele în 2020 față de anul trecut. Anunțul specialiștilor

Preţurile de consum în luna septembrie 2020 comparativ cu luna septembrie 2019 au crescut cu 2,5%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei a fost 2,7% în august.

62129966
Cîţu, despre evoluţia PIB: Sunt date foarte bune care susţin revenirea în V a economiei

INS a revizuit pozitiv, cu 0,2 puncte procentuale, dinamica PIB în trimestrul II din 2020, a anunţat vineri ministrul Finanţelor, menţionând că "sunt date foarte bune care susţin scenariul de bază cu o revenire în V a economiei din trimestrul III 2020".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.