Românii, campioni la scumpiri în UE. Inflația este dublă faţă de media Europei

×
Publicitate

Jumătatea anului ne prinde din nou campionii scumpirilor în Uniunea Europeană.

Am întrecut tot plutonul de 27 de state la capitolul inflaţie, la o distanţă mai mult decât dublă faţă de media Europei. În plus, fenomenul durează deja de un an, timp în care România a cunoscut cea mai mare creştere succesivă de preţuri din ultimii 7 ani.

Nicio vorbă dinspre autorităţi despre acest capitol care afectează toate bugetele din România - scumpirile. Iată datele Eurostat. Arată clar că România s-a desprins de plutonul statelor vecine în primăvara anului trecut şi preţurile de la noi au decolat.

Potrivit ratelor inflaţiei anuale, adică preţurile comparate lunar cu luna corespondentă din anul trecut, media Uniunii este constantă, acum e la 1,6%, după ce au fost câteva vârfuri de peste 2 anul trecut în toamnă.

Noi suntem constanţi - dacă am crescut am rămas aici la 4%. Vecinii bulgari şi maghiari au şi ei creşteri, dar mai mici.

Interesant e momentul în care inflaţia a început să urce, coincide cu cel al creşterilor forţate de salarii - cel minim mai ales, dar şi cele din sectorul public. Patronii au fost nevoiţi să crească probabil preţurile ca să-şi poată plăti oamenii.

Institutul nostru de Statistică a publicat scumpirile din mai anul acesta, faţă de mai anul trecut. Cele mai mari au fost la cartofi 83% creştere - aproape o dublare a preţului de la un an la altul. Alte legume, plus 30% şi aici serviciile poştale şi de curierat cu peste 28%.

Să ne uităm şi la utilităţi, pentru că aceste tarife influenţează toată producţia din România. Benzina şi motorina au 5% în plus, gazele 6,2. S-a scumpit şi apa cu salubritatea la un loc.

Cea mai mare creştere a avut-o telefonia - abonamentele majorate în primăvara după celebra Ordonanţa 114 care suprataxa companiile de telecomunicaţii. La fel s-a întâmplat şi la cablu. În concluzie, anul acesta, concediile românilor vor fi mai scumpe ca anul trecut.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62063388
Directorii români care primesc salarii mai mari decât Iohannis și Trump. Unde lucrează

Cercetarea unul, dintre cele mai sărace domenii, din România a intrat sub lupa corpului de control al Ministerului. În mod ironic câțiva dintre directorii unor institute de cercetare primesc salarii uriașe greu de imaginat pentru mulți români.

62063387
Ceartă pentru bani. Primarii cer ca ajutoarele sociale să fie preluate în totalitate de stat

Și primarii sunt nemulțumiți din cauza bugetului sărac. Edili de orașe și comune au mers la Guvern ca să ceară fonduri suplimentare, după ce au reclamat că nu mai pot acoperi cheltuielile cu ajutoarele sociale, bursele și chiar cu facturile curente.  

61927796
Reacția CSM cu privire la planul Guvernului de a taxa pensiile

Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat, printr-un comunicat, la planul Guvernului de a taxa pensiile.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.