Romania "sufera la pompa". Suntem pe locul 7 intre tarile cu cea mai scumpa benzina din lume

60553741

Romania se numara printre tarile cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat in functie de puterea de cumparare, situandu-se pe locul al saptelea dupa ponderea costului unui galon de benzina in venitul mediu zilnic.

In Romania, pretul unui galon (circa patru litri) de benzina premium este de 6,59 dolari, noteaza Bloomberg, in timp ce venitul mediu zilnic este de 26 de dolari.

Astfel, este necesar un sfert din venitul mediu zilnic pentru achizitia a circa patru litri de benzina, potrivit analizei, care nu include tarile foarte sarace, cu un venit pe cap de locuitor sub patru dolari pe zi. In functie de pretul propriu-zis, Romania se afla in partea a doua a clasamentului, pe locul 34.

Tinand cont, insa, si de salarii, Romania se plaseaza in clasamentul denumit "suferinta la pompa" pe locul al saptelea in randul celor 55 de state. Topul zece dupa pret este dominat de tarile europene dezvoltate.

Cea mai scumpa benzina se vinde in Norvegia (9,7 dolari pentru circa patru litri), urmata de Danemarca, Italia, Olanda, Grecia, Suedia, Hong Kong, Portugalia, Marea Britanie si Belgia.

Toate aceste state, unde populatia are si venituri ridicate, se situeaza, insa, in a doua jumatate sau pe la mijlocul clasamentului "suferintei la pompa".

Astfel, Norvegia, unde benzina este cea mai scumpa, se afla pe locul 48 dupa procentajul din venitul mediu zilnic necesar pentru achizitia a circa patru litri de benzina, cu numai 3,6% din totalul de 270 de dolari. In functie de pret, Romania se afla intre Singapore (6,7 dolari pe patru litri), locul 33, si Chile, (6,54 dolari), locul 35.

Singapore, unul dintre marile centre financiare ale Asiei, se situeaza in coada clasamentului "suferinta la pompa", pe 45, cu un venit mediu zilnic de 145 dolari, in timp ce in Chile venitul mediu zilnic de 38 de dolari asigura o clasare pe locul 17 in aceasta privinta.

In Europa Centrala si de Est, Slovacia (locul 16 in clasamentul general) are cea mai scumpa benzina, de 7,93 dolari pentru patru litri.

Dupa impactul puterii de cumparare, tara se situeaza pe 19. In functie de pret, Slovacia este urmata de Ungaria (17 dupa pret si 11 luand in calcul si veniturile), Cehia (18-22), Slovenia (22-28), Austria (23-34), Letonia (25-9), Lituania (27-12), Estonia (28-20), Polonia (29-15), Bulgaria (31-5) si Romania (34-7). In Austria, pretul unui galon de benzina este de 7,45 dolari, situand tara pe locul 23.

Pentru achizitia combustibilului, este necesar insa doar 5,2% din salariul mediu zilnic de 143 dolari. Organizat in functie de "suferinta la pompa", clasamentul Bloomberg este condus de India (locul 37 in topul general), urmata de Nigeria (50), Indonezia (45), China (42), Bulgaria (31), Thailanda (43), Romania (34), Africa de Sud (39), Letonia (25), iar pe zece Egipt (52). In India, pretul a patru litri de benzina este de 6,06 dolari, situand tara pe locul 37 in functie de cost.

Luand in calcul ponderea in venitul mediu zilnic, India ocupa primul loc al clasamentului "suferinta la pompa". Venitul mediu zilnic este de 4,5 dolari, iar costul a patru litri de benzina reprezinta 135% din acesta. Pe ultima pozitie, atat dupa pret, 0,09 dolari pe patru litri, se situeaza Venezuela in ambele clasamente Bloomberg.

Benzina este cea mai ieftina din randul statelor analizate, iar impactul asupra venitului mediu zilnic, situat la 28 de dolari, este de numai 0,3%. Populatia considera benzina ieftina un drept, iar ultima data cand s-a incercat reducerea subventiilor la pret, in 1989, au avut loc revolte in urma carora au murit sute de oameni.

Clasamentul "suferinta la pompa" este alcatuit in functie de procentajul din venitul mediu zilnic necesar pentru achizitia a circa patru litri de benzina premium. Bloomberg a folosit pentru calcule preturi din perioada 2-11 aprilie.

Pentru unele tari nu au fost disponibile date, in timp ce clasamentul exclude tarile cu un venit pe cap de locuitor sub 4 dolari pe zi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Tara din UE in care imigrantii isi gasesc cel mai usor de munca

Germania este tara din UE in care imigrantii isi gasesc cel mai usor un loc de munca, comparativ cu alte tari europene, datorita cursurilor de invatare a limbii pe care le ofera si a nivelului scazut al muncii la negru.

Romanii au descoperit Paulownia. Cum sa "plantezi" 4.000 de euro si sa scoti 30.000

In tara, in care ne-am batut joc de paduri, exista oameni care au inteles ca poti face si altfel afaceri cu lemn. Au descoperit copacii din specia Paulownia, care cresc intr-un an cat altii in zece.

Romania, fruntasa la capitolul cea mai scumpa benzina, printre tari ca Nigeria sau Africa de Sud

Romania se numara printre tarile cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat in functie de puterea de cumparare.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.