România, printre țările cu cel mai mic salariu minim din UE. Cine este la polul opus

62107745
iStock

Peste două treimi din statele membre ale Uniunii Europene aveau la 1 ianuarie 2020 un salariu minim pe economie.

Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia, potrivit Agerpres.

La începutul acestui an, Bulgaria avea cel mai scăzut salariu minim brut pe economie din UE (312 euro), urmată de alte nouă state membre din est cu salarii minime cuprinse între 400 şi 600 de euro pe lună: Letonia (430 euro), România (466 euro), Ungaria (487 euro), Croaţia (546 euro), Cehia (575 euro), Slovacia (580 euro), Estonia (584 euro), Lituania (607 euro) şi Polonia (611 euro).

Ţările membre cu cea mai ridicată valoare a salariului minim pe economie sunt: Olanda (1.636 euro), Irlanda (1.656 euro) şi Luxemburg (2.142 euro). Cel mai mare salariu minim pe economie din UE este de aproape şapte ori mai mare decât cel mai scăzut.

Comparativ, salariu minim federal în SUA era de 1.119 euro pe lună în luna ianuarie 2020.

După eliminarea efectului diferenţelor de preţuri, salariul minim în Uniunea Europeană variază între 579 PPS (paritatea standard la puterea de cumpărare, n.r.) pe lună în Letonia şi 618 PPS în Bulgaria până a 1.705 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă ca salariul minim cel mai mare din UE este de peste trei ori mai mare decât cel mai mic.

În România, salariul minim exprimat în paritatea standard a puterii de cumpărare este mai mic de 1.000 PPS dar cu toate acestea este mai mare decât cel din Cehia, Ungaria, Portugalia şi Grecia.

Comparativ cu luna ianuarie 2010, salariul minim (în euro) era mai mare în luna ianuarie 2020 în toate statele membre care au un salariu minim pe economie, exceptând Grecia, unde este cu 12% mai mic.

Datele Eurostat mai arată că România a avut în ultimul deceniu cea mai mare rată medie anuală de creştere a salariului minim (12,5%), fiind urmată de Lituania cu o creştere de 10,1%.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62107709
Cum a câștigat cel mai bogat om din lume 8 miliarde de dolari în doar câteva zile

A fost o săptămână bună pentru Jeff Bezos, fondatorul și conducătorul Amazon.

62058877
Proiectul privind amânarea dublării alocaţiilor pentru copii, respins de Senat

Senatul a respins, luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind amânarea, până la data de 1 august, a dublării alocaţiilor pentru copii.

62107351
Airbus plătește 4 mld. de dolari pentru a scăpa de acuzațiile de corupție

Producătorul european de avioane Airbus a acceptat plata a 3,6 miliarde de euro (4 miliarde dolari) pentru închiderea investigaţiilor de corupţie din partea Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei, conform Reuters.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.