Răsturnare de situaţie. Ionuț Mișa a anunţat că miercuri va fi adoptată ”revoluţia fiscală”
Așa-zisa ''revoluție fiscală'' a Guvernului a fost, din nou, amânată. Pentru a două oară în ultimele zile, premierul a anulat ședința în care urma să decidă ce se va întâmpla cu salariile și pensiilor românilor.
Surse din cadrul PSD susțin că liderii social-democrați s-au întâlnit luni și au discutat despre ce vor face în perioada următoare: dacă merg înainte cu schimbările fiscale sau renunta de tot la ele și modifică Legea salarizării.
Ultima variantă ar presupune o majorare infimă a salariilor și nu de peste 20 de procente, așa cum este în Programul de Guvernare.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Premierul Mihai Tudose a anunțat la o întâlnire cu primarii de municipii că amână ședința de Guvern programată luni pentru miercuri și că, mai mult, crede că nici nu se va discuta atunci despre trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat.
La câteva ore, însă, ministrul Finanțelor a venit în Parlament ca să spună că totul e decis: ordonanța privind trecerea contribuțiilor are toate avizele și va fi adoptată miercuri. Mai mult, susține ministrul, salariații au numai de câștigat din această schimbare.
Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor: ”Esentialul acestei măsuri este că nu va crește efortul pe care un angajator cu plata salariilor și că va exista o creștere de venituri pentru angajat.”
Versiunea ministrului este contrazisă atât de sindicate, care au protestat în stradă, cât și de patronate, care au criticat vehement măsurile fiscale care ar aduce, de fapt, creșteri salariale doar pe hârtie.
Luni, șeful PSD a fost de negăsit. Surse din interiorul Partidului Social-Democrat susțin că premierul Mihai Tudose s-ar fi întâlnit cu Liviu Dragnea și alți lideri PSD la o vilă de protocol a Guvernului. Aceleași surse mai spun că discuțiile ar fi avut două mari teme care, de alfel, au generat duminică seară proteste de stradă în toata țara: schimbarea Codului Fiscal și modificarea Legilor Justiției.
De obicei, la aceste ședințe participa și liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care a fost deranjat că nu a fost luni invitat la discuții.
Surse din interiorul PSD vorbesc acum despre două scenarii posibile. Fie Guvernul renunță la modificările din Codul Fiscal, adică uită de trecerea contribuțiilor sociale la angajator și de scăderea impozitului pe venit, fie modifică Legea Salarizării astfel încât creșterile salarile să fie de doar 5%, și nu de 25%, cum e prevăzut în programul de guvernare.
Primărița Capitalei, Gabriela Firea, s-a declarat și ea împotriva măsurilor Guvernului, deși schimbările au fost girate de partidul din care face parte.
''Trebuie - cu mai multă atenție și precauție - discutat acest pachet de modificări fiscale, pentru că în dorința de a face bine într-un domeniu, s-ar putea să afectezi grav alte domenii'', a spus Firea.
”Sper ca Tudose să câștige astăzi bătălia cu Dragnea și să nu mai adopte prostiile alea cu trecerea contribuțiilor, păcăleala asta cu îți dau 25% dar îți iau 21% e o escrocherie și oamenii, pe bună dreptate, vor fi suparati”, a spus Victor Ponta.
Guvernul a anunțat acum o săptămâna și jumătate o lista lungă de schimbări care îi vizează pe toți românii - salariați, angajatori și pensionari. Măsurile - de la trecerea contribuțiilor sociale la angajatori până la reducerea impozitului la 10% și creșterea punctului de pensie și a salariului minim pe economie - sunt acum puse în așteptare, până când Executivul va decide dacă renunță de tot la ele sau le ''revizuiește'', așa cum a făcut și în cazul altor promisiuni electorale.
Cronologia evenimentelor, luni, 6 noiembrie:
UPDATE ora 16.00 Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a făcut scurte declarații de presă la Palatul Parlamentului, anunțând că măsurile fiscale care au provocat mișcări de stradă vor fi adoptate în ședința de Guvern de miercuri.
Reporter: Cu contribuțiile transferate de la angajator la angajat?
Ministru: Exact așa cum este și în ordonanța de Guvern. Dacă ați citit ordonanța înelegeți că este și cu transferul contribuțiilor. Se poate aplica legea salarizării fără niciun fel de probleme. În momentul în care a fost gândit transferul contribuțiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale și nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”.
Întrebat de ce nu a mai avut loc şedinţa de Guvern anunţată pentru luni, ministrul Finanţelor a răspuns: ”Nu ştiu care ste motivaţia. Am avut nişte întârzieri la avize şi şedinţa de Guvern se ţine miercurea de obicei. În momentul de faţă avem toate avizele”.
El a spus că, într-adevărul, avizul Consiliului Fiscal este negativ, însă nu este nicio problemă.
”Consiliul Fiscal ridică nişte probleme pe care inclusiv noi le-am menţionat în nota de fundamentare, cele legate de impact, cele pe care le-am luat în calcul, deci nu e o surpriză din acest punct de vedere, dar nu va fi o problemă pentru a realiza implementarea acestor măsuri şi nu va fi o problemă la nivelul bugetului sau deficitului pentru anul 2018”, a spus ministrul.
Ionuţ Mişa a precizat că a discutat cu premierul în această după-amiază şi acesta i-a spus că a avut o discuţie şi la nivelul partidului şi miercuri va intra ordonanţa în şedinţă de Guvern.
”Am fost azi la o discuţie cu premierul şi cu preşedintele partidului şi secretarul general şi am discutat mai multe aspecte şi legate de fiscalitate, şi legate de buget, şi legate de rectificare”, a menţionat Mişa.
UPDATE ora 14.30 Victor Ponta a declarat că speră ca astăzi premierul Mihai Tudose ”să câştige bătălia” cu liderul PSD Liviu Dragnea şi să nu adopte ”prostiile alea cu trecerea contribuţiilor” de la angajator la angajat.
”Să nu mai adopte prostiile alea cu trecerea contribuţiilor. Să facă cum a făcut cu TVA split. Cum a zis? S-a uitat. A zis Dragnea că e foarte bun TVA split, Tudose l-a îngropat şi bine a făcut. A zis Dragnea că e foarte bun impozitul pe gospodării, Tudose l-a îngropat. Dacă o îngroapă şi pe asta cu trecerea contribuţiilor, care este o megaprostie, este ceva îngrozitor, la fel ca şi cea cu plata contribuţiilor la contractele part-time şi dacă anunţă - dom'ne nu ne mai atingem de Codul fiscal, ăla din 2015 aprobat tot de PSD; că doar nu e al lui Ponta de acasă sau al lui Teodorovici, şi aprobat de toată lumea, şi promulgat de Iohannis, şi iubit de toată lumea, măcar din punct de vedere economic putem să respirăm”, a spus Victor Ponta.El a susţinut că ”Legea salarizării a fost făcută prost şi mincinos”.
”Nu aveau acoperire. Şi mie îmi plăcea să măresc salarii. Credeţi că e cineva care nu vrea să mărească salariile? Dar întâi strângeam banii şi după aia îi împărţeam, cum am făcut cu profesorii, cu medicii. Dragnea a făcut o şmecherie de Teleorman, adică n-avea niciun ban, dar a zis că împarte şi acum nu are de unde să împartă”, a mai declarat Ponta.
Fostul premier a menţionat că nu poate fi trimis Parlamentului proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor, decât bazat pe legi deja aflate în vigoare.
”Nu poţi să vii cu legea bugetului că lasă că o să adopt eu nu ştiu când nu ştiu ce. Nu se poate. (...) Legea salarizării aşa cum a fost făcută, nu de Guvern, de domnul Dragnea cu Olguţa, e o lege care nu se va putea aplica. Dacă se aplică, va duce la sute de mii de procese şi, de fapt, păcăleala asta cu îţi dau 25%, dar îţi iau 21% e o escrocherie şi oamenii, pe bună dreptate, vor fi supăraţi. (...) Iar în privat, pe legea aceasta, scad salariile”, a continuat deputatul.
Ponta a subliniat că ar fi bine ca premierul Tudose să nu aprobe modificările fiscale.
”Deci, dacă face premierul Tudose... Până la urmă e vorba de semnătura lui, degeaba tromboneşte Dragnea pe la televizor. Tudose, dacă nu semnează (...), e un lucru bun. Dar oricum să tot anunţi nişte prostii şi după aia să nu le mai faci, tot nu e un lucru deştept, pare o guvernare de nebuni. Tot aruncă un pietroi, apoi se duc şi îl scot din apă. Nu poţi să guvernezi aşa”, a mai declarat el.
Întrebat dacă a mai discutat cu lideri PSD, Victor Ponta a spus că el vorbeşte cu foştii săi colegi de partid, dar că unora le este frică.
”Eu nu tac de frica lui Dragnea şi, după cum aţi văzut, şi ieri la Deva ei au luat 5.000 de voturi, eu am luat 3.000 de voturi. Contează să ai un pic de curaj. (...) Ieri, în zi de alegeri, Dragnea a fost la shopping la Viena. Înainte, stătea în sediul de partid, se ocupa de numărători, de voturi, scotea oamenii la alegeri. Acum se ocupă de shopping şi PSD ia bătaie”, a afirmat Ponta.
UPDATE ora 14.00 Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că modificările aduse Codului Fiscal ar reprezenta “o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile”, deoarece vor fi mai puţini bani la buget pentru investiţii.
Edilul a precizat că premierul a invitat-o marţi la o întâlnire la Guvern. Detalii aici.
UPDATE ora 13.30 Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu dezminte zvonurile și spune că nu există astăzi în program nicio ședință a coaliției, pe tema măsurilor fiscale.
În schimb, el a anunțat că va fi o ședință la PSD și a încercat să explice că aceste amânări sunt binevenite, în contextul unor măsuri atât de importante.”Eu cred că atunci când este vorba despre adoptarea în Guvern a unui pachet de măsuri atăt de importante eu cred că rapiditatea nu este factorul cheie. Eu cred că din contră. Necesitatea de a analiza așezat toate aspectele și toate consecințele pe care le comportă o astfel de decizie este numai un act de normal până la urmă, de minimă înțelepciune. Dar n-are nicio importanță, poate să fie și a treia (amânare, n.red.).” - a spus Tăricanu.
Întrebat dacă varianta ca măsurile fiscale să fie adoptate prin Ordonanţă de urgenţă rămâne în continuare bătută în cuie, Tăriceanu a răspuns: ”Nu mă întrebaţi pe mine ce face Guvernul pentru că, după cum ştiţi, conform principiului separaţiei puterilor în stat, Guvernul decide ce trebuie să facă. Sigur că conlucrăm cu Guvernul şi dacă primul ministru va simţi nevoia să se consulte cu Parlamentul, fără îndoială o va face”.
UPDATE ora 13.00 Liderii PSD și ALDE vor discuta într-o ședință a coaliției de guvernare despre măsurile fiscale care au generat proteste în toată țara.
UPDATE 12:10 Şedinţa de Guvern pentru adoptarea noilor prevederi fiscale a fost amânată pentru miercuri.
Premierul Mihai Tudose a declarat la o conferință organizată de Asociația Municipiilor că este posibil ca nici miercuri această măsură să nu fie adoptată.
”Vorbim de un pachet mai mare. Chiar dacă în prima ședință de miercuri lucrul acesta nu va intra, în ceea ce privește contribuțiile, sau cred că nu va intra, în orice caz, stimați colegi, vă asigur că lucrurile vor fi compensate, repet, pe o formulă stabilită împreună cu dumneavoastră. De la marile municipii, de la municipiul București, ajungând până la c ea mai mică comună din România. Nu vrem să creăm dezechilibre, dimpotrivă” - a spus premierul României.
UPDATE ora 10.00 Fostul președinte al României Traian Băsescu a publicat un mesaj pe pagina de Facebook, adresat premierului Mihai Tudose, în care îi cere să nu adopte controversatele măsuri fiscale.
”Domnule Prim Ministru Mihai Tudose,
Sunteţi, totuşi, jucător de şah, ceea ce vă obligă la anticipare şi logică şi, în acelaşi timp, prin natura funcţiei, singurul responsabil de stoparea aventurii economice în care tripleta Dragnea – Vîlcov – Mişa împinge ţara în mod iresponsabil.
Aveţi obligaţia să respingeţi, azi, modificările la Codul Fiscal, atât pentru transferul integral al obligaţiilor de plată către salariat, cât şi pentru taxa de solidaritate.
UPDATE 09:25 Guvernul ar putea amâna modificarea Codului Fiscal, afirmă surse de la Palatul Victoria citate de Hotnews.ro.
”Revoluția fiscală” a Guvernului PSD-ALDE
În urmă cu zece zile, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a prezentat în Guvern noile măsuri fiscale privind impozitarea salariilor, anunţând că angajatorii vor plăti o ”contribuţie asiguratoare pentru muncă” de 2,25%, care va acoperi riscurile de şomaj, accidente, concediu medical, creanţe salariale.
Mişa a vorbit despre reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru veniturile din salarii, precum şi pentru unele pensii, pentru chirii, dobânzi, activităţi agricole.
”Astfel, avem azi 4,85 de milioane de salariaţi care vor plăti un impozit mai mic pe veniturile din salarii. Sunt 10 milioane de români care au depozite bancare şi care vor plăti, astfel, un impozit mai mic pe dobânzi, sunt peste 250.000 de pensionari care au pensii mai mari de 2.000 de lei şi care vor plăti, după această modificare, un impozit redus pe suma care depăşeşte acest prag de 2.000 de lei, sunt peste 500.000 de cetăţeni care vor plăti un impozit mai mic pe veniturile din activităţile independente sau din drepturile de autor, inclusiv o mare parte dintre jurnalişti. Toţi românii care au închiriat o locuinţă, un teren sau alte bunuri vor plăti de asemenea un impozit redus pe chiria primită. De asemenea, toţi românii şi firmele care desfăşoară activităţi agricole vor plăti un impozit redus de 10% pentru veniturile obţinute”, a detaliat ministrul Finanţelor.
FOTO: Ministrul Finanțelor Ionuț Mișa
El a precizat, totodată, că vor creşte cu 60% deducerile personale pentru românii cu salarii mici: ”Astfel, pentru cei cu salariul minim, suma scutită de impozit va creşte de la 300 de lei la 510 lei, iar în cazul celor care au copii sau alte persoane în întreţinere se mai adaugă o sumă de 160 de lei pentru fiecare copil faţă de 100 de lei în prezent.”
Ionuţ Mişa a vorbit şi despre reducerea contribuţiilor sociale şi trecerea acestora în dreptul salariaţilor, el spunând că acestea scad cu două puncte procentuale, de la 39,5 la 37,25.
”Din totalul de 22,75% contribuţii plătite în dreptul firmei, 20 de puncte procentuale trec în dreptul salariatului. În totalul din salariul brut, 35% vor fi contribuţii plătite de angajator în numele salariatului (...) Contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75%, scad de asemenea la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente, concediu medical, creanţe salariale. Toate acestea vor fi cuprinse într-o singură contribuţie, care se va numi contribuţie asiguratoare pentru muncă”, a afirmat ministrul.
Mişa a adăugat că o altă simplificare este legată de reducerea numărului de contribuţii plătite în prezent de salariat şi angajator, de la 9 la 3: contribuţia pentru pensie (CAS) plătită pentru salariat, contribuţia pentru sănătate (CASS) plătită pentru salariat, contribuţia asiguratoare pentru muncă suportată de către angajator.
Cei care desfăşoară activităţi independente nu vor mai plăti contribuţii sociale la nivelul veniturilor din aceste activităţi, ci la nivelul salariului minim pe economie.
În ceea ce priveşte persoanele juridice, Mişa a precizat că, pentru 450.000 de firme care au o cifră de afaceri de sub un milion de euro, se va institui un impozit de 1% pe cifra de afaceri, faţă de impozitul de 16% pe profit.
”Firmele corecte nu vor mai avea de suferit din cauza celor care fac evaziune. Agenţii economici nu vor mai putea fi cercetaţi penal în cazul unei fraude pe lanţul de TVA decât dacă există probe materiale că respectivul agent economic a intrat în contact cu firmele evazioniste”, este o altă măsură prezentată de Ionuţ Mişa.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că angajatorii care nu plătesc contribuţiile angajaţilor după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă privind transferul acestor contribuţii în sarcina salariaţilor se vor face vinovaţi de infracţiune.
Liderul social-democrat a susţinut că acest lucru va fi prevăzut în ordonanţa care urmează să fie adoptată de Guvern sau dacă nu, într-o lege ulterioară.
Consiliul Economic şi Social a dat un aviz negativ proiectului privind noile prevederi fiscale.
Ultimele modificări ale Codului Fiscal vor afecta companiile cu afaceri de sub un milion de euro care au profituri mici, vor pune presiune pe costuri în special în cazul firmelor cu mulţi angajaţi şi vor accentua problema de sustenabilitate a programului de guvernare, potrivit economiştilor consultaţi de News.ro.
Aceste măsuri accentuează problema sustenabilităţii programului de guvernare, în condiţiile diminuării veniturilor bugetare şi a creşterii cheltuielilor, consideră economistul Aurelian Dochia.
”Ultimele măsuri merg în direcţia programului de guvernare pe care Guvernul îl urmăreşte cu perseverenţă. Mai mulţi economişti, printre care şi eu, şi-au exprimat opinia cu privire la problema de sustenabilitate a acestui program, în condiţiile în care sunt luate măsuri atât în ceea ce priveşte creşterea cheltuielilor bugetare, cât şi de reducere a impozitării şi de diminuare a veniturilor bugetare. Totodată, nu văd nici pentru 2018 semne că această problemă de sustenabilitate va fi rezolvată”, a declarat Dochia, pentru News.ro.
Creşterea salariului minim va obliga companiile să regândească grila de salarizare, ceea ce ar putea reprezenta o problemă semnificativă pentru firmele cu mulţi angajaţi, consideră secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan.
”Creşterea salariului minim determină firmele să facă ceva în legătură cu toată grila de salarizare. (...) Creşterea salariului minim va pune presiune pe costuri în cazul firmelor cu mulţi angajaţi. Firmele din producţie au deja o presiune pe costuri venită odată cu scumpirile din acest an la energie şi carburanţi”, a afirmat Pârvan.
În plus, impunerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri, în cazul companiilor cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro, va reprezenta o povară în cazul companiilor cu o marjă mică a profitului, consideră Pârvan.
Unele măsuri fiscale anunţate de autorităţi, cum ar fi reducerea cotei de impozit pe venit la 10%, au un impact potenţial pozitiv pentru mediul de afaceri, dar există semne de întrebare în privinţa sustenabilităţii bugetare a acestor iniţiative, potrivit unui comunicat publicat de compania de consultanţă PwC România.
Reducerea cotei de impozit pe venit la 10% s-ar aplica atât la veniturile salariale, precum şi la veniturile din pensii, chirii, dobânzi, activităţi agricole, venituri independente şi drepturi de autor. Alte măsuri benefice le reprezintă menţinerea plafonului la plata CAS pentru persoanele fizice autorizate, precum şi creşterea deducerilor personale pentru cei cu venituri mici, potrivit PwC.
”Desigur, astfel de măsuri sunt de salutat, însă mediul de afaceri are semne de întrebare în privinţa sustenabilităţii bugetare a unor astfel de iniţiative, având în vedere faptul că, în expunerea de motive privind acest pachet legislativ, se menţionează fapul că acestea vor genera o scădere a veniturilor bugetare cu până la 5 miliarde de lei în 2018. România are deja una dintre cele mai mici ponderi a veniturilor fiscale în PIB dintre statele membre UE, iar încasările bugetare sunt dependente în mod disproporţionat de veniturile din impozite şi taxe indirecte – TVA şi accize, care sunt până la urmă taxe pe consum şi deci puternic pro-ciclice”, a declarat liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din cadrul PwC România, Mihaela Mitroi.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) nu este de acord cu creşterea fiscalităţii asupra IMM-urilor generate de noua contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25%, plătită de angajator, deoarece consideră că valoare totală a contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% creşte fiscalitatea cu 0,5% pentru majoritatea IMM-urilor şi, în plus, contribuţia asiguratoare pentru muncă nu are o destinaţie clară.
”Unul din efectele acestei măsuri este că vor fi generate costuri privind achiziţionarea/modificarea noilor softuri contabile. De asemenea, se produce o bulversare a mediului de afaceri şi, în special, a IMM-urilor privind predictibilitatea sarcinilor fiscale”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pachetul de măsuri fiscale anunţat de Guvern nu reprezintă "clamata revoluţie fiscală şi se transformă într-o bulversare fiscală". El a spus că acum câteva luni, la învestirea Guvernului, a cerut un lucru simplu - să termine cu această ţopăială fiscală, iar acest lucru nu s-a întâmplat. "Marea revoluţie fiscală aduce unui om încă 3 lei în plus, este caraghios. Promisiunea PSD-ALDE că va creşte salariul este falsă", a spus Iohannis.
"Solicit coaliţiei aflate la guvernare, PSD şi ALDE, să dea dovadă de responsabilitate şi să renunţe la acest tip de politică fiscală care generează neîncredere, incertitudine şi, în definitiv, nu ajută pe nimeni. Iar, în legătură cu măsurile economice propuse, recomand prudenţă la nivelul deciziei politice şi guvernamentale, fiindcă nu îmi doresc şi nimeni nu îţi doreşte o politică de azi pe mâine", a declarat Iohannis, la Cotroceni.
El a spus că România are nevoie de o politică ce rezolvă problemele nu astăzi şi poimâine apar mai grave, ci are nevoie de o politică să rezolve problemele românilor pentru un viitor previzibil, de o politică sustenabilă.
De asemenea, Iohannis a avertizat "decidenţii politici" să aibă grijă şi să judece la rece, ca să nu bage România şi pe români într-o aventură fiscală cu final trist: "De aceea, avertizez la modul cel mai serios decidenţii politici să aibă grijă şi să judece clar, la rece, ca să nu bage România şi pe români într-o aventură economică fiscală, cu final trist".
Sursa: Pro TV
Etichete: contributii, taxe, impozite, guvern, firme, salariati, ionuț mișa, reforma fiscala,
Dată publicare:
06-11-2017 08:01