Potrivit unui comunicat, iniţiativa este parte a programului Visa Agentic Ready. Plata a fost realizată utilizând date reale de card şi infrastructura existentă a comercianţilor, demonstrând modul în care agenţii AI pot finaliza în siguranţă achiziţii în numele consumatorilor, folosind infrastructura de plăţi disponibilă.

România se află printre pieţele din Europa Centrală şi de Est unde utilizarea AI pentru planificarea călătoriilor, spre exemplu, a devenit deja o practică obişnuită. Aproape două treimi dintre români folosesc instrumente bazate pe inteligenţă artificială atunci când îşi organizează vacanţele, iar România înregistrează cea mai mare pondere a utilizatorilor care apelează la AI pentru crearea de itinerarii (31%).

Pe măsură ce aceste tehnologii devin tot mai performante, industria plăţilor explorează posibilitatea ca un asistent digital să poată finaliza în siguranţă o plată în numele unei persoane, cu acordul acesteia şi sub controlul său deplin. Pilotul din cadrul programului Visa Agentic Ready arată cum pot funcţiona plăţile iniţiate de agenţi AI în contexte obişnuite de cumpărare, asigurând în acelaşi timp păstrarea consimţământului clientului, a mecanismelor de control ale emitentului şi a protecţiilor existente.

Folosirea pentru plăți a agenților AI, o nouă etapă a comerțului

"Pe măsură ce aşteptările clienţilor continuă să evolueze, este important să explorăm modalităţi prin care noile experienţe de plată pot îmbina inovaţia cu încrederea. Colaborarea cu Visa în cadrul programului Agentic Ready ne permite să contribuim la următoarea etapă a ecosistemului de plăţi, în care agenţii AI pot efectua plăţi în numele clienţilor, folosind o infrastructură care asigură deja scalabilitate, securitate şi control", a declarat Oana Ilaş, director general adjunct Retail Banking, Banca Transilvania, în comunicat.

Plata iniţiată de agentul AI a fost realizată prin intermediul platformei Visa Intelligent Commerce.

"Agenţii AI şi-au dovedit abilitatea de a iniţia plăţi în medii reale, iar rolul nostru este să ne asigurăm că fiecare plată rămâne sigură, transparentă şi de încredere. Prin conectarea băncilor, comercianţilor şi sistemelor AI prin reţeaua noastră, facem posibilă această nouă etapă a comerţului, folosind infrastructura şi mecanismele de protecţie Visa deja existente", a declarat Elena Ungureanu, country manager Visa în România.