”Cert este că suntem într-o situaţie în care lucrurile s-au îngustat atât de mult, încât nu mai sunt prea multe soluţii. Plecând de la restricţiile pe care le-a introdus fiecare, AUR nu susţine niciun guvern dacă nu face parte din el. Preşedintele nu vrea să audă de AUR. Grindeanu vrea cu AUR. Liberalii nu vor cu Grindeanu. Şi uite aşa. Şi atunci cred că trebuie să intrăm într-un soi de logică politică, pe care sper să o aibă şi liderii partidelor parlamentare. Şi, după mine, în momentul de faţă, deşi am fost tot timpul împotriva acestei variante, nu mai au soluţie decât un premier independent. Cu partidele în guvern, dar cu un premier independent. Pentru că liberalii ar face ca taurii în arenă să-l vadă pe Grindeanu premier”, a declarat, duminică seară, Traian Băsescu la Digi 24, potrivit News.ro. 

Acesta consideră că PSD probabil că va accepta şi varianta cu alt premier, ”deşi zilele astea au trâmbiţat tot timpul că ei au majoritate, că au adus-o şi pe Olguţa la sprijin să spună că au majoritate”.

Băsescu spune că, dacă PSD aduce în guvern membri de la AUR, preşedintele ar putea să nu semneze decretele.

”Nu cred că pot face singuri (PSD nu poate face singur guvern - n.r.), atâta timp cât preşedintele le-a spus nu vă apropiaţi de AUR că vă rup urechile şi n-au ce să facă. Mă gândeam ce poate face preşedintele dacă ei vin cu nişte miniştri de la AUR care au trecut prin Parlament - pur şi simplu nu le semnează decretul. Spune «foarte bine, va votat Parlamentul, domnule prim-ministru, dragi miniştri, astea-s decretele pe care le-am semnat, dar am vreo trei pe care nu le-am semnat»”, a declarat Băsescu.

Întrebat dacă asta nu ar însemna prelungirea crizei, Băsescu a explicat că soluţia este numirea unor interimari.

”Nu, soluţia ar fi ca imediat să numească nişte interimari până când se nominalizează alţi miniştrii. Nu văd o soluţie, dar asta e o soluţie extremă”, a spus fostul şef al statului.

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan are luni la Cotroceni noi consultări cu partidele pentru desemnarea unui premier. 

Cei din PNL și USR au anunțat că nu vor propune o altă variantă, după ce Guvernul Mureșan a picat la vot, în Parlament. Cei din UDMR au anunțat că nu vor veni cu o propunere, dar sunt deschiși la negocieri. Președintele partidului, Kelemen Hunor, spunea că ar putea susține chiar și un guvern condus de un tehnocrat.

Potrivit unor surse, pe lista scurtă ar fi Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, Luca Niculescu, fost ministru de Externe, și Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR.

Din momentul nominalizării, premierul desemnat va avea 10 zile la dispoziție să prezinte programul de guvernare și lista de miniștri. Apoi urmează votul în Parlament.