Protecţia Consumatorului controlează băncile care au dat credite în CHF

61916200
iStock

După Raiffeisen, ANPC va extinde controalele şi la alte bănci care au acordat credite în franci elveţieni

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) urmează să extindă controalele şi la alte bănci care au dat credite în franci elveţieni, în afară de Raiffeisen Bank, a declarat miercuri preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, în cadrul audierilor din Comisia Economică a Senatului.

Mai mult, autoritatea va finaliza un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte constatate la Raiffeisen Bank în privinţa majorării dobânzilor la creditele în franci elveţieni, iar efectul ar trebui să fie revenirea la dobânda din primul an de creditare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru practici incorecte, pentru că banca ar fi încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elveţieni acordate înainte de criză, în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzilor.

Potrivit ANPC, Raiffeisen a prezentat un produs cu o dobândă favorabilă, pe care apoi a crescut-o de la 4,9% la 5,9%.

Autoritatea consideră că banca a prezentat produsul ca fiind unul sigur, stabil, cu o dobândă mică, iar neinformarea corectă a consumatorilor de către bancă i-a determinat pe clienţi să ia o hotărâre pe care altfel nu ar fi luat-o, adică să se împrumute în franci elveţieni.

Potrivit unui document publicat de Grupul clienţilor cu credite în franci, amenda ANPC vine ca urmare a unor memorii trimise la Secretariatul General al Guvernului (SGG ) şi la Administraţia Prezidenţială.

„Referitor la sesizările dumneavoastră transmise către Secretariatul General al Guvernului, respectiv către Administraţia Prezidenţială, redirecţionate către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi înregistrate cu nr. 6819/17.08.2017 şi 6.834/17.08.2017 formulate împotriva Raiffeisen Bank, vă informăm faptul că, din verificările efectuate, echipa de control a identificat încălcări ale Legii 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, fiind dispusă măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte. Menţionăm faptul că operatorul economic de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a contesta la instanţa competentă sancţiunea şi măsura dispusă”, se arată în răspunsul ANPC către Grupul clienţilor cu credite în CHF.

Banca, la rândul său, a anunţat că va contesta măsura în justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61912044
Premierul Tudose: Parteneriat economic între o firmă românească și una dintre cele mai mari companii din lume
Premierul Mihai Tudose a anunțat la începutul ședinței de Guvern semnarea unui acord economic foarte important pentru România.
61860072
Ikea a obţinut autorizaţia de construire pentru cel de-al doilea magazin. Când va fi deschis
Grupul suedez Ikea a anunţat miercuri că a finalizat procesul de autorizare a construcţiei magazinului de pe bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti, al doilea din Capitală.
61875271
Femeie de serviciu de la Primăria Târgu Jiu, mai bine plătită ca un profesor
Salariile angajaţilor Primăriei Târgu Jiu au crescut substanţial, după aplicarea noii legi a salarizării.