Piaţa gazelor este liberalizată complet din 1 iulie. Tarifele consumatorilor casnici rămân deocamdată aceleaşi
Piaţa gazelor din România este complet liberalizată, începând de miercuri, 1 iulie, ceea ce ar trebui să ducă la creşterea concurenţei şi la scăderea preţurilor.
Consumatorii casnici nu simt deocamdată aceste beneficii, pentru că preţurile din ofertele marilor furnizori rămân aceleaşi ca până acum.
Orice consumator de gaze avea posibilitatea, teoretic, de a-şi schimba furnizorul şi de a trece în piaţa liberă încă din 2007. Practic, foarte puţini au făcut-o, întrucât până acum exista încă preţul reglementat, stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE) la nivel minim.
Însă, începând de la 1 iulie, ANRE nu mai fixează preţul de vânzare a gazelor către consumatorii casnici, iar aceştia ar trebui să cerceteze piaţa şi să aleagă cel mai bun preţ.
Liberalizarea vine într-un moment în care piaţa furnizării de energie este extrem de concentrată, două dintre companii, Engie şi E.ON, având 90% dintre clienţii casnici. Aceste companii au trimis clienţilor oferte cu acelaşi preţ ca şi până acum şi, dacă nu există niciun răspuns din partea oamenilor, ofertele intră automat în vigoare.
Cu toate acestea, autorităţile susţin că tarifele pentru populaţie ar trebui să scadă, deoarece pe bursă cotaţiile gazelor cu livrare în a doua parte a anului sunt la niveluri mai mici decât până acum.
În urmă cu o săptămână, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara, pentru Agerpres, că populaţia ar trebui să plătească facturi cu 10-15% mai mici, odată cu liberalizarea.
"Sunt uşor dezamagit de reacţia furnizorilor, în special a furnizorilor mari care au foarte mult din piaţă, care au încercat să profite de pe urma faptului că românul e conservator şi poate că nu se informează corect", a spus Popescu.
Potrivit acestuia, în cazul în care marii furnizori nu vor scădea preţurile, Legea concurenţei permite Guvernului să intervină în piaţă pentru o perioadă de şase luni.
"Suntem dispuşi să aşteptăm să vedem cum vom sta în iulie, cum se reglează piaţa, şi vom interveni dacă vedem că sunt speculaţii. Vom interveni pe Legea concurenţei şi ne vom asigura că diferenţa de preţ de achiziţie a furnizorilor se va regăsi şi în preţul final al cumpărătorilor", a mai spus ministrul.
Principalul pericol: lipsa de informare a consumatorilor
Reprezentanţii ANRE admit faptul că va mai dura până ce consumatorul va simţi liberalizarea în buzunarul său.
"Liberalizarea va avea efecte benefice asupra consumatorilor casnici, chiar dacă nu de mâine, pe această piaţă dominată de un cerc restrâns de furnizori. Pe termen mediu şi lung, consumatorii vor fi cei care vor simţi primii efectele benefice", a afirmat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE. Efectul secundar va fi cel al creşterii încrederii investitorilor, a adăugat el.
Totodată, specialiştii spun că liberalizarea va conştientiza consumatorii şi îi va impulsiona să se implice mai mult, să compare preţurile din piaţă şi să analizeze mai bine ofertele pentru a semna cele mai bune contracte.
ANRE a arătat că pot apărea şi dezavantaje pentru consumatori în procesul de liberalizare, care sunt generate, în principal, de cunoaşterea insuficientă a mecanismelor pieţei, atât de unii furnizori, cât şi de unii clienţi finali.
"Clienţii finali trebuie să ştie că, pe piaţa concurenţială, preţurile se formează liber pe baza cererii şi ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale. Pentru a încheia în cunoştinţă de cauză un contract de furnizare a gazelor naturale, clienţii finali trebuie să realizeze propriile evaluări şi comparaţii între oferte, în vederea alegerii celei mai avantajoase dintre cele disponibile pe piaţă. În acest sens, se recomandă ca, în prealabil, clienţii finali să se informeze cu privire la drepturile pe care le au şi să realizeze o comparaţie între condiţiile comerciale de furnizare a gazelor naturale ale furnizorului actual şi condiţiile comerciale oferite de alţi furnizori de pe piaţa internă de gaze naturale", spun oficialii ANRE.
De asemenea, oamenii trebuie să ştie că îşi pot schimba furnizorul oricând, în cel mult 21 de zile, printr-o simplă solicitare, chiar dacă au semnat contracte noi pe o perioadă determinată şi acea perioadă nu a expirat încă.
În cazurile în care un client final ajunge în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea gazelor, ANRE desemnează un furnizor de ultimă instanţă care are obligaţia de a-l prelua şi de a-i livra temporar gaze naturale la un preţ aprobat de ANRE, clientul având posibilitatea, ulterior, să-şi aleagă un alt furnizor.
În cazul unei întreruperi în alimentare, clientul final se poate adresa atât operatorului de distribuţie, cât şi furnizorului.
Jumătate dintre români nici n-au auzit de liberalizare
Temerile ANRE privind lipsa de cunoştinţe a consumatorilor sunt îndreptăţite: mai bine de jumătate dintre români nu au auzit de procesul de liberalizare a pieţei gazelor, se arată într-un sondaj INSCOP Research, publicat în urmă cu o săptămână.
Datele au fost culese în perioada 25 mai - 5 iunie 2020, pe un eşantion de 1.050 de consumatori.
La momentul efectuării sondajului, mai puţin de jumătate dintre români (48,8%) declarau că au auzit de faptul că piaţa de gaze naturale va fi liberalizată începând cu 1 iulie 2020, în timp ce 50,2% nu au auzit, iar 1% nu au răspuns.
De asemenea, doar 21,5% dintre români consideră că au informaţii suficiente cu privire la ce înseamnă şi care sunt efectele liberalizării pieţei de gaze, în timp ce 77,6% apreciază că nu au informaţii suficiente. 0,9% nu ştiu sau nu răspund.
Totodată, 38% dintre români iau în considerare posibilitatea de a-şi schimba actualul furnizor de gaze naturale dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor, în timp ce 27,9% resping această posibilitate. 30,8% declară că nu sunt conectaţi la reţea. Nu ştiu sau nu răspund 3,3%.
Ce argumente aduc furnizorii
De cealaltă parte, reprezentanţii E.ON România au declarat, pentru Agerpres, că nu există pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie.
"Preţul final al gazelor naturale este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import după 1 iulie a.c. şi mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat în totalitate din surse interne, apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori. În măsura în care cantităţile disponibile pentru piaţa internă vor putea fi cumpărate la preţuri rezonabile şi pe termen lung, nu este exclus să avem scăderi ale preţului final. Din păcate, la momentul la care legislaţia a impus să transmitem oferte tuturor celor circa 1,55 milioane de clienţi, aceste cantităţi nu au fost disponibile în piaţă. Şi nici în prezent nu sunt disponibile la vânzare cantităţi de gaze naturale la nivelul necesar pentru acoperirea integrală, pentru un an de zile, a consumului estimat al acestor clienţi la un preţ garantat sub nivelul celui actual din oferta noastră", au precizat oficialii E.ON săptămâna trecută.
Declaraţia a fost catalogată de ministrul Energiei, Virgil Popescu, o zi mai târziu, ca fiind "uşor arogantă".
"Anumiţi furnizori abuzează de o poziţie dominantă şi nu îşi reduc preţurile la consumatorul final în momentul în care pe piaţă cumpără gazul de la producători la un preţ mult mai mic. Aici aş vrea să atrag atenţia că în momentul de faţă se tranzacţionează gazul (pe bursă - n.r.) undeva la 30 - 30 şi ceva de lei pe MWh pentru vară şi undeva la 48-50 lei pentru perioada de iarnă până la sfârşitul anului. În comparaţie cu 68 de lei, cât este acum, este o diferenţă foarte mare şi nu văd nicio reacţie a celor doi mari furnizori de gaze, ba din contră, nişte declaraţii de presă uşor arogante ale unui furnizor de gaze, ceea ce îmi lasă, trebuie să recunosc, un gust amar, o dezamăgire", a spus ministrul.
Reprezentanţii celuilalt mare furnizor de gaze, Engie, au precizat că nu răspund la întrebări şi nu fac niciun comentariu cu privire la subiectul liberalizării pieţei gazelor.