Bugetul UE pe 2021 ”va ajuta sute de mii de oameni să iasă din criză mai puternici”

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană a propus un buget al Uniunii Europene de 166,7 miliarde euro pentru anul 2021, care ”va ajuta sute de mii de oameni” să iasă din criza provocată de pandemia cu Covid-19.

Acest buget va fi completat de granturi în valoare de 211 miliarde euro şi de împrumuturi în valoare de aproximativ 133 de miliarde euro în cadrul Next Generation EU, instrumentul temporar de redresare menit să mobilizeze investiţii şi să relanseze economia europeană, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Odată adoptat, acesta va fi primul buget din noul cadru financiar multianual 2021-2027 şi primul buget anual propus de Comisia condusă de preşedinta von der Leyen.

"În această perioadă extraordinară, propunerea Comisiei Europene mobilizează, la rândul său, un sprijin fără precedent. Bugetul anual pe 2021 va ajuta sute de mii de oameni, întreprinderi şi regiuni să depăşească criza şi să iasă din criză mai puternici. Pentru ca acest lucru să se concretizeze, avem nevoie de un acord privind bugetul pe termen lung şi instrumentul Next Generation EU - un acord care să transmită un semnal de încredere în întreaga Europă", a declarat comisarul responsabil cu bugetul UE, Johannes Hahn, potrivit Agerpres.

Potrivit Comisiei Europene, proiectul de buget pe 2021, consolidat de instrumentul Next Generation EU, direcţionează fonduri către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcţie de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE şi ale ”partenerilor noştri” din întreaga lume.

Citește și
Comisia Europeană: Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU
Comisia Europeană: Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU

Fondurile vor contribui la reconstrucţia şi modernizarea Uniunii, prin încurajarea tranziţiei verzi şi a tranziţiei digitale, prin crearea de locuri de muncă şi prin consolidarea rolului Europei la nivel mondial.

Buget pentru ”redresarea” Uniunii Europene, după criza provocată de pandemie

 

Bugetul reflectă priorităţile Europei, care sunt relevante pentru asigurarea unei ”redresări durabile”.

În acest scop, Comisia a propus să se aloce:

- 1,34 miliarde euro programului Europa digitală, pentru apărarea cibernetică a Uniunii şi sprijinirea tranziţiei digitale;

- 3 miliarde euro Mecanismului pentru interconectarea Europei, sumă destinată investiţiilor într-o infrastructură de transport modernă, de înaltă performanţă, pentru a facilita conexiunile transfrontaliere;

- 575 de milioane euro Programului privind piaţa unică, 36,2 milioane euro şi, respectiv, 127 de milioane euro programelor de sprijinire a cooperării în domeniul fiscal şi vamal;

- 2,89 miliarde euro programului Erasmus+, pentru a investi în tineri, şi 306 milioane euro pentru sectorul cultural şi cel creativ, prin intermediul programului Europa creativă;

- 1,1 miliarde euro Fondului pentru azil şi migraţie şi un miliard de euro Fondului de gestionare integrată a frontierelor, pentru a consolida cooperarea în materie de gestionare a frontierelor externe, precum şi politica privind migraţia şi azilul;

- 55,2 miliarde euro politicii agricole comune şi 813 milioane euro Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, pentru fermierii şi pescarii din Europa, dar şi pentru consolidarea rezilienţei sectorului agroalimentar şi a sectorului pescuitului şi asigurarea anvergurii necesare a acţiunilor de gestionare a crizelor.

În plus, o mare parte a fondurilor va fi alocată acţiunilor prioritare identificate în legătură cu instrumentul Next Generation EU, şi anume:

- statelor membre li se vor putea acorda împrumuturi în valoare de 131,5 miliarde euro şi granturi în valoare de aproximativ 133 de miliarde euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, ca parte a instrumentului Next Generation EU;

- 17,3 miliarde euro sunt alocate programului Orizont Europa, pentru a consolida sprijinul european destinat activităţilor de cercetare şi inovare în domeniul sănătăţii şi al climei, din care 5 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;

- 10,13 miliarde euro sunt alocate programului InvestEU, pentru investiţii în infrastructură durabilă, inovare şi digitalizare; 8,28 miliarde euro sunt alocate Instrumentului de sprijin pentru solvabilitate, astfel cum a fost propus în cadrul Next Generation EU, pentru a răspunde problemelor în materie de solvabilitate ale întreprinderilor viabile din toate sectoarele economice;

- 47,15 miliarde euro sunt alocate politicii de coeziune, la care se adaugă 42,45 miliarde euro prin mecanismul REACT-UE;

- 9,47 miliarde euro sunt alocate Fondului pentru o tranziţie justă, pentru a se asigura faptul că tranziţia către neutralitatea climatică nu lasă pe nimeni în urmă, din care 7,96 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;

- 1,19 miliarde euro sunt alocate EU4Health, noul program în domeniul sănătăţii, destinat să echipeze Uniunea împotriva viitoarelor ameninţări la adresa sănătăţii, din care 1,17 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;

- 15,36 miliarde euro sunt alocate partenerilor noştri externi, prin Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI), din care 3,29 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU.

Proiectul de buget pentru 2021 se bazează pe propunerea Comisiei privind următorul buget pe termen lung al UE prezentată la 27 mai 2020.

După ce Parlamentul European şi Consiliul vor ajunge la un acord cu privire la CFM 2021-2027, inclusiv cu privire la instrumentul Next Generation EU, Comisia îşi va adapta în consecinţă propunerea privind bugetul 2021 printr-o scrisoare rectificativă.

Bugetul UE propus pentru 2021 se ridică la 166,7 miliarde euro în credite de angajament (-9,7 % faţă de 2020) şi la 163,5 miliarde euro în credite de plată (+0,8 % faţă de 2020). Acesta este primul buget pentru UE-27, după retragerea Regatului Unit şi încheierea perioadei de tranziţie. 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Coldplay și Miley Cyrus au colaborat cu Comisia Europeană: 6 miliarde de euro anti Covid-19
Coldplay și Miley Cyrus au colaborat cu Comisia Europeană: 6 miliarde de euro anti Covid-19

Coldplay, Miley Cyrus, Jennifer Hudson şi Dwayne "The Rock" Johnson s-au alăturat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în acţiuni de strângere de fonduri.

Comisia Europeană: Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU
Comisia Europeană: Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, consideră că Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU, din care România ar putea să acceseze până la 31,2 miliarde de euro nerambursabili.

Remdesivir, primul tratament împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului
Remdesivir, primul tratament împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea condiționată de punere pe piață a medicamentului Remdesivir pentru tratarea adulților și copiilor de peste 12 ani bolnavi de Covid-19, a anunțat joi Agenția.

Comisia Europeană, pe cale să achiziționeze în avans un vaccin împotriva coronavirusului
Comisia Europeană, pe cale să achiziționeze în avans un vaccin împotriva coronavirusului

Comisia Europeană este în discuţii avansate cu grupul farmaceutic Johnson & Johnson (J&J) pentru rezervarea şi achiziţia în avans a unui vaccin destinat COVID-19, aflat în dezvoltare, au declarat doi oficiali apropiaţi discuţiilor.

Comisia Europeană a lansat un site dedicat reluării în siguranță a turismului în UE
Comisia Europeană a lansat un site dedicat reluării în siguranță a turismului în UE

Comisia Europeană a lansat în 15 iunie o platformă web intitulată „Re-open EU”, care este dedicată sprijinirii reluării în siguranță a călătoriilor și a turismului în întreaga Europă.

Recomandări
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Liberalul Crin Antonescu este varianta cea mai vehiculată pentru poziția de candidat comun al alianței PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale. Paradoxal, însă, nominalizarea sa este întârziată pentru că PNL ar înclina și spre Nicușor Dan.

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.