O mare bancă din România anunță că închide o treime din casieriile sale și reduce programul în altele

62156308
Shutterstock

Raiffeisen Bank anunţa că închide luna aceasta închide aproximativ o tremie (129) dintre casieriile sale, aceste agenţii urmând să efectueze efectua operaţiuni cu numerar exclusiv la bancomate și mașinile multifuncționale (MFM).

De asemenea, reprezentanții băncii mai precizează că programul casieriilor care încă mai funcționează va fi redus.

„Începând cu luna noiembrie, aproximativ o tremie (129) dintre agenţiile Raiffeisen Bank vor intra în era “Viaţa fără CA$H”. Asta înseamnă că operaţiunile cu numerar se vor efectua exclusiv la MFM/ATM, în zona 24H, existentă în fiecare unitate. În plus, banca are în alte câteva zeci de unităţi program redus de casierie, pe care îl va adapta continuu, pe măsură ce traficul va scădea şi alternativele digitale oferite clientelei vor acoperi o gamă şi mai largă de operaţiuni cu numerar”, a transmis Raiffeisen Bank într-un comunicat.

Reprezentanții instituției bancare precizează că anul acesta, contextul pandemiei a accelerat proiectele de digitalizare

„Pentru noi a fost momentul oportun pentru a face încă un pas spre încurajarea tranzactilor digitale. Vrem să dăm tuturor colegilor din agenţiile fără casierie, posibilitatea de a dedica timp activităţilor cu valoare adăugată pentru clienţi, cum sunt consilierea în vederea înţelegerii tuturor funcţionalităţilor aplicaţiilor noastre şi a beneficiilor ofertei noastre de soluţii financiare”, a declarat Monica Udrescu, director executiv reţea de unităţi Raiffeisen Bank

Operaţiunile cu numerar pe care le efectuau clienţii băncii la ghişeu vor putea fi făcute pe maşini multifuncţionale (MFM-uri) sau vor avea soluţii alternative (Raiffeisen Online, Smart Mobile, Colectare). Clienții care nu sunt familiarizați cu aceste sisteme vor putea apela la un angajat al băncii, care să îi asiste.

„În cazurile în care nu există soluţie alternativă pentru operaţiunile care implică cash-ul, clienţii vor fi îndreptaţi către o agenţie Raiffeisen Bank din proximitate”, se mai arată în comunicat.

Ce operaţiuni se pot face la MFM:

► Depunere şi retragere de numerar, în lei, în şi din conturile proprii;

► Plata ratelor (lei);

► Plata facturi utilităţi;

► Depunere lei în contul terţilor (clienţi Raiffeisen Bank);

► Operaţiuni de schimb valutar (euro/USD în lei);

► Mini-extras de cont;

► Interogare şold;

► Schimbare PIN;

► Deblocare PIN(pentru cardurile Mastercard);

► Primire bani prin Western Union;

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piaţa bancară din România şi peste 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Numărul clienţilor digitali - cei care utilizează aplicaţiile de digital banking, Raiffeisen Online şi Smart Mobile - a depăşit 700.000 la mijlocul anului 2020. Raiffeisen Bank deţine cel mai mare portofoliu de carduri de credit active din România - 530.000, iar numărul de carduri de debit active a trecut de 2 milioane. Banca are aproximativ 5000 de angajaţi, 335 de agenţii în toată ţara, 770 de ATM-uri, 373 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 23.000 de POS-uri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62156267
Un număr record de 1,4 milioane de aplicări pentru joburi a fost înregistrat în octombrie

În luna octombrie au fost înregistrate 1,4 milioane de aplicări pentru joburi pe platforma eJobs, marcând un nou record al ultimilor 21 de ani, potrivit unui comunicat al companiei.

62156193
Banii alocați de stat pentru firmele afectate de pandemie, suficienți doar pentru un sfert dintre solicitanți

Cel puțin 22 de mii de firme românești sunt afectate de pandemie și au nevoie urgent de ajutor guvernamental.

62139212
Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României. Cîțu: Agenţia spune clar că PNL nu creşte taxe în 2021

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade", recomandat pentru investiţii.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.