Numărul de animale sacrificate a scăzut, în special la porc și vită. Românii se îndreaptă mai mult spre consumul de pui

×
Publicitate

Ultimele date ale Institutului Național de Statistică arată scăderi ale sacrificărilor de animale, în special la porc și vită. În timp ce fermele de porci încă se luptă cu pesta porcină, cele de bovine se închid din cauza costurilor mari.

În lipsa lor, românii s-au îndreptat spre carnea de pui, care este mai ieftină pentru că reușim să o producem intern. În același timp, la carnea de oaie și capră s-au înregistrat creșteri.

În carmangerii, pastrama ori mușchiulețul de berbecuț ocupă tot mai mult spațiu în vitrine. Comercianții au observat că oamenii cauta carnea de oaie și în restul anului, nu doar de Paște.

Ionuț Anghel, proprietarul unei carmangerii: „Avem cam tot ce rezultă din carcasa de oaie. Piept, pulpă, antricoate, rasoalele. Vânzarea la carnea de oaie este în continuă creștere. Luăm destul de mult, ne apropiem de o tonă de carne de oaie pe săptămână”.

De altfel, producția de carne de oaie și capră este în creștere, potrivit Institutului Național de Statistică. Față de 2021, fermierii români au sacrificat anul trecut cu aproape 7% mai multe oi și capre. Carnea ajunge în piețele din București, unde sunt și comunități mari de arabi, turci și, mai nou, de asiatici, care o cumpără. Sunt însă și crescători care și-au sacrificat animalele din cauza secetei.

Anul trecut a crescut producția și la carnea de pui. Este de altfel sectorul la care stăm cel mai bine și asta pentru că fermierii români reușesc să acopere aproape în totalitate cererea. Carnea de pui este și cea mai ieftină, astfel că se vinde repede.

Chiar și în decembrie, când oamenii căutau mai mult porc, a crescut producția la carnea de pui. Fermierii au sacrificat cu 13% mai multe păsări față de aceeași perioadă a lui 2021.

Stăm însă tot mai rău la producția de carne de porc, care continua de scadă, până la 3 milioane de capete, din cauza pestei porcine.

Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc: „În Europa, până în 20 ianuarie, s-au înregistrat 21 de focare de pestă porcină africană. Ghici unde se află ele? Toate 21 se află în România. Atâta timp cât această boală va continua să evolueze în felul în care evoluează în România, nu poți să te gândești să faci o afacere în acest domeniu pentru că riscurile de a pierde totul în urma intrării bolii în ferme este imens”.

În declin este și producția de carne de vită. Fermierii cresc mai puține vaci din cauza costurilor mari, iar românii se apropie tot mai rar de rafturile cu carne de vită, din același motiv.

Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine: „Suntem la coada clasamentului Uniunii Europene. Dacă la nivelul Uniunii media consumului este peste 15 kilograme de carne de vită pe locuitor, pe an, în România ne situăm undeva la puțin peste 5 kilograme de carne de vită”.

Anul trecut, numărul văcuțelor sacrificate a ajuns la 500.000.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62324130
INS: Economia României a crescut cu 4,8% anul trecut

Economia românească a crescut cu 4,8% anul trecut, iar Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2022 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1% comparativ cu trimestrul anterior.

62313833
Curentul electric s-a ieftinit cu 15,8% dar inflația rămâne în continuare mare - 15,1% în ianuarie 2023

Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022 este 15,1%, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

62324146
India construiește o autostradă imensă, de peste 1.300 de kilometri, cu 13 miliarde de dolari. Prima parte a inaugurat-o deja

India a inaugurat prima etapă din proiectul unei autostrăzi-gigant, care va lega orașele Delhi de Mumbai, în încercarea de a ajunge din urmă rivalul său geopolitic, China, în domeniul infrastructurii.  

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.