Cât vor câștiga președintele, premierul și parlamentarii, conform noii variante a legii salarizării, până în 2031

Pnl consultari bolojan nicusor dan cotroceni instant consultari 3pnl 63 inquam photos octav ganea 4
Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele României va ajunge la un salariu brut de 32.000 de lei lunar în anul 2031, iar prim-ministrul la 30.000 de lei, potrivit calculelor realizate pe baza coeficienților din proiectul noii legi a salarizării unitare.

Creșterile sunt eșalonate pe o perioadă de cinci ani.

Conform unor surse guvernamentale, valoarea de referință utilizată pentru calcul este de 4.000 de lei, iar coeficienții pentru fiecare funcție de demnitate publică cresc treptat, începând din 2026 și până în 2031.

Astfel, cel mai mare salariu din sistem va fi cel al președintelui României, care pleacă de la 25.880 de lei brut în 2026/2027 și ajunge la 32.000 de lei brut în ultimul an al calendarului de creștere.

Premierul și președinții Camerelor, aceeași grilă

Prim-ministrul, președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților beneficiază de aceeași grilă salarială. Ei vor avea un salariu brut de 24.680 de lei în perioada 2026–2027, care va crește anual până la 30.000 de lei în 2031.

Viceprim-miniștrii și vicepreședinții celor două camere ale Parlamentului se încadrează în categoria imediat următoare, cu salarii între 22.560 de lei (2026/2027) și 26.400 de lei (2031), în funcție de funcție.

Creșteri etapizate pentru miniștri și secretarii de stat

Un ministru va câștiga, în prima etapă de aplicare a legii, 22.240 de lei brut lunar, urmând ca până în 2031 salariul să ajungă la 26.000 de lei brut.

La polul opus, în cadrul Guvernului, subsecretarii de stat vor avea cele mai mici venituri dintre demnitarii centrali: 15.440 de lei brut în 2026/2027 și 20.400 de lei în 2031.

Salariile parlamentarilor, între 19.400 și 24.000 de lei

Un simplu senator sau deputat va câștiga, în acest an, 19.400 de lei brut lunar, sumă care va urca treptat până la 24.000 de lei în 2031.

Funcțiile de conducere din Parlament vin cu venituri mai mari. Președinții comisiilor permanente vor avea, în acest an, 20.800 de lei, ajungând la 25.200 de lei în 2031, iar liderii grupurilor parlamentare pornesc de la 21.440 de lei și ating 26.000 de lei peste cinci ani.

Primarul Capitalei: va câștiga 24.040 în 2026/2027, apoi 24.520 în 2028, 25.040 în 2029, 25.520 în 2030, respectiv 26.000 în 2031.

Un primar de municipiu cu peste 200.000 de locuitori are prevăzut un salariu de 21.760 în 2026/2027, 22.320 în 2028, 22.880 în 2029, 23.440 în 2030 și 24.000 în 2031

Ce înseamnă valoarea de referință

Valoarea de referință de 4.000 de lei este elementul-cheie al noii legi. Toate salariile din sistemul bugetar sunt calculate prin înmulțirea acestei valori cu coeficienții specifici fiecărei funcții.

Proiectul prevede că valoarea de referință poate fi actualizată anual, în funcție de evoluția economică și de bugetul de stat.

Toate veniturile prezentate sunt salarii brute lunare. Suma netă pe care o primește efectiv un demnitar este mai mică, după deducerea impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și impozit pe venit).

Potrivit calendarului asumat de inițiatori, creșterile salariale pentru demnitari nu vor fi aplicate brusc, ci treptat, pe parcursul a cinci ani, pentru a permite bugetului statului să absoarbă impactul financiar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Id256285 inquam photos alexandru nechez
Pîslaru recunoaște că a primit pe e-mail coeficienții de salarizare pentru demnitari: „Grila nu a fost pusă de Guvern”

Ministrul Dragoș Pîslaru a recunoscut vineri, într-o conferință de presă, că a primit pe e-mail, de la Camera Deputaților, grila cu coeficienții de salarizare pentru demnitari, la o zi după întâlnirea de la Cotroceni privind acordul politic.

Protest educatie 9
Sindicatele din educație resping „categoric” noua grilă de salarizare. Ce coeficienți cer profesorii

Cele trei mari organizații sindicale din educație resping „categoric” propunerea privind salarizarea personalului din învățământ, prezentată marți la Palatul Cotroceni, considerând că aceasta „nu răspunde revendicărilor” salariaților.

Lia savonea agerpres
Înalta Curte condusă de Lia Savonea vrea lege specială pentru salarizarea magistraţilor. Argumentele instituției

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), condusă de Lia Savonea (foto), critică proiectul noii legi a salarizării personalului bugetar, pe care îl consideră "profund viciat", şi susţine că magistraţii ar trebui să beneficieze de o lege specială a salar

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.