El susține că propunerea a fost convenită de liderii celor patru partide parlamentare și că nu aparține Guvernului Bolojan.

Potrivit lui Pîslaru, grila transmisă de liderii politici a fost ulterior analizată împreună cu experții Băncii Mondiale, iar unele dintre inechitățile identificate nu au fost acceptate din punct de vedere tehnic.

Ministrul afirmă că forma care apare în actualul proiect al legii salarizării provine din propunerea partidelor semnatare ale acordului politic, inclusiv PSD.

Reporter: Bună ziua. M-aș întoarce puțin la legea salarizării, cu permisiunea dvs. Înțelegem că a fost o întâlnire sau vă întrebăm dacă a fost o întâlnire la Parlament, la care ați participat și dumneavoastră, prin care s-a discutat ca parlamentarii să aibă coeficienți mai mari decât secretarii de stat?

Dragoş Pîslaru: ”Nu, cumva vreau să scot de pe masă pentru ultima oară o chestiune legată de coeficienți și grila de demnitari, pentru că mi se pare foarte important.

După venirea mea ca ministru, când a fost pregătit acel acord politic cu medierea Administrației Prezidențiale, ca parte a acelui acord politic, dar nemediatizat ca atare, am primit un e-mail de la Camera Deputaților, în care mi s-a comunicat că liderii de grupuri politice, semnatare ale acordului, au convenit asupra grilei de demnitari.

Prin urmare, grila de demnitari este propunerea celor patru partide, ca să fie foarte clar, cu domnul Florin Manole, domnul Văcaru, toată lumea care era implicată în acordul politic și mi-au transmis o grilă de demnitari, care a fost analizată cu experții Băncii Mondiale, anumită zonă a fost considerată de oportunitate pentru încadrarea de la 1 la 8, altă zonă avea anumite inechități și n-am putut să le acceptăm tehnic, dar acea grilă pe care o vedeți în acest moment în proiectul, inclusiv în proiectul de pe 17 iulie, este grila transmisă de liderii grupurilor politice, și, cu această observație, aș vrea să transmit un mesaj pe care poate-l trimiteți mai departe către populație, că grila de demnitari nu a fost pusă de Guvernul Bolojan, ci a fost primită ca parte a acordului politic între cele patru partide parlamentare. Cu acordul și inițiativa, pentru că este share-uită de toate cele patru partide, inclusiv PSD”.

Reporter: Deci, ca să înțelegem, grilele pentru demnitari le-ați primit în plic de la liderii partidelor?

Dragoş Pîslaru: ”Da, am e-mail-ul de la Camera Deputaților, a doua zi după ce a fost întâlnirea de la Cotroceni cu acordul politic, am primit aceste grile, care, atenție!, tehnic vorbind, cu verificarea Băncii Mondiale, corespund noi ierarhii de la 1 la 8, sunt în linie cu prevederile pe care alte state membre din OECD le au cu privire la salarizarea în zona publică, deci, din perspectivă tehnică, sunt de necontestat”.