Inițiativa vine în contextul angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează, în principal, creșterea echității salariale, transparenței și orientarea sistemului către performanță. Autoritățile subliniază că actuala lege, în vigoare din 2017, a generat în timp discrepanțe semnificative între diferite categorii de angajați din sectorul public.

Anul acesta, la fel ca anul trecut, salariile bugetarilor au fost înghețate, de fiecare dată printr-o ordonanță de urgență dată la finalul lunii decembrie (2024, respectiv 2025). Între 2022 și 2024 bugetul alocat salariilor bugetarilor, „anvelopa salarială”, cum este ea denumită de economiști a crescut 40%, de la 118 miliarde de lei la finalul lui 2022 până la 164 de miliarde de lei la finalul lui 2024, an după care au fost operate înghețări.

În termeni mai simpli, din fiecare 100 de lei încasați din taxe și impozite de statul român, aproape 30 în 2023 și 32 în 2024 au mers către plata salariile angajaților din mediul public. Cheltuielile actuale sunt imposibil de susținut cu veniturile actuale.

Cele mai importante prevederi din noua lege a salarizării

Potrivit documentului consultat de ȘtirileProTV.ro, care a fost transmis inițial partenerilor sociali înainte de a fi supus dezbaterii publice, proiectul de lege urmează să intre oficial în consultare publică săptămâna viitoare. De asemenea, există posibilitatea ca până să fie pus în dezbatere publică, proiectul să mai sufere modificări.

Citește și
Date oficiale. Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 131 de kilometri în 2025

„Având în vedere informațiile vehiculate recent în spațiul public referitoare la proiectul de lege a salarizării unitare, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale atrage atenția că documentele care circulă în spațiul public nu provin de la instituția noastră și nu reprezintă o formă oficială. Ministerul Muncii nu a făcut public niciun proiect de act normativ privind legea salarizării unitare. În momentul în care va exista o variantă agreată de toți decidenții politici, proiectul de lege va fi prezentat în mod transparent și supus procesului legal de consultare publică”, a transmis ministerul după apariția informațiilor despre proiect în spațiul public.

Un element central al reformei îl reprezintă limitarea raportului dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sistem la 1:8, comparativ cu 1:12 în prezent. Măsura este menită să reducă diferențele salariale și să asigure o distribuție mai echilibrată a veniturilor.

Proiectul introduce, de asemenea, o regulă strictă: toate drepturile salariale vor putea fi acordate exclusiv prin această lege. Orice beneficii stabilite prin alte acte normative vor fi considerate nule. În același timp, sunt menținute excepțiile pentru instituții precum Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară sau ANRE.

Tot ca element de noutate față de legislația actuală, noua lege propune o ierarhizare clară a funcțiilor pe grade salariale, stabilite pe baza unei metodologii unitare. Salariile vor fi calculate prin înmulțirea unor coeficienți cu o valoare de referință, stabilită anual prin legea bugetului de stat. La intrarea în vigoare, această valoare este estimată la 4.325 lei.

Salariile de bază, soldele de funcție și indemnizațiile vor fi calculate în noul sistem prin înmulțirea unor coeficienți stabiliți în anexele legii cu o valoare de referință, determinată anual prin legea bugetului de stat. Practic, nivelul veniturilor din sectorul public va depinde direct de această valoare de referință și de poziționarea fiecărei funcții în grila de salarizare.

În același timp, proiectul introduce o garanție pentru angajați: dacă veniturile rezultate în urma aplicării noii formule sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară, se va acorda automat salariul minim garantat în plată. Măsura este aliniată la normele europene privind salariile minime adecvate și are rolul de a preveni scăderea veniturilor sub un prag considerat decent.

În ceea ce privește sporurile, acestea vor fi limitate la maximum 20% din salariul de bază la nivelul fiecărei instituții, cu unele excepții precum orele suplimentare sau munca de noapte.

Sporurile și indemnizațiile păstrate și cele eliminate

Printre sporurile menținute se numără cel de 10% pentru activitatea de control financiar preventiv și cele de până la 40% pentru personalul implicat în implementarea și gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene. De aceste majorări ar putea beneficia și anumite funcții de demnitate publică implicate în administrarea fondurilor externe.

În același timp, proiectul elimină unele beneficii existente, precum indemnizația de hrană și sporul pentru titlul de doctor, acesta din urmă urmând să fie inclus în coeficienții de salarizare pentru personalul din învățământ.

Un element central al reformei îl reprezintă plafonarea sporurilor: suma acestora, împreună cu primele și indemnizațiile, nu va putea depăși 20% din salariile de bază la nivelul fiecărei instituții. Excepție fac sporul de noapte și plata orelor suplimentare, care rămân reglementate de legislația muncii.

Proiectul mai prevede acordarea unui spor de 15% din valoarea de referință pentru persoanele cu handicap, dar elimină sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, acordat în prezent în limita a 300 de lei brut.

Autoritățile susțin că noile reguli urmăresc reducerea discrepanțelor, corelarea veniturilor cu performanța și menținerea cheltuielilor de personal în limite sustenabile.

Totodată, proiectul introduce premii de performanță acordate lunar, în funcție de rezultatele obținute, dar în limite stricte. Acestea vor putea ajunge la maximum 30% din salariul de bază individual, însă vor fi acordate doar unui procent limitat de angajați.

Pentru a crește transparența, instituțiile publice vor fi obligate să transmită periodic date privind veniturile salariale către Ministerul Muncii, nerespectarea acestei obligații urmând să fie sancționat.

Noua lege ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2027 și să se aplice tuturor categoriilor de personal bugetar, inclusiv la nivelul administrației publice locale, unde va fi implementată o grilă unică de salarizare.

Autoritățile susțin că reforma este esențială pentru asigurarea sustenabilității financiare pe termen lung și pentru crearea unui sistem salarial mai echitabil și predictibil în sectorul public.

Vă prezentăm mai jos modificările care vor fi aduse în funcție de tipurile de serviciile publice prestate:

1.     "ÎNVĂŢĂMÂNT"

  • Proiectul de lege prevede creșteri ale salariului de bază pentru toate funcțiile din sistemul de învățământ.
  • Coeficienții au fost stabiliți conform celor prevăzute în ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2023, respectiv salariul funcției de profesor debutant din preuniversitar este la 23% din indemnizația președintelui României.
  • De asemenea, s-au respectat proporțiile propuse între funcțiile de conducere și celelalte funcții, precum și echivalarea funcției de profesor din învățământul universitar cu funcția de medic specialist din unități clinice.
  • Pentru personalul din învățământul universitar se reduce procentul de majorare a salariului de bază acordată din veniturile proprii de la 30% la 20%, diferența fiind avută în vedere la determinarea coeficienților pentru funcțiile respective.
  • Funcția de secretar-șef universitate a fost repoziționată în noul proiect de lege astfel încât să fie respectat principiul ierarhizării funcțiilor, precum și concluziile evaluării posturilor din cadrul proiectului.
  • Partea variabilă a drepturilor salariale care se acordă acestei categorii de personal a fost elaborată ținându-se cont de necesitățile reformei care presupune păstrarea sporurilor esențiale, asigurându-se astfel echitatea în sistemul public de salarizare.
  • Gradația de merit și sporul de performanță academică au fost înlocuite cu premiul pentru stimularea performanței prevăzut de noua lege.
  • Sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost luat în calcul la determinarea coeficienților pentru funcțiile din învățământ.
  • În proiectul de lege au fost păstrate funcțiile didactice auxiliare din Lege-cadru nr.153/2017, și nu cele introduse prin O.U.G. nr.128/2024, deoarece potrivit legii, se pot introduce funcții didactice auxiliare prin ordin comun al MEC și MMFTSS, iar funcțiile comune (cum sunt cele introduse prin O.U.G. nr.128/2024 ca funcții didactice auxiliare) se regăsesc în anexa Administrație. Acest principiu este aplicat pentru toate familiile ocupaționale.
  • Pentru personalul din cercetare, proiectul de lege prevede creșteri ale salariilor de bază având în vedere faptul că această categorie de personal bugetar nu a beneficiat, de-a lungul timpului, de majorări salariale adecvate pentru domeniul de activitate.
  • Au fost eliminate reglementările specifice personalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cultelor religioase din România, recunoscute potrivit legii, deoarece aceste reglementări nu reprezintă drepturi salariale pentru personalul bugetar și nu fac obiectul legii salarizării.

2.     SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ":

  • Pentru personalul din sănătate, proiectul de lege propune combinarea celor 4 grile de salarizare existente în prezent, într-una singură. Nivelul coeficienților se stabilește prin ordin al ministrului sănătății, în funcție de categoriile unitaților sanitare, subunităților sanitare și secțiilor din cadrul acestora, între limite: maximă coeficient majorat cu 10% și minimă coeficient diminuat cu 10%.
  • Criteriile pentru așezarea fiecărei specialități/loc de muncă în interval trebuie propuse de către MS, care vor include și criterii de diferențiere a salariului de bază în cadrul unei specialități, în funcție de volumul de activitate al salariatului.
  • Au fost preluate propunerile Ministerului Sănătății privind acordarea sporurilor pentru personalul din sănătate. Sporurile pentru condiții de muncă au fost reduse la maxim 50% din salariul de bază, față de până la 85% cât este în prezent, astfel:
  • - pentru asigurarea continuităţii activităţii si pentru gărzile efectuate de personalul sanitar se propune înlocuirea sporului de 100%, respectiv 75% din salariul de bază, cu un tarif orar cu 10% mai mare decât tariful orar al normei de bază,
  • - un spor de până la 15% din salariul de bază pentru neonatologie, săli de naştere şi din laboratoarele de analize medicale, față de 25% cât este în prezent,
  • Pentru condiţii deosebit de periculoase sunt prevăzute două niveluri, respectiv:
  •  - nivelul I: cuantumul sporului este de până la 40% din salariul de bază; iar pentru personalul nemedical/TESA din leprozerii, TBC, psihiatrie, boli infecțioase cuantumul sporului este de până la 20% din salariul de bază, față de până la 85% cât este în prezent,
  • - nivelul II: cuantumul sporului este de până la 50% din salariul de bază, față de până la 85% cât este în prezent.
  • - pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 5% din salariul de bază, față de 15% cât este prevăzut în prezent,
  • - pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii sau generatoare de radiaţii, un spor pentru condiţii periculoase de până la 10% din salariul de bază, față de până la 30% cât este în prezent
  • - eliminarea sporului de până la 10% din salariul de bază, față de 15% cât este prevăzut în prezent,  pentru unităţile sanitare cu specific deosebit, precum și a sporului de până la 15% din salariul de bază, pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc.
  • Pentru personalul din asistență socială, sporurile pentru condiții de muncă au fost reduse la maxim 40% din salariul de bază, față de până la 75% cât este în prezent, conform prevederilor din CID. Cuantumul sporurilor a fost corelat cu nivelul stabilit pentru personalul din domeniul sănătății.

3.     "CULTURĂ":

  • Personalul din domeniul culturii va beneficia de creșteri adecvate ale salariilor de bază prin noul proiect, având în vedere faptul că această categorie de personal nu a beneficiat de același ritm de creștere salarială în anii anteriori, precum alte categorii din sistemul public.
  •  Referitor la sporurile de care beneficiază personalul din cultură, acestea sunt aliniate în ceea ce privește condițiile de acordate și cuantumul lor, cu cele acordate pentru celelalte familii bugetare, sporul pentru condiţii grele de muncă a fost redus la până la 5% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile respective de muncă, față de până la 15% cât este în prezent.

4.     "DIPLOMAȚIE ":

  • Personalul din diplomație va beneficia, prin noul proiect, de creșteri ale salariilor de bază.
  • Au fost identificate o serie de drepturi acordate personalului diplomatic care nu fac obiectul legii salarizării și care au fost eliminate din proiect.
  • Indemnizația pentru cifrul de stat a fost eliminată din proiect, aceasta fiind luată în calcul la determinarea coeficienților pentru funcțiile din diplomație.

5.     " JUSTIȚIE" ȘI CURTEA CONSTITUTIONALĂ:

  • Personalul din justiție beneficiază în prezent de salarii de bază/indemnizații de încadrare în plată mai mari decât cele prevăzute de lege, ca urmare a aplicării modului de calcul prevăzut de legislația anterioară Legii cadru nr.153/2017.
  • Coeficienții de salarizare propuși în proiect respectă principiul ierarhizării, astfel încât niciun salariu de bază/indemnizație de încadrare să nu depășească salariul Președintelui României.
  • Au fost eliminate sporul pentru păstrarea confidențialității de până la 5% și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, având în vedere următoarele:
  • confidentialitatea este o obligație inerentă funcției deținute, sporul fiind acordat exclusiv personalului din justiție, deși această obligație se aplică tuturor categoriilor de personal.
  • sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost eliminat pentru toate categoriile de personal bugetar.

6.     Schimbări preconizate cu privire la salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului:

  • Anexa care reglementează salarizarea acestei categorii de personal păstrează structura din Legea-cadru nr.153/2017, pe două niveluri:
  • primul nivel -salariile de bază ale personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului
  • al doilea nivel- salariile de bază ale personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale.
  • ca noutate, salariile de bază pentru funcțiile de execuție sunt stabilite la gradația 0, spre deosebire de prevederile actuale potrivit cărora, salariile de bază pentru această categorie de personal includ vechimea în muncă la nivel maxim.
  • Referitor la sporurile de care beneficiază personalul din instituțiile/autoritățile finanțate din venituri proprii, acestea sunt aliniate în ceea ce privește condițiile de acordate și cuantumul lor, cu cele acordate pentru celelalte familii bugetare, sporul pentru condiţii grele de muncă fiind redus la până la 5% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile respective de muncă, față de până la 15% cât este în prezent.

7.     " ADMINISTRAȚIE":

  • Proiectul de lege prevede două niveluri de salarizare pentru administrația publică centrală:
  • Nivelul I –autoritățile și instituțiile publice subordonate și în coordonarea ministerelor și celelalte autorități și instituții publice care sunt ordonatori principali de credite din administrația publică centrală
  • Nivelul II - ministere, SGG, Cancelaria Prim-Ministrului, Președinția României și Parlamentul României
  • Majorarea pentru complexitatea muncii acordată unor categorii de personal bugetar din această anexă a fost eliminată, fiind luată în calcul la stabilirea noilor coeficienți de salarizare.
  • Pentru personalul din cadrul administrației publice locale, au fost elaborate 5 grile de salarizare, în funcție de numărul de locuitori, respectiv:
  • - grilă Primăria Municipiului București -stabilită la nivelul administrației publice centrale Nivelul I
  • -grilă U.A.T. peste 200.000 locuitori și sectoarele Municipiului București
  • - grilă U.A.T. între 50.000 si 200.000 locuitori
  • - grilă U.A.T. între 10.000-50.000 locuitori
  • - grilă U.A.T. sub 10.000 locuitori
  • A fost introdusă o grilă de salarizare specifică personalului de specialitate în domeniul tehnologia informației, comunicații, securitate și apărare cibernetică din instituţiile şi autorităţile administrației publice. 

Documentul integral al proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice poate fi consultat mai jos: