Ministrul Finanţelor: Afirmațiile potrivit cărora românii ar fi „jefuiți” prin aplicarea cotei majorate de TVA sunt false

62566885

Regula fiscală e neschimbată: TVA se aplică la data facturării sau a plății din contract, nu la perioada consumului, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.  

„Afirmaţiile potrivit cărora românii ar fi "jefuiţi" prin aplicarea cotei majorate de TVA la facturile pentru luna iulie sunt false. Regula fiscală este simplă şi neschimbată de ani de zile: TVA se aplică în funcţie de data facturării sau a plăţii prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului. Asta înseamnă că, dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie se aplică automat cota în vigoare la data facturării, adică 21%", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat, în context, că aceeaşi regulă s-a aplicat şi atunci când TVA a scăzut, iar oamenii au beneficiat de cote reduse la facturile emise după 1 ianuarie 2016 sau 2017, chiar dacă acestea priveau consumul din luna anterioară.

„Regula este neutră şi echitabilă: se aplică identic atât la creşterea, cât şi la scăderea cotei. Nu a existat nicio omisiune din partea Ministerului Finanţelor, aşa cum se propagă greşit în spaţiul public. Articolul 281 din Codul Fiscal stabileşte de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situaţiile de modificare a TVA. Prin urmare, Ministerul Finanţelor a aplicat corect legea, fără să ia bani în plus de la cetăţeni, iar orice încercare de denaturare a adevărului fiscal constituie fake news", a mai precizat Alexandru Nazare.

Reacţia şefului de la Finanţe vine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora românii au primit facturi cu TVA majorat la 21% din iulie, în loc de august, iar explicaţia constă în faptul că guvernanţii nu ar fi modificat un articol din Codul Fiscal care prevede că pentru acest tip de servicii TVA se aplică în funcţie de data facturii, nu de perioada de consum. Potrivit Digi24, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a transmis o solicitare prin care cere Ministerului de Finanţe "să dea înapoi banii luaţi românilor pentru perioada 01 iulie - 01 august 2025".

„Peste 10 milioane de români sunt jefuiţi pe facturile de utilităţi şi alte servicii continue pentru luna Iulie! Zeci de milioane de euro! Din 1 iulie plătim TVA majorată, deşi ni s-a spus că trebuia să crească abia din 1 august. Ministerul Finanţelor a „uitat" să modifice articolul 281 din Codul Fiscal şi a băgat mâna în buzunarul oamenilor o lună întreagă. Motiv pentru care toate facturile pe iulie vin acum cu TVA majorată", a scris Vlad Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62568967
Încep controalele la companiile de stat. Ministrul Economiei cere schimbări legislative pentru a limita locurile din consilii
Au fost anunțate controale în toate companiile, aflate în subordinea Ministerului Economiei.
62568952
Cum vrea Ministerul Energiei să reducă facturile cu 25 la sută. Vom avea tarife diferite în funcție de intervalul orar
Ministerul Energiei a anunțat un pachet de măsuri prin care facturile la energie electrică ar urma să scadă cu cel puțin 25%. Acum plătim printre cele mai mari prețuri din Uniune.
62569021
Cum vor fi încasați banii din conturile de pensii private. Limita până la care vom putea primi întreaga sumă deodată
Este oficial, guvernul a adoptat proiectul de lege, care limitează retragerea banilor din Pilonul II, III și IV de pensii.