Ministerul Economiei vrea să elimine impozitul pe salariul minim. Cine vor fi beneficiarii

×
Publicitate

Ministerul Economiei vrea să elimine impozitul pe salariul minim, pe economie, de anul viitor. În acest moment din salariul minim brut aproape jumătate din bani se duc la stat, iar angajatul rămâne doar cu 1400 de lei.

Într-o primă etapă scutirea de impozit se va aplica angajaţilor din domeniul ospitalităţii şi din agricultură. Ulterior s-ar extinde la toate domeniile.

Salariul minim brut este stabilit în România prin Hotărâre de Guvern. Un patron este obligat să-i plătească unui angajat fără studii cel puţin 2300 de lei, din care se scad impozitele. Cu alte cuvinte, omul primeşte la sfârşitul lunii doar 1400 de lei.

1.4 milioane de români în această situaţie, adică peste 25 la sută dintre toţi angajaţii din ţara noastră.

Potrivit Institului Naţional de Statistică, salariul mediu net, adică bani primiţi în mână de un angajat, este de 3500 de lei. Cele mai mici salarii nete sunt în Horeca şi în Agricultură, respectiv 1800 şi 2000. Cel mai mare salariu mediu net este în IT - aproape 9000 de lei.

Ministrul Economiei anunţă taxe zero pe salariul minim de anul viitor.

Adică brutul minim va ajunge la angajaţi şi nimic la stat. Va fi impozitat doar cuantumul care depăşeşte salariul minin brut, spune Claudiu Năsui.

Claudiu Năsui, ministrul Economiei: "Dacă depăşeşti salariul minim eşti impozitat numai pe diferenţă. Cineva a luat salariul minim plus un leu este impozitat doar pe un leu, nu este impozitat pe 2300 şi un leu. Am reuşit să includem această măsură pentru anul 2022, ianuarie 2020, într-un sector pilot. Agricultură şi pentru sectorul horeca".

Motivul, angajaţii din horeca şi agricultură au veniturile cele mai mici, dar şi foarte multe salarii plătite la negru. Măsură ar urma să elimine plăţile la negru sau gri şi să scadă evaziunea fiscală, este de părere Ministrul Economiei.

Dacă se va ţine de cuvânt, iar salariul brut va ajunge doar în buzunarele oamenilor, salariile medii ale celor din Horeca vor creşte cu aproape 1000 de lei. O creşte similară va avea loc în agricultură.

Daniel Mischie, preşedintele HORA: "Este o măsură care ne-ar ajuta. Avem probleme cu angajaţii, salariile sunt mici, nu le putem plăti".

Ministrul Economiei vrea să meargă mai departe şi să extindă măsura şi la alte domenii. Asta înseamnă că salariul mediu în România ar putea creşte de la 3500 de lei la 4500 lei, iar cel mai mare salariu mediu, al personalului din zona IT, ar putea ajunge la 10 mii de lei.

Ministrul Economiei susţine că salariaţii vor beneficia în continuare de servicii medicale, iar reforma nu le va afecta pensia. Claudiu Năsui recunoaşte că a dus negocieri dure în coaliţia de guvernare. Surse guvernamentale din PNL spun însă ca măsură anunţată de ministrul Economiei este în continuare privită cu rezerve.

Mai multe detalii despre impozitul zero pe salariul minim aflaţi din emisiunea `Interviurile lui vitalie~, care va fi difuzată miercuri dimineaţă pe www.stirileprotv.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Bitcoin scade cu 10% după ce China a interzis activităţile de minare în Sichuan

Bitcoin s-a depreciat luni cu aproape 10%, după ce recenta volatilitate de pe piaţa criptomonedelor nu a arătat semne de atenuare, jucătorii de pe piaţă citând extinderea măsurilor anunţate de China împotriva activităţilor de minare de bitcoin.

Infuzie uriașă de bani, în România. Cât au trimis în țară românii plecați la muncă în străinătate

Relaxarea restricțiilor în majoritatea statelor europene îi determină pe români să plece din nou la muncă în străinătate.

Legea dării în plată a primit undă verde de la Curtea Constituţională. Cum va fi aplicată

Românii care au credite în special în valută au o garanţie în plus că nu-i vor copleşi ratele. Legea dării în plată a primit undă verde de la Curtea Constituţională şi va fi aplicată în baza unor criterii clare.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.