Japonezii vorbesc despre investiții astronomice în România, de mii de miliarde de dolari. Primul pas: hidrocentrala Tarnița

×
Publicitate

După ani de promisiuni și încercări eșuate, o mare companie japoneză este interesată să investească în proiectul hidrocentralei Tarnița, aflată în apropiere de Cluj-Napoca.  

Un memorandum de înțelegere a fost semnat deja, iar japonezii și-au propus să facă din banii lor atât studiul de fezabilitate, cât și proiectul. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a ferit să menționeze sumele care urmează să fie investite în România, însă presa niponă a avansat sume de ordinul trilioanelor de dolari.

Proiectul construirii unei hidrocentrale la Tarnița-Lăpuștești, județul Cluj, urmează să fie dezvoltat pe banii japonezilor de la Itochu, un gigant cu venituri totale de aproape 90 de miliarde de dolari, adică 28 la sută din PIB-ul României. Numită de responsabili „o baterie verde", hidrocentrala de la Tarnița va avea o putere de până la 1.000 MW.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Un proiect vital pentru echilibrul sistemului energetic național și chiar regional, cu atât mai mult în contextul în care ponderea de energie regenerabilă crește”.

Ministrul Energiei s-a ferit să avanseze sumele pe care japonezii intenționează să le investească în România, asta deși presa niponă a avansat sume de ordinul trilioanelor de dolari.

„Vrem să reconstruim și Ucraina”

Banii ar urma să fie folosiți atât pentru proiectul hidrocentralei aflată la 15 kilometri de Cluj-Napoca, dar și pentru sisteme de panouri fotovoltaice, baterii de stocare a energie sau proiecte pentru producerea de hidrogen verde. În acest fel, Japonia și-a propus să ajute la reconstrucția Ucrainei.

Shinji Takeuchi, ministrul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia: „16 companii au participat - ceea ce arată implicarea companiilor japoneze în România și estul Europei, care au înregistrat o creștere economică mare și se vor dezvolta în viitor. Vrem să reconstruim și Ucraina - de aceea colaborarea cu România este foarte importantă”.

Pe de altă parte, responsabilii din Energie au anunțat că urmează să fie semnate în această lună trei contracte pentru modernizarea CET Sud, CET Progresul şi CET Grozăveşti, o investiție estimată la peste 360 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili. 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62346817
O specie rară de albine a blocat planurile companiei Meta pentru construirea unui centru de date cu Inteligență Artificială

În cursa pentru construirea unei infrastructuri de inteligență artificială, compania Meta s-a confruntat recent cu un blocaj mai puțin obișnuit: albinele.

62496098
FMI vine la Bucureşti pentru a analiza situaţia economică a României. Avertismentul experților legat de deficit

O misiune FMI va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 5-8 noiembrie, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor macroeconomice.

62496015
Pensiile de stat care nu au crescut după recalculare nu vor fi indexate cu inflația. Cum se vor mări pensiile militarilor

Pensiile de stat care după recalculare nu au crescut nu vor fi indexate cu rata inflației, au decis luni senatorii, care au respins un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari.

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 16h47m28s698
Băiatul care a înjunghiat o profesoară și un elev în școala din Bistrița căuta un copil non-ortodox. Atac anunțat pe TikTok

Un atac extrem de violent a avut loc luni dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a VI-a. 

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.