Investitorii străini: Guvernul României nu ar trebui să modifice legislația economică prin OUG

61946555

Guvernul ar trebui să înceteze să modifice legislaţia fundamentală prin ordonanţe de urgenţă, iar măsurile să ia forma unor proiecte de lege, care mai apoi să fie dezbătute în Parlament, recomandă experţii Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

Aceştia pleacă de la premisa că Executivul, prin adoptarea unui număr mare de ordonanţe de urgenţă, îşi creează sieşi, dar şi cetăţenilor şi mediului de afaceri, sentimentul greşit că economia se află în faţa unor probleme insurmontabile şi că în orice clipă trebuie adoptat un act normativ cu celeritate excepţională pentru a îndrepta lucrurile.

Datele oficiale arată un anumit nivel de stabilitate a indicatorilor macroeconomici care contrazic acest sentiment. Chiar dacă există îngrijorări legitime legate de disponibilitatea forţei de muncă, inflaţie sau nivelul deficitului, economia României operează deocamdată la parametri normali şi trebuie tratată ca atare, spun investitorii străini.

"De aceea, credem că, pentru buna funcţionare a economiei, Guvernul României nu ar trebui să continue să adopte sau să modifice legislaţia fundamentală prin ordonanţe de urgenţă şi mai ales fără o consultare reală şi structurată cu mediul de afaceri şi părţile relevante. Faptul că unele schimbări legislative au fost anunţate la începutul mandatului, prin programul de guvernare, nu justifică adoptarea lor prin OUG-uri. Simplul anunţ al acestora nu constituie o consultare", au arătat responsabilii FIC într-un comunicat citat de Agerpres.

Similar, Guvernul nu poate folosi argumentul că aceste modificări sunt utile mediului de afaceri, pentru că ele nu îndeplinesc două elemente cheie: transparenţă şi predictibilitate.

"Ordonanţele de urgenţă, ca orice iniţiativă legislativă, au nevoie de o perioadă de consultare, de înţelegere a mecanismelor ce trebuie adaptate şi de o minimă evaluare a efortului pentru implementare. De aceea, conform reglementărilor în vigoare se acordă consultării publice timpul necesar (între 10 şi 30 de zile), dar şi un anumit parcurs instituţional de avizare pe care constatăm, cu regret, că Guvernul încearcă şi din ce în ce mai des reuşeşte să îl parcurgă în 24 - 72 ore", au arătat investitorii.

Doar în ultimele 12 luni au făcut obiectul unor OUG-uri subiecte de o importanţă covârşitoare: transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, parteneriatele public-private, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, rectificarea bugetară, achiziţiile publice, absorbţia fondurilor europene, Legea insolvenţei, Fondul Suveran pentru Investiţii şi Dezvoltare, Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală etc.

FIC consideră că majoritatea măsurilor adoptate de Guvern trebuie să ia forma unor proiecte de lege care mai apoi să fie dezbătute în Parlamentul României.

"Un astfel de proces de legiferare, folosind rolul de drept al Parlamentului, va produce legi mai bine adaptate economiei reale şi mai stabile în timp. Această abordare ar oferi mai multe ocazii de consultare a părţilor relevante, fie în clipa când este promovat de Guvern, fie în cadrul dezbaterilor parlamentare", se mai arată în comunicat.

FIC invită Guvernul şi prim-ministrul la o dezbatere amplă despre calitatea legiferării în România şi despre dialogul cu mediul de afaceri, la care Consiliul Investitorilor Străini este pregătit să contribuie cu profesionalism, considerând că ar fi în beneficiul României ca acest dialog să fie purtat într-un cadru formal, cu argumente tehnice, în mod transparent, iar rezultatul se va reflecta în calitatea actelor normative adoptate.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Standul Dacia de la Paris a devenit o atracție. Ce mașini prezintă marca românească

Dacia participă la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Paris cu cinci modele, expuse într-unul dintre cele mai primitoare şi elegante standuri.

2.100 de locuri de muncă pentru români în statele europene. Cei mai căutați muncitori

Angajatorii din statele europene oferă, săptămâna aceasta, 2.100 de locuri de muncă, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Decizia luată de Rusia și Arabia Saudită “pe tăcute”. Ce se întâmplă cu prețul petrolului

Rusia şi Arabia Saudită au ajuns luna trecută la un acord privat pentru creşterea producţiei de petrol şi, astfel, frânarea majorării preţului.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.