Franța și Germania evită recesiunea la limită, economiile revin pe creștere

61764330

Este o zi importantă pentru datele economice, în special PIB, întrucât cifrele privind creșterea economică din întreaga zonă euro – și mai apoi din America de Nord – sunt publicate pe parcursul zilei.

Acestea ne vor oferi o imagine despre cum a evoluat economia globală în primul trimestru al acestui an, o perioadă marcată de al doilea mandat prezidențial al lui Donald Trump și de războiul comercial care a avut efecte în lanț la nivel global.

Franța a dat startul cu vești bune: economia sa a evitat intrarea în recesiune.

Potrivit institutului național de statistică INSEE, PIB-ul Franței a crescut cu 0,1% în perioada ianuarie-martie. Acest rezultat vine după o contracție de 0,1% în trimestrul octombrie-decembrie 2024, ceea ce înseamnă că Franța a evitat o recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere).

Totuși, această creștere modestă a fost susținută în principal de o acumulare de stocuri, pe fondul aprovizionării companiilor – posibil în pregătirea pentru noile tarife vamale – ceea ce a contribuit cu +0,5 puncte procentuale la PIB-ul Franței.

INSEE mai precizează că cererea internă finală și consumul gospodăriilor au stagnat, în timp ce investițiile (formarea brută de capital fix) au scăzut cu 0,2%.

Comerțul extern a continuat să contribuie negativ la creșterea PIB în primul trimestru (-0,4 puncte procentuale, după -0,1 puncte în trimestrul anterior): exporturile au scăzut considerabil (-0,7%, după o creștere de +0,2%), în timp ce importurile au crescut din nou (+0,4%, după +0,5%).

Germania revine și ea pe creștere

 

Și economia Germaniei a revenit pe creștere, urmând exemplul Franței.

Datele publicate arată că economia germană a crescut cu 0,2% în primul trimestru din 2025, după o contracție de 0,2% în ultimul trimestru din 2024. Biroul Federal de Statistică, Destatis, precizează că cheltuielile finale de consum ale gospodăriilor și formarea de capital au fost mai ridicate față de trimestrul anterior.

Cu toate acestea, PIB-ul Germaniei din primul trimestru al anului 2025 este cu 0,4% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62005064
În ce stadiu se află Autostrada Unirii, care va tăia Carpații și va uni Moldova cu Transilvania. A8, traseu montan lung

Autostrada Unirii, care va tăia Carpații și va uni Moldova cu Transilvania, prinde contur. Un nou contract a fost semnat marți, iar drumul de mare viteză va avea cel mai lung traseu montan din țara noastră, prin zone și arii protejate.

62539476
”Un pas semnificativ”. România anunță că a finalizat ”cel mai mare parc fotovoltaic finanţat prin PNRR”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că a fost finalizat cel mai mare parc fotovoltaic finanţat prin PNRR de Ministerul Energiei.

62539469
Polonia a anunțat oficial că își va construi ”cea mai puternică armată din această parte a lumii”. Tusk: ”Suntem pregătiți!”

Polonia a dezvăluit un nou plan național, care îi va asigura o armată mai puternică decât oricare dintre vecinii săi.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.