În ce stadiu se află Autostrada Unirii, care va tăia Carpații și va uni Moldova cu Transilvania. A8, traseu montan lung

×
Publicitate

Autostrada Unirii, care va tăia Carpații și va uni Moldova cu Transilvania, prinde contur. Un nou contract a fost semnat marți, iar drumul de mare viteză va avea cel mai lung traseu montan din țara noastră, prin zone și arii protejate.

În paralel, lucrările avansează pe loturi ale altor autostrăzi în lucru și, susțin oficialii, vom avea mai multe inaugurări de tronsoane, în următoarele luni.

Autostrada Unirii sau A8 va asigura legătura între două dintre cele mai importante regiuni din centru și nord - est Practic, din Transilvania de la Târgu - Mureș până la Iași - Ungheni. Este împărtiță în mai multe loturi, aflate în diferite faze de licitație ori abia contractate.

A8 are cel mai lung traseu montan de până acum, aproximativ 200 de kilometri, unii străbătuți de tuneluri ori pasaje.

Planurile arată că va intersecta 14 situri Natura 2000 - , adică o rețea formată din zone naturale de protecție, dar și 2 arii protejate de interes național.

Haideți să vedem și cum arată un lot, de exemplu, cel semnat marți. Are aproape 20 de kilometri, include 7 tuneluri, cel mai lung de 500 de metri, 46 de poduri pasaje și viaducte. În plus, vor exista două parcări de scurtă durată pe ambele părți ale autostrăzii, dotate inclusiv cu stații de incărcare pentru mașinile electrice. Doar pentru această porțiune, valoarea contractului este de peste 2,7 miliarde de lei. Constructorul care va demara lucrările și pe acest lot munceste deja la aproape o treime din autostradă.

Are la dispoziție 4 ani să dea în trafic porțiunea, unde este prevăzut și nodul rutier de la Pipirig, care asigură legătura cu Drumul Național DN15B, unul dintre cele mai aglomerate din România.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: ”Suntem la al cincilea contract de pe A8, cei aproximatic 300 de km, astăzi mai multe de o treime acoperiți de contracte. Traversarea Carpaților Orientali nu este un lucru simplu. Compania si celelalte loturi sunt câștigate de aceea asociere în mare, dar compania aceasta sau asocierea are experiență și știe ce are de făcut. ”

Cristian Pistol, preșdinte CNAIR: ”Avem 20 de kilometri. Nu este un lot ușor, este un lot dificil, este un lot care contine toate elementele pe care o autostrd trebuie sa le aiba, zona, de tunel, zona de poduri.”

Autostrada Unirii, de la Târgu-Mureș la Ungheni, inclusiv Podul peste Prut, se ridică la aproximativ 50 de miliarde de lei fără TVA și este finanțată din fonduri europene.

Ionuț Ciurea, Asociația PRO Infrastructura: ”Sunt multe zone care implică lucrări ieșite din comun- vorbim de tuneluri -se impun anumite tuneluri , nu lungi, dar multe, o sa vedem cand anume România o să aibă bani pentru a face toate drumurile expres pe aceste exercițiu financiar.”

În paralel, autoritățile promit că până la vara se vor da în trafic noi porțiuni de autostradă - de la Pitești la Curtea de Argeș.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62539476
”Un pas semnificativ”. România anunță că a finalizat ”cel mai mare parc fotovoltaic finanţat prin PNRR”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că a fost finalizat cel mai mare parc fotovoltaic finanţat prin PNRR de Ministerul Energiei.

62539469
Polonia a anunțat oficial că își va construi ”cea mai puternică armată din această parte a lumii”. Tusk: ”Suntem pregătiți!”

Polonia a dezvăluit un nou plan național, care îi va asigura o armată mai puternică decât oricare dintre vecinii săi.

62332929
Singurul brand românesc care a trecut de pragul de un miliard de euro. Cum arată clasamentul celor mai valoroase firme

Potrivit celui mai recent raport Brand Finance, Dacia se menține pe primul loc în topul celor mai valoroase branduri românești, cu o valoare de 1,1 miliarde EUR, în ciuda unei scăderi de 5% față de anul trecut.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.