Fosta soţie a lui Jeff Bezos a donat 4 miliarde de dolari în scopuri caritabile

62164302
Getty

Miliardara americană MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, fondator şi CEO al Amazon şi cel mai bogat om de pe planetă, a dezvăluit marţi că a donat peste 4 miliarde de dolari unui număr de 384 de organizaţii caritabile în ultimele patru luni.

Într-un articol publicat pe platforma Medium, MacKenzie Scott a explicat că a luat această decizie pentru a-i ajuta pe americanii cei mai afectaţi de pandemie.

”Atât pierderile economice, cât şi repercusiunile pe planul sănătăţii au fost mai grave pentru femei, persoanele de culoare şi cele care trăiesc în sărăcie. În acelaşi timp, (pandemia) le-a permis miliardarilor să-şi crească în mod considerabil averile”, a scris ea.

Donaţiile au mers către organizaţii de pe întreg teritoriul ţării care acţionează în domenii diverse: bănci de alimente, servicii financiare şi de credit pentru comunităţi defavorizate, grupuri juridice care luptă împotriva discriminărilor.

În luna iulie, Scott anunţase deja donaţii de 1,7 miliarde de dolari către mai mult de 100 de organizaţii caritabile.

Anunţul de marţi ridică la circa 6 miliarde de dolari suma donaţiilor sale făcute publice.

O mare parte din averea sa provine de pe urma divorţului de Jeff Bezos, încheiat în iulie 2019 şi care i-a adus atunci acţiuni la Amazon de 38 miliarde de dolari, dar a căror cotaţie a crescut considerabil pe Wall Street în perioada pandemiei.

Miliardara a promis că îşi va dona jumătate din avere unor opere caritabile.

Potrivit clasamentului Bloomberg, Mackenzie Scott, care este şi romancieră, are o avere de 60,7 miliarde de dolari, ceea ce face din ea a 18-a cea mai bogată persoană de pe planetă.

Jeff Bezos, foarte implicat şi el în acţiuni filantropice, este cel mai bogat om din lume, cu active de 185 miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62164105
Pandemia a schimbat obiceiurile de consum ale românilor. Ce se cumpără mai mult
Pandemia a schimbat obiceiurile de consum ale întregii planete și, implicit, și pe ale românilor.
62137427
Fitness în timpul pandemiei de Covid-19. Cât costă un antrenor personal pe lună
Pandemia i-a pus la grea încercare pe cei care mergeau regulat la sala de fitness. Sportivii trebuie să păstreze distanța între ei, să facă dușul acasă și, dacă pot, este recomandat să poarte masca în timpul antrenamentului.
62163723
Suedia analizează posibilitatea trecerii la moneda digitală: ”Poate avea consecinţe uriaşe”
Guvernul suedez va analiza posibilitatea de a face tranziția la moneda digitală, ceea ce reprezintă un nou pas în necunoscut pentru ţara cu cel mai redus grad de utilizare a numerarului, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.