Cadou de Crăciun pentru bancheri. Cât trebuie să împrumute statul în plus față de programul oficial

61848131

Guvernul a împrumutat în noiembrie de pe piața internă 8,2 miliarde de lei în lei și euro, iar în decembrie va avea nevoie de 16-17 miliarde lei, potrivit calculelor Profit.ro.

Guvernul a împrumutat în noiembrie de pe piața internă 8,2 miliarde de lei în lei și euro, o sumă foarte ridicată, cea mai ridicată începând cu luna iulie, când statul a ieșit pe piața externă, de unde a luat doua miliarde de euro.

Astfel, autoritățile s-au împrumutat în noiembrie de la bănci și investitori cu 5,1 miliarde lei, comparativ cu 4,1 miliarde lei țintă anunțată, dar și cu 670,6 milioane euro (circa 3,2 miliarde lei), de asemenea peste suma de 200 de milioane de euro pe care planificase să o atragă.

Pentru luan decembrie, Ministerul Finanţelor își propune să împrumute de la băncile comerciale de 5,945 miliarde de lei. Având în vedere însă că totalul împrumuturilor pentru primele 11 luni a ajuns la 73,6 miliarde lei, iar necesarul de finanțare al Guvernului pentru tot anul se va situa la 90 de miliarde de lei, rezultă că statul are nevoie de 16-17 miliarde lei în ultima lună a anului, mai arată calculele Profit.ro.

Pe 5 decembrie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 500 de milioane de lei, pe o perioadă de 198 de zile, data scadenţei fiind la 24 iunie 2020. O altă licitaţie, tot de 500 de milioane de lei, va avea loc pe 19 decembrie, cu data scadenţei la 21 decembrie 2020 (364 de zile).

De asemenea, Finanţele au programat şi opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,3 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (645 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 200 de milioane lei (o emisiune), 500 de milioane lei (cinci emisiuni) şi 800 milioane lei (două emisiuni).

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an, prin care va fi parafat cel mai mare deficit pe care l-a avut România, după anul 2011. Este vorba despre cheltuieli mai mari decât veniturile, cu 4,4% din Produsul Intern Brut, și care ar fi lăsate moștenire de fostul Executiv, după cum acuză actualul Cabinet.

Diferenţa între veniturile şi cheltuielile statului era estimată de fostul guvern la sub 30 de miliarde de lei, adică sub 3 procente din PIB, potrivit documentelor publice. Însă prima analiză a bugetului făcută de noul executiv a scos la iveală o gaură de peste 44 de miliarde de lei, adică 4,4% din PIB. Pentru a fi acoperite urgenţele de final de an, banii au fost reîmpărţiţi banii între ministere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Firmele din România, ajutate de stat să angajeze ucenici. Care sunt beneficiile

Întâlnim tot mai mulți ucenici în micile firme din România. Din dorința de a atrage angajați, antreprenorii aleg să profite de legea uceniciei, care există din 2015, dar ale cărei norme de aplicare au fost elaborate abia anul trecut.

Metoda inedită prin care firmele recrutează noi angajați. „Ne ajută să scurtăm procesul”

Criza forței de muncă obligă firmele să fie mai inventive atunci când trebuie să găsească noi angajaţi. Multe le oferă premii salariaților, care recomandă persoane potrivite pentru a ocupa posturile vacante.

Tot mai mulți lideri europeni sunt obsedați de aur. Motivul pentru care își fac rezerve

Liderii naţionalişti din Europa de Est par să aibă în prezent o singură obsesie: aurul.

Recomandări
Camera Deputaţilor a adoptat modificările la legea ANI, în urma deciziei CCR. Modificările introduse

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, modificările la legea ANI, în urma deciziei Curţii Constituţionale, înregistrânduse 183 de voturi pentru şi 84 împotrivă şi trei abţineri.

Legea integrității. Cum a modificat AUR prevederea despre ”persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”

Partidul AUR, condus de George Simion, a reintrodus, luni, în Legea integrității, amendamentul legat de publicarea declarațiilor de avere și de către persoane care au relații asemănătoare între soți, dar care a fost modificat, ca urmare a deciziei CCR.

Dronă căzută la doar cinci metri de o casă din județul Vrancea. Zona a fost izolată, iar localnicii evacuați preventiv

Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi preventiv luni.