Daniel Dăianu: Principala problemă a României este să reușească să-și asigure finanțarea

×
Publicitate

România trebuie să absoarbă cât mai mulți bani europeni, dar și de la alte instituții financiare internaționale, pentru a-și asigura finanțarea în criza economică ce va urma pandemiei, este de părere Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

Invitat într-o ediție specială a emisiunii “România te iubesc”, Daniel Dăianu a explicat faptul că perioada pe care o traveresează întreaga omenire este “nemaiîntâlnită în istoria contemporană”, de aceea și pierderile economice sunt greu de prevăzut și de cuantificat.

Președintele Consiliului Fiscal a adăugat, însă, că estimările Guvernului de la București în ceea ce privește scăderea economică și deficitul bugetar sunt optimiste, economia României urmând să înregistreze o contracție mai mare.

“Închiderea parțială a economiilor produce un șoc nemaiîntâlnit in istoria contemporană. Nu este vorba de o recesiune obișnuită, ci de una severă. Sunt estimări onorabile care arată că o închidere lunară a economiilor, fie și parțială, conduce la o scădere anualizată a PIB-ului între 2 și 3 la sută. Altfel spus, este foarte, foarte, foarte greu să avem o diminuare de numai 2 la sută. Considerăm că sunt alte scenarii mai plazibile, de aceea noi, Consiliul Fiscal, am și avansat aceasta plajă de scădere între 4 și 6 la sută, cu deficite care pot ajunge și la 8-9 la sută din PIB”, a explicat Dăianu.

În opinia acestuia, principala problemă a României în prezent este să reușească să-și asigure finanțarea, pentru ca statul să poată funcționa.

Ceea ce spun unii și anume că s-a dat drumul la împrumuturi în UE, asta este o temă falsă. O țară se împrumută atât cât poate, nu atât cât dorește. Problema României în acest an este să aibă finanțare asigurată. Dacă ne gândim zi și noapte la finanțare, ne dăm seama că dacă această creștere a punctului de pensie cu 40 la sută era o extravaganță înainte de pandemie, cu atât mai mult acum”, a spus Dăianu.

În acest context, președintele Consiliului Fiscal consideră că finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice sunt esențiale pentru România, iar cea mai bună sursă de finanțare sunt banii europeni.

“Trebuie să facem distincția între 2020 și 2021. Sarcina Comisiei Europene este de a veni cu o propunere privind cadrul bugetului multianual, astfel încât să se aloce mai mulți bani pentru această criză. România trebuie să absoarbă cât mai mulți bani europeni în acest an, dar și de la alte instituții financiare internaționale, pentru a ne asigura finanțarea. Trebuie ca noi, președintele, premierul, europarlamentarii, ministrul Florin Cîțu, toți să ne batem ca bugetul multianual să fie considerabil mai mare și din acel buget să putem și noi beneficia prin granturi, să nu beneficieze în primul rând țările din zona euro”, a spus Dăianu.

În ceea ce privește felul în care se va transforma economia României, după această pandemie, președintele Consiliului Fiscal și fost ministru al Finanțelor, a apreciat că, cel puțin pe termen, scurt, reconversia se va face în zona materialelor sanitare.

În acest moment, obsesia cea mare este lupta cu acest virus. Ministrul Economiei vobește despre transformarea, reconversia economiei, dat totul se rezumă la măști și materiale sanitare, nu putem să ieșim din această logică, este firesc. Sunt sectoare care vor fi în continuare influențate negativ, nu este vorba numai despre teama oamenilor, este vorba și despre responsabilitatea guvernelor. Nu poți să spui puteți face turism ca acum un an, vă e teamă nu vă duceți, nu vă e teamă vă duceți. Nu se poate! Vor fi în continuare norme de distanțare socială, vor fi niște restricții, care să permită busniess-urilor să funcționeze. O companie care nu le respectă și permite oamenilor să vină la lucru bolnavi, dispare. Dar sunt și sectoare care nu au încetat, utilitățile publice, ministerele Sănătății, Muncii, băcile și industria financiară, nu se poate spune că întreaga economie s-a oprit”, explică fostul ministru.

Sistemul medical se va consolida peste tot în lume, aceasta este o lecția mare a acestei pandemii. Această criză a creat o mare problemă socială, nu este vorba numai despre business, care trebuie să continue. De pildă, dacă afacerile reduc personalul într-un proces de tăiere a costurilor cu 50%, dacă dai 50% din forța de muncă afară sau este în șomaj tehnic, rămâi cu un milion de oameni pe bugetul de asigurări sociale”, a mai spus Dăianu.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, declara recent, într-un interviu pentru Reuters, că România îşi poate acoperi necesarul de finanţare pentru o perioadă de cinci luni, însă pandemia cu coronavirus afectează în mod semnificativ veniturile, iar deficitul bugetar pe 2020 ar putea depăşi 5% din PIB.

Întrebat dacă România va cere un credit de la Fondul Monetar Internaţional în cursul acestui an, aşa cum a făcut pe perioada crizei financiare mondiale din urmă cu un deceniu, Cîţu a răspuns "nu am în vedere acest lucru la momentul actual".
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
Citește și...
De ce România plătește acum cel mai scump preț la energie în Europa, deși e caniculă peste tot

Canicula a dus și la un consum de electricitate mai mare, implicit la importuri mai mari, iar astfel prețurile pe termen scurt au atins noi recorduri.

Număr record de milionari în lume în 2025: Aproape un milion de persoane au depășit pragul de un milion de dolari, arată UBS

Averea personală în 2025 a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din ultimii ani, generând aproape un milion de noi milionari în dolari americani la nivel mondial, a afirmat banca elveţiană UBS în Raportul anual privind averea globală.

Eurostat: România, pe primul loc în UE la taxarea salariilor. Cât din venitul brut ajunge la stat

România ocupă primul loc în UE la ponderea salariului brut reținută prin taxe și contribuții. Un angajat singur, fără copii, rămâne cu doar 58,5% din venitul brut.

Recomandări
Surse: Nicușor Dan crede că România ar fi fost într-o situație mai bună dacă Guvernul Veștea ar fi trecut cu sprijinul AUR

Parlamentul intră în vacanța fără să fi votat un Guvern cu puteri depline. Iar președintele nu a desemnat un nou premier pentru că, spune el, nici unul dintre cei propuși de partide nu are șanse să adune voturile necesare.

Peste 400 de persoane moarte la „azilul groazei” din Bihor, găsite îngropate pe un câmp. Detalii șocante din ancheta DIICOT

Acuzații oribile vizează un nou azil al groazei descoperit în Bihor. O familie care îngrijea în mai multe cămine fără autorizație peste 400 de persoane vulnerabile este acuzată de procurorii DIICOT de trafic de persoane.

Furtuna a făcut ravagii în București și Ilfov: peste 900 de intervenții, un mort și Cod roșu de vijelie

O furtună violentă a lovit marți seară Bucureștiul și județul Ilfov, unde ANM a emis Cod roșu de vijelie, ploi torențiale și grindină.