Cîţu: Vom abroga cu totul Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale

62167967

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că Legea privind neînstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile naţionale va fi abrogată, ca un semnal pentru piaţa de capital, în sensul atragerii de noi investiţii străine în România.

"Vom abroga acea lege, cu totul. (...) Aici nu este vorba de înstrăinare a acţiunilor, e vorba de a atrage capital în România. Asta facem, capitalizăm aceste companii. Nu avem resursele la buget să capitalizăm toate aceste companii, la nevoile pe care le au aceste companii pentru investiţii şi pentru a se dezvolta. Şi atunci, bineînţeles, că o parte din acţiuni sau din proprietatea acestor companii este transferată, în schimbul acestui capital, altor acţionari. Se întâmplă peste tot în lume. Şi, mai mult de atât, ceea ce am observat şi în România, dar şi în alte ţări, acolo unde am avut astfel de injecţii de capital şi au venit după aceea cu un management performant, cu o guvernanţă corporativă, (...) acele companii au fost salvate, au mers mai departe, au angajat oameni, au fost profitabile, au plătit taxe la buget. Asta este reţeta pe care vrem să mergem", a explicat Cîţu, într-un interviu la Radio Guerrilla.

El a adăugat că România vrea să dea un semnal că are o economie modernă, care ştie să lucreze cu instrumentele pieţei de capital.

"Ceea ce facem noi prin abrogarea legii nu înseamnă neapărat că mâine vom începe să vindem. Nu, este un semnal pe care-l dăm pieţei de capital, investitorilor străini că în România proprietatea privată este sfântă, în primul rând, şi, în al doilea rând, că nu suntem o ţară care nu doreşte să vină investitori. Deci, suntem o economie deschisă, o economie modernă, care ştie să lucreze cu instrumentele pieţei de capital", a declarat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, vânzarea Petrom, privită "generic", a fost "un lucru bun". "Dacă mă uit astăzi, sunt multe elemente acolo ale privatizării, dar, generic, aşa a fost un lucru bun", a spus Florin Cîţu, întrebat despre vânzarea acestei companii.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62162207
Situație scandaloasă în mai multe prefecturi: angajaţii au primit spor de pandemie de 30%

Situație scandaloasă la mai multe prefecturi din țară, unde toți angajații au fost recompensați cu un spor de 30% din salariu, pentru eforturile depuse în lupta cu pandemia.

62168733
Crește salariul minim în România. Câți bani vor primi românii în plus

Salariul minim pe economie va crește, începând cu această lună. Anunțul vine de la ministrul Muncii, Raluca Turcan. Hotărârea a fost adoptată chiar în şedinţa de Guvern de miercuri după-amiază.

62168433
PwC: Economia globală va reveni la nivelul anterior pandemiei până la sfârșitul anului. Vești bune pentru România

Economia globală va consemna un avans de 5% în acest an, cea mai rapidă rată de creştere din secolul 21, urmând să revină la nivelul dinainte de pandemie până la finalul anului sau până la începutul anului viitor, arată PwC Global Economic Watch 2021.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.